Simboluri ale Iaşului (I)

Mă surprinde faptul că ieşenii au descoperit Palatul Culturii, la 91 de ani de la inaugurare. El a mai fost luminat şi înainte de restaurare. Nu l-am vizitat după restaurare, dar din imaginile care circula pe internet mi se pare că s-a făcut o treabă serioasă acolo. Cred că s-a lucrat cu multă atenţie şi cu pasiune, fapt pentru care toţi cei responsabili merită cunoscuţi, felicitaţi, chiar premiaţi. A durat prea mult, zic unii. Păi să restaurezi o clădire care abundă în detalii şi decoraţii cere timp. E normal. Sagrada Familia din Barcelona se construieste de 133 de ani şi va mai dura încă. Nu lipsa banilor e motivul, ci migălirea detaliilor. 

Şi totuşi Palatul Culturii este simbolul Iaşului. Pe nimeni nu deranjează ce nedreptate i se face prin aproprierea de un mall, Palas Mall – „palace” (engleză – palat). În mod normal reclamele agresive ale acestuia nu ar avea ce să caute aşa aproape de un monument, aproape privatizat. Faţada posterioară a devenit nu doar fundal al parcului privat – cum ne anunţă panourile de la intrare -, dar şi simbol pentru proiectul, ratat, Iaşi 2021 – Capitală Culturală Europeană. Dacă mai adăugăm şi faptul că mall-ul respectiv găzduieşte şi multe dintre activităţile culturale ale oraşului, asta pentru că efectiv acestea nu prea au spaţii specifice să se desfăşoare, constatăm că Iaşul cultural este într-o situaţie ruşinoasă. (De clădirea etern „provizorie” de pe explanada Teatrului Luceafărul ce să mai vorbim?). Este Palasul investiţia de succes a Iaşului, dar aceste lucruri trebuie măcar spuse. Cu drag spuse.

Se crede că ar trebui să atragă turiştii în oraşul nostru. Să fim sinceri, nu are o valoare ieşită din comun, nici unicitate, şi nu e păstrătorul unor valori culturale importante. Sunt patru muzee în Palat. E un fel de provincialism tipic românesc. Fiecare merită un spaţiu specific, unitar. Nu se atrag turiştii având colecţii din domenii atât de diferite puse de-a valma, şi într-o clădire care nu a fost construită ca spaţiu muzeal. Şi vorbim despre colecţiile destul de sarace. Nici măcar pentru astea nu mai sunt bani să fie puse în valoare, sau pentru îmbogăţirea lor, şi funcţionarea ca expoziţii permanente.

Bun, ce e de făcut? Care sunt soluţiile? Nu spune nimeni să se demoleze complexul de birouri din jurul Palatului. Funcţiunea de mall lângă un palat al culturii este totuşi greu de digerat. Arhitectura Palasului este pauperă, făcută pe genunchi, cu proiectul modificat continuu. Îi lipsesc orice spaţii dedicate să adăpostească manifestări culturale. E păcat că nu am fost destul de vizionari să impunem realizarea unei opere de arhitectură în vecinătatea clădirii simbol a Iaşului, cum e normal într-o ţară civilizată. Dacă tot te mândreşti cu o clădire, chemi cei mai  buni arhitecţi din lume să proiecteze ceva valoros. Este legal să impui astfel de lucruri, mai ales că totul e făcut pe teren public. Încă odată, aceste lucruri trebuie spuse. De fapt un parc punea în valoare mult mai bine acest palat. Sunt atâtea zone în Iaşi unde se poate dezvolta un district modern pentru birouri, locuinţe şi retail. Apropo, retail-ul în oraşele civilizate este în spaţii stradale, pietonale, centre istorice. Aşa vin şi marile brand-uri.

În opinia mea muzeele trebuie despărţite, puse cumva în spaţii propice, să li se dea fiecăruia simbolul pe care îl merită. Muzeul de Istorie poate fi în Palatul Culturii. Poate redenumim clădirea – Muzeul de Istorie (al Moldovei), Palatul "Gheorghe Asachi". Trebuie desigur să se constitue şi o colecţie relevantă. Şi Muzeul de Artă se pretează acolo, dar pentru el am avea pretextul să construim o altă clădire. Plus, dacă vrem să dăm Iaşului o dimensiună cu adevărat culturală ne trebuie neapărat şi un muzeu de artă modernă şi contemporană.

Pentru Muzeul Etnografic, ce presupune spaţii exterioare şi construcţii tradiţionale, gen muzeu al satului, o propunere este de a fi undeva în Copou, între Parcul Expoziţiei şi Parcul Copou, zona unităţii militare – Penitenciar.

Pentru Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii trebuie de asemenea un spaţiu special, care să aibă un rol educativ şi interactiv, pe lângă expunere. Acest tip de muzeu invită vizitatorii, în special copiii, să experimenteze singuri, prin instalaţii simple, pe înţelesul tuturor, fenomene de la mecanica fluidelor, electricitate, până la aerodinamică. Ar putea fi lângă Palat, în spaţiul mall-ului, dar este foarte greu ca cineva să înţeleagă şi să se întâmple aşa ceva.

Exista şi un proiect pentru un muzeu industrial, la Fabrica de ţigarete, dar, din păcate, nu am putut afla nici măcar de către ce arhitect a fost proiectat. Este iar o ocazie ce nu trebuie din nou pierdută, de a face un concurs internaţional de arhitectură, sau de a invita un mare arhitect, pentru a avea o clădire reprezentativă. Îmi pare rău, dar (doar) aşa se face. Este cel mai sigur şi direct mod de a pune oraşul pe harta culturală a lumii. Aşa se obţine vizibilitate şi notorietate unui oraş. Să fie în albumele de arhitectură, reviste, cataloage, documentare şi site-uri ce contează. Turismul pe asta se bazează. Adaug aici şi evenimentele culturale, festivalurile. Perceptul că banii investiţi pentru cultură sunt bani care nu aduc profit este fals. Este exact contrariul.

Andrei R Ciuhodaru este arhitect