Semne rele

În 48 de ore de la încheierea alegerilor am văzut, mai rapid decât credeam, o avanpremieră a ceea ce va însemna o ţară condusă de PSD. Vechile metehne!

În primul rând, testarea limitelor legale, eventual planuri de modificare a cadrului legal în interesul exclusiv al PSD şi al unui singur om, Liviu Dragnea, ca să poată ocupa funcţia dorită, indiferent de problemele de cazier. De la Victor Ponta ştiam că, în fiecare zi, era necesar un brainstorming juridic al celor mai titraţi jurişti, că trebuia citit cu ochii în patru Monitorul oficial, consultată lumea juridică şi întrebat pe surse la CCR dacă era posibil sau fals.

Asta face lumea românească de pe 11 decembrie încoace: cum să furnizeze argumente pro sau contra variantei Liviu Dragnea premier. Oboseală naţională, suspans hollywoodian, miros de criză pentru o chestiune altfel de nediscutat. Chiar nu ne era dor de o asemenea ocupaţie şi ne vom gândi cu regret ce zile anoste şi previzibile am avut sub Cioloş.

Situaţia Iohannis – Dragnea se va multiplica înmiit în următoarele săptămâni în aparatul de stat central şi local. Va fi nevoie de nervi tari şi coerenţă pe oriunde PSD va încerca prin abuz şi intimidare să preia neîngrădit pârghiile instituţiilor.

În al doilea rând, PSD va încearca să relativizeze şi să retracteze o parte a promisiunilor programului de guvernare. Şi oricât de mult ar căuta să convingă, la mijloc nu este deloc „greaua moştenire”, ci aberaţii lansate cu bună ştiinţă pentru câştigarea alegerilor.

O minciună în faţă a fost, de pildă, aceea că salariile şi pensiile vor putea creşte concomitent cu scăderile de taxe şi impozite, fără să afecteze echilibrul bugetar. A fost nevoie de 24 de ore pentru a reveni cu picioarele pe pământ. Telefonul dat de Dragnea lui Dacian Cioloş, pentru amânarea intrării în vigoare a prevederilor codului fiscal referitoare la scăderea TVA şi unor taxe, indică duplicitatea totală. Reintrăm într-un malaxor al minciunilor de stat, în atmosfera unei atitudini total nesincere pe care puterea o are faţă de cetăţeni. Mi se pare cea mai grea pierdere după un an de transparenţă şi onestitate la guvernare. Pe termen lung, este unul dintre motivele fragilizării democraţiei.

În al treilea rând, sfidarea. Apare întrebarea până unde este dispus PSD să împingă lucrurile pentru a încheia demonstraţia că vine noul jupân? Defilarea oştilor şi zdrăngănirea armelor într-o regie de doi lei, precum refuzul de a merge la consultările de la Cotroceni, îmi aduc aminte de atmosfera sfidătoare de pe vremea lui Năstase şi Ponta. Ameninţarea e să nu „te pui” cu ei, fiindcă într-un fel sau altul ei nu te uită şi nu te iartă. Este, în parte, ideologia unui sistem – spiritul de gaşcă al aparatului de partid comunist peste care se suprapune etosul mafiot al ciocoilor de tranziţie. De la înălţimea celor aproape 50% nici nu ar fi nevoie de teatru în plus. Doar conştientizarea unor obligaţii uriaşe.

Partidul sub Dragnea, primul baron local get-beget care ajunge la vârful partidului, nu este un up-date social-democrat pentru secolul XXI, deşi generaţiile s-au schimbat, iar DNA lucrează din plin. Semnele de acum, dar şi cele din campanie, anunţă un potenţial însemnat de reîntoarcere în anii 90. Dacă autoritatea occidentală va fi erodată în continuare de convulsiile geopolitice, „erdoganii de Teleorman” vor prinde suficient curaj încât să croiască o nouă democraţie originală la gurile Dunării.