Şeptarul de caro din mânecuţa catindatului care prinde avioane

marți, 12 aprilie 2016, 01:50
3 MIN
 Şeptarul de caro din mânecuţa catindatului care prinde avioane

Ghici cine credeţi că a fost trimis de catindatul leberal Bot Ia la încălzire, direct de pe banca de rezerve, ca să facă joc de glezne, mersul piticului şi pas de uriaş înainte de fi împins pe teren în politichia de Bahlui, stimaţi telespectatori? 

Ar fi vorba, mai egzact, despre personagiul pe care Bot Ia ar vrea să-l ia ca vicepremare, în caz că se va vedea cu sacii în căruţă la alegerile din iunie. Nu, suntem siguri că n-o să ghiciţi nici dacă v-am lăsa zece variante de răspuns la alegere. Asta pentru că, după cum se vorbeşte deja afară la ţigară în faţa sediului leberal din Podu Roş, cică personagiul în cauză ar fi nimeni altul decât junele cu păru-ntre ochi Răzvan care bea Ciuc, fostul purtător de vorbe al lui Tom Niţă, dacă vă mai aduceţi aminte de el.

Stând acuma drept şi gândind strâmb, i-am găsit totuşi un atu omului: e tânăr. Şi, doi la mână: chiar dacă o fi să fie, după vici la Roznovanu precum Surzilă sau Măta Saru, ce mi-e acuma şi junele Răzvănel… Unde s-a dus mia merge şi suta!

Cea mai tare din parcare păcăleală de 1 aprilie din târg

Într-un top neoficial făcut de amicul nostru Archibald Tănase despre cele mai tari păcăleli de 1 aprilie din târg pentru anul curent electric, cică aia de la vniversitatea din Copou le-ar întrece de la distanţă pe toate pe care le-am auzit, dragi cetitori. Şi pentru că a fost o păcăleală tare discretă, pentru uzul şefimii de acolo, haideţi să v-o povestim pe scurt, ca să nu se consume în van aşa bucată operă humoristică, mâncată de anonimat.

Cică pe 1 april vniversitarul Jack Kob, cel care ţine locul reftorului de acolo până se aleg apele, a intrat în antecamera aia mare de la reftorat dis de dimineaţă şi a anunţat din mers staful că a venit ordin de la ministeriu: Todorel – invalidat, reftor va fi următorul ca număr de voturi, după care vniversitarul a intrat la el în berou. Vă daţi seama că tătă lumea a căscat ochii mari, iar după ce şi-au revenit din uluială s-au pus cu toţii pe dat telefoane care încontro, ca să anunţe vestea cea mare. Ba chiar, pentru că Todorel anunţase anterior că în berourile de acolo va face schimbări majore, că va da foc şi va ara, cică sicritarele au şi comandat plăcinţele şi cafea în cinstea veştilor minunate, cu gândul deja la literatul cu cuţite care credeau ei că va să vie. La un moment dat, însă, stupoare maximă: vniversitarul Jack Kob iese din berou şi întreabă lumea: sper că ştiţi că azi e întâi aprilie? Vă daţi seama că au rămasără toţi mască la aşa întrebare…

Apropo, chiar aşa: lumea de acolo nu ştia că e întâi april? Ştia, ne-a zis un vniversitar mai hâtru, dar cică lumea nu ştia că seriosul istoric Jack Kob e capabil să facă glume…

Comentarii