Aşa a caracterizat Stefan Heisig comemorarea de ieri de la cimitirul soldaţilor germani.
Peste 7.000 de soldaţi germani din întreaga Moldovă au fost comemoraţi la Iaşi. Uniunea Naţională Germană pentru Îngrijirea Mormintelor de Război (Volksbund Deutsche Kriegsgräberürsorge – VDK) a marcat ieri finalizarea lucrărilor de extindere şi reamenajare a cimitirului soldaţilor germani de la „Eternitatea“. La ceremonialul militar şi religios au participat şi aproximativ 30 de urmaşi ai soldaţilor germani ucişi în luptele de apărare a Moldovei împotriva ofensivei sovietice din aprilie – august 1944 şi în timpul luptelor de retragere de după 23 august. „Am aflat acum 20 de ani de la bunici că un unchi a căzut aici, iar acum câteva luni am aflat că este înmormântat în acest cimitir. Am venit să văd unde odihneşte. Pentru mine, este deosebit de important că are loc o astfel de întâlnire între germani şi români, deasupra mormintelor“, a spus Stefan Heisig.
La ceremonial a fost invitat, alături de reprezentanţii Municipalităţii, Consiliului Judeţean şi Prefecturii, şi fostul primar Constantin Simirad, în timpul mandatului căruia a început amenajarea cimitirului militar german. „O parte din ei deja fuseseră îngropaţi aici. Le-am dat o parcelă în continuare şi i-am ajutat pe cât putea Primăria să o facă. Chiar m-a bucurat, în 1997-1998, că au venit să se ocupe de soldaţii lor, pentru că parcela era părăsită. Păşteau oile printre oase, că nu fuseseră îngropaţi prea adânc. Şi era păcat de ei, că mulţi aveau 18-20 de ani“, a spus Simirad.
O primă listă a soldaţilor înmormântaţi la „Eternitatea“ cuprindea, la amenajarea cimitirului, 3.850 de nume. Listată la imprimantă, aceasta avea o lungime de 15 metri, conform relatărilor directorului executiv al VDK din landul Baden-Württemberg, Martin Lunitz. La cei 7.000 de soldaţi înhumaţi la Iaşi până acum, urmează să se adauge rămăşiţele pământeşti ale altor 800, identificaţi în ultimul timp. Reprezentanţii VDK şi-au anunţat intenţia de a înfinţa un cimitir militar german şi în Transilvania, unde nu există niciunul.
Ceremonia de ieri a fost organizată în comun de VDK şi de garnizoana ieşeană. Reprezentanţii acesteia au solicitat şi prezenţa unei ambulanţe, dată fiind vârsta înaintată a multora dintre cei prezenţi. Din exces de zel, la „Eternitatea“ au ajuns până la urmă trei autospeciale, din partea SMURD, a Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi a Spitalului Militar. Niciuna dintre maşini nu avea să fie folosită.
În aşteptarea debutului comemorării, urmaşii soldaţilor căzuţi s-au plimbat prin cimitir, încercând să găsească numele înaintaşilor pe plăcile comemorative. Din loc în loc, pe acestea au început să apară coroniţe de flori sau buchete, pe măsură ce un nume era găsit. Cele mai multe nume de pe plăci menţionează ca dată a morţii fie lunile aprilie-mai, când au avut loc cele două bătălii de la Târgu Frumos, câştigate de trupele româno-germane, fie luna august, când sovieticii au declanşat operaţiunea Iaşi – Chişinău, iar armata română a întors armele împotriva germanilor. Zeci de inscripţii menţionează însă şi date ulterioare, mergând din septembrie 1944 până chiar în toamna anului 1945.
„Au fost soldaţi germani care s-au ascuns în august 1944, au fost găsiţi după câteva zile şi executaţi. Alţii au murit în lagăre, cum a fost cel de triere de la Universitate. Au fost tragedii cumplite. Sunt zeci de circumstanţe diferite în care aceştia au murit, iar osemintele lor au fost adunate din toată Moldova. Aici au fost de mare ajutor arhivele şi mărturiile foştilor combatanţi despre ce s-a întâmplat cu un camarad sau altul“, a explicat Cristian Scarlat, reprezentantul VDK în România.
Discursurile ţinute de viceprimarul Gabriel Surdu, şeful secţiei culturale a ambasadei germane în România, Uwe Koch şi Martin Lunitz au continuat cu o scurtă slujbă de pomenire în ritul ortodox. Aceasta a fost urmată de un serviciu religios în limba germană, preotul catolic marcând totuşi principalele momente ale acestuia şi în limba română. După depunerea de coroane, finalul a aparţinut fanfarei garnizoanei. Ceremonia s-a încheiat cu un solo la trompetă, interpretându-se echivalentul german al Imnului Eroilor, „Ich hatt’ einen Kameraden“.