Dacă ne amintim bine, şi în primăvara anului 2006 FR a interzis importul de vinuri moldoveneşti, livrările fiind reluate după mai bine de un an. O elucidare completă, în sensul dacă la mijloc au fost de vină doar dozele de compuşi toxici sau şi altceva, nu a mai intervenit. Atunci, situaţia era destul de complicată pe partea estică, dependenţa moldovenilor faţă de piaţa rusească fiind de cca. 86%. Actualmente, ponderea diminuându-se la 24%, orientarea spre alte pieţe este ceva mai la îndemână. Totuşi, blocarea pe nepusă masă a drumului clasic al vinurilor moldave spre piaţa moscovită aduce neplăceri ambelor părţi. Se recunoaşte că aici sunt mulţi iubitori ai soiurilor Cricova, Purcari, Aroma, Mileştii Mici ş.a.m.d., datorită gustului fin, buchetului bogat, culorilor proaspete şi unui preţ defel piperat. Acestea au făcut ca anul trecut RM – potrivit datelor BNM – să poată exporta pe toate pieţele vinuri în valoare de 210 mil. USD, din care pieţei FR îi corespunde peste 60 mil. USD. În măsură apreciabilă, şi alte ţări şi-au acoperit o parte din cererea de vin tot din spaţiul moldav: Belarus (22% din totalul exportat de RM) şi Ucraina (14%). În 2012, România a adus de peste Prut o producţie alcoolică de cca. 4,3 mil. USD (2% din exporturile RM). Trebuie remarcat că o interdicţie totală, în privinţa accesului vinurilor produse în RM pe piaţa FR, ar reprezenta o lovitură cât se poate de năprasnică pentru un sector vital al economiei statului de peste Prut, în condiţiile în care acesta exporta în FR cca. o treime din producţia sa de vinuri. E adevărat, RM a obţinut cote preferenţiale de export la vinuri – în UE – încă din 2008; pentru început, cota anuală a fost de 8 mil. litri, după care aceasta a crescut treptat, ajungând – în 2012 – la 18 mil. litri. Datele statistice ale anului trecut ne indică faptul că RM a exportat în statele UE (Cehia, Germania, România, Lituania, Polonia şi Slovacia), fără taxe vamale, peste 16 mil. litri de vin (90,04% din cota stabilită). Dar, orice s-ar spune, pierderea pieţei FR aduce suficient disconfort economic RM, iar compensarea prin soluţia europeană nu poate veni instantaneu. Chiar dacă CE a propus deschiderea completă a pieţei UE pentru importurile de vinuri din RM înainte de intrarea în vigoare a Acordului de Asociere şi a Acordului privind ZLS – aprofundată şi cuprinzătoare (DCFTA), ca o măsură pentru a compensa dificultăţile în exportul vinurilor pe unele dintre pieţele sale tradiţionale, rămân destule de făcut, până la o stabilizare notabilă în materie. Eliminarea restricţiilor tarifare şi cantitative nu poate însemna – nici pe departe – admiterea rabatului de la calitate. Iar aceasta, cu atât mai mult cu cât pretenţiile şi ”subţirimea” consumatorului (vest)european sunt arhicunoscute.