Şefii de la Petrolul au ajuns pe mâna DIICOT

miercuri, 26 noiembrie 2014, 02:43
3 MIN

Fraţii Capră şi Marius Bucuroiu sunt acuzaţi de infracţiuni organzate şi evaziune fiscală în scopul finanţării echipei de fotbal

 
Directorul general al clubului de fotbal Petrolul Ploieşti, Marius Bucuroiu, şi fraţii Daniel şi Nicole Capră, toţi trei acţionari ai clubului, au fost ridicaţi de procurorii DIICOT Ploieşti şi duşi la audieri, în dosarul privind gruparea suspectată de evaziune, cu prejudiciu de 15 milioane de euro. Şeful DIICOT Ploieşti, procurorul Ionuţ Botnaru, a declarat că cei trei au calitatea de suspecţi în acest dosar, fiind acuzaţi de constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani. Potrivit lui Botnaru, în acest dosar, în care anchetatorii au stabilit un prejudiciu de 15.400.000 de euro, 19 persoane au calitatea de suspecţi. Printre acestea se numără şi soţiile celor doui fraţi Capră, despre care procurorii susţin că deţin societăţi comerciale prin care ar fi fost derulate operaţiuni financiare fictive. Cele două se află la sediul DIICOT Ploieşti, unde au loc audierile în acest dosar şi unde ar urma să fie duse şi alte persoane suspectate în acest caz. Fraţii Daniel şi Nicolae Capră sunt principalii acţionari ai clubului de fotbal Petrolul Ploieşti, făcând parte şi din Consiliul de Administraţie al clubului – Daniel Capră ca preşedinte, iar Nicolae Capră ca membru. Din Consiliul de Administraţie al FC Petrolul Ploieşti mai face parte, ca membru, şi directorul general al clubului, Marius Bucuroiu, şi el acţionar.
Conform procurorilor, faptele cercetate în acest dosar deschis de DIICOT au avut loc începând cu anul 2012, an în care, în luna februarie, omul de afaceri Daniel Capră a preluat echipa de fotbal Petrolul Ploieşti, care aparţinea, în documente, Societăţii Comerciale ”F.C. Petrolul Ploieşti” SA, deţinută, ca acţionar majoritar, de Federaţia Sindicatelor Libere din Petrol şi la care erau acţionari, cu cîte o acţiune, şi Liviu Luca, Florin Bercea şi Eduard Alexandru. Societatea era susţinută în cea mai mare parte din bani publici proveniţi de la bugetul municipiului Ploieşti. Direcţia Generală Antifraudă este cea care a sesizat DIICOT despre faptele suspectate în acest dosar, lucrătorii Antifraudă ridicând, anterior, în mai multe rânduri, documente fiscale ale clubului de fotbal din Ploieşti.
În acest dosar, procurorii DIICOT au făcut, marţi, percheziţii la 25 de adrese din Bucureşti şi judeţele Constanţa, Prahova, Buzău, Sălaj, Giurgiu şi Brăila, la membrii grupării suspectate de spălare de bani şi evaziune fiscală şi din care fac parte 19 persoane. Într-un comunicat de presă transmis ieri dimineaţă, DIICOT preciza că administratori ai SC Fotbal Club Petrolul SA Ploieşti ar fi iniţiat, în anul 2012, gruparea infracţională organizată, la care au aderat şi ceilalţi membri. Gruparea ar fi fost constituită pentru a favoriza firmele administrate de aceştia, care s-ar fi folosit de lanţuri infracţionale pentru a prelua şi finanţa SC Fotbal Club Petrolul SA Ploieşti.  "Astfel, au fost efectuate operaţiuni nereale prin emiterea de documente şi facturi fictive, în scopul deducerii TVA şi diminuării bazei de impozitare (impozit pe profit)", se menţiona în comunicatul de presă al DIICOT. Anchetatorii susţin că membrii grupării ar fi facturat diferite servicii şi livrări de mărfuri cu clubul sportiv, pentru a acoperi astfel relaţii comerciale inexistente între firmele implicate în activitatea infracţională. Sumele obţinute în acest fel ar fi fost însuşite de membrii grupării, în scopul preluării şi finanţării clubului, prin creditări succesive.
 
 
Ultima oră: Directorul general, Marius Bucuroiu, cei doi traţi Capră – toţi trei acţionari ai firmei – şi încă patru persoane, administratori ai unor firme prin care s-ar fi derulat operaţiuni financiare fictive.
 
 

Comentarii