Caută 
3 MIN
\N
Ce destin tragic. Să-ţi fie greaţă de oamenii din jurul tău, dar să fii obligat să-i lauzi şi să-i aperi.
Premierul Victor Ponta şi-a mutat luni biroul din clădirea Guvernului în sediul Ministerului Apărării. S-a arătat deranjat de tupeul unor procurori care au interceptat discuţiile telefonice purtate de baronul Duicu din cabinetul său. Demersul său trădează o lipsă de respect faţă de instituţiile statului şi o sfidare la adresa adversarilor politici, care, simbolic, sunt puşi să atace sediul Armatei române. Dar, mai mult decât atât, gestul său trădează un sentiment de singurătate care a pus stăpânire pe premier de vreo câteva săptămâni. În aceeaşi cheie trebuia citit şi mesajul postat recent de Ponta pe Facebook. Întreaga construcţie cu semnificaţii dintre „cele mai grele pentru ţară” se reducea, în fapt, la o singură frază: „Îmi propun să recuperez cât voi putea de mult din timpul pe care în ultimii 13 ani NU l-am dat familiei şi celorlalte părţi bune şi frumoase din viaţa mea”. Da, puteţi să vă prăpădiţi de râs, dar Victor Ponta e capabil de fior metafizic, mai ales acum, cu astenia de primăvară. Meditaţi un pic. Un tânăr, care visa în urmă cu două decenii să joace baschet în NBA, se trezeşte astăzi, încă în floare vârstei, că trebuie să mângâie zilnic pe frunte nişte indivizi slinoşi care habar n-au să pronunţe numele lui Kobe Bryant. Pentru că da, în realitate, liderul PSD îi dispreţuieşte profund pe baronii PSD. El e un băiat finuţ, dintr-o altă generaţie, şi, parţial, dintr-un alt aluat (nu-i frumos să-i amintim acum, când e hipersensibil, de plagiat). Ce destin tragic. Să-ţi fie greaţă de oamenii din jurul tău, dar să fii obligat să-i lauzi şi să-i aperi.
Trebuie spus că sentimentul de izolare încercat de premier s-a acutizat recent. Până în urmă cu două luni, când liberalii erau încă la guvernare, de bine, de rău, mai avea cu cine să schimbe o vorbă. Una e să vezi alături de Crin Antonescu un meci din Champions League, şi alta e să te uiţi la Şampion Lig, aşa cum îi spun, îndeobşte, pesediştii. Până şi corupţii din PNL au o altă prestanţă. Nu-l poţi compara, la nivel de discurs public, pe Relu Fenechiu cu Nicuşor Constantinescu. În plus, pe atunci, Ponta se amăgea că prosteşte o ţară alături de urmaşii Brătienilor, nu doar de cei ai Ceauşeştilor.
Izolarea lui Ponta s-a tranşat la începutul anului. La o şedinţă a Biroului Permanent Naţional al PSD din 6 ianuarie, la care, de pe un ecran al sălii, s-a transmis un „AMR” pentru Traian Băsescu. A fost momentul care a marcat lansarea campaniei PSD pentru europarlamentare şi prezidenţiale sub sloganul luptei împotriva regimului Băsescu. Imediat, Antena 3 şi România TV, două televiziuni aflate pe atunci în război, şi-au aliniat grilele de program. Practic, PSD a pus monopol pe mesajul anti-Băsescu. Dacă liberalii ar fi vrut să-l înfrunte pe preşedinte, aveau nevoie de un privilegiu acordat de „Kiseleff”. Faci o poză cu Ponta, ai dreptul să-l înjuri pe Băsescu! Monopolizarea discursului anti-Băsescu a cântărit foarte mult, poate nu decisiv, în prăbuşirea USL. Pentru PSD, strategia a funcţionat. Rămâne cel mai puternic partid din România şi nu trebuie să îndure ruşinea de a sprijini o candidatură la preşedinţie din „afară”. Pentru Victor Ponta, obligat să-şi rişte cariera politică în noiembrie, mângâind cefe groase, strategia a fost începutul unei lungi depresii.
PS: Victor Ponta resimte izolarea şi în cadrul propriului Cabinet. Vicepremierul Gabriel Oprea (UNPR) şi miniştrii UDMR au refuzat să semneze plângerea penală împotriva preşedintelui Băsescu în cazul Firea.
