Slugarnicul Ciorbea

Pot avea „stiluri” diferite în practicarea combinaţiei de hiper-zel şi linguşire, deopotrivă aducătoare de avantaje pro domo sua, poziţii privilegiate şi, în fond, strigător la cer de necuvenite onoruri, esenţa caracterelor lor e aceeaşi, dincolo de măştile mai abil sau mai anapoda încropite. Scorţoşenia lui Tăriceanu, placiditatea şi spălăcirea lui Pop, mutra care ar fi comică dacă n-ar fi jalnică a lui Ciorbea sunt, la urma urmelor, ambalaje mai ţâfnoase sau mai şterse ale aceluiaşi servilism faţă de marii trăgători de sfori care le încurajează, folosesc şi răsplătesc obedienţa necondiţionată, promptitudinea de executanţi „devotaţi” ai treburilor murdare, pe placul stăpânului ce-i ţine-n zgardă.

Uitaţi-vă la scrobita imagine pe care şi-o cultivă mediatic Tăriceanu! Cândva rămas fără vreun scaun mai înalt, în ierarhia partidului ca şi în cea a statului, a mirosit atunci „oportunitatea” (aici în aceeaşi matcă semantică, evident, cu oportunismul) ivită după divorţul lui Crin de Ponta şi, pe drumul deschis de alianţa orbească anti-Băsescu, PSD+PNL, înjghebare politică împotriva naturii, şi-a oferit serviciile, el, fost lider liberal, chipurile din iremediabilă nostalgie după defuncta USL. Fireşte, PSD-ului i-a convenit atât de „eleganta” trădare, pentru că asta a fost crearea PLD, o barcă la remorca PSD, bună de atras şi alţi fugari şi fripturişti dinspre astfel slăbitul PNL. Când acum, ieşit din joc, Crin judecă olimpian declinul partidului, ar face bine să-şi aducă aminte şi de rolul jucat de el însuşi, atunci şi acolo, la originea a tot ce a urmat. PSD-ul l-a răsplătit pe CPT cu şefia Senatului, perpetuată şi după alegerile din 11 decembrie, cum nu-l uită nici pe Daniel Constantin, iată, ministru al mediului în cabinetul Grindeanu, dat fiind apendicele devoiculescizat intrat sub firma electorală ALDE. Sunt buni la ceva şi băieţii ăştia, onctuoşi, dornici să se facă „utili” lui Dragnea personal şi ţinuţi în aurită lesă cu astfel de recompense: mai rup din voturile care altminteri ar fi mers spre opoziţia de azi. Se fericesc unii pe alţii, slujitorii şi stăpânii lor, calibrul lor moral, de o parte, ca şi de cealaltă, chiar îi face să se „merite” reciproc.

Despre unul ca interimarul Pop la Educaţie, pus acolo doar cât să desfiinţeze Comisia care îl declarase, cum era şi cazul, plagiator pe Ponta, nici nu are rost să mai discutăm, cineva disponibil – cu „dezinvoltură” şi ”seninătate” – să joace un astfel de rol, definitiv compromiţător, e cu siguranţă dispreţuit până şi de către cei cărora le slujeşte de executant (mereu gata să…), aşadar în etern stand by, netulburat de vreo urmă de scrupul. În schimb, atât de „discretul” Ciorbea, oploşit graţie tot PSD-ului la instituţia fariseic etichetată drept Avocatul Poporului, apare în prim-plan mediatic ori de câte ori e nevoie să se stârnească lucrurile pe exact tema vreunei „îndurerări” la vârful PSD, dar fără cererea expresă a acestuia ca partid. Aproape că-ţi vine să-l bănuieşti de capacităţi parapsihologice ce-l fac să intre în rezonanţă cu doleanţele stăpânului, fără ca acesta să mai bată din picior. Acum e Dragnea, omnipotentul ober-prim ministru, auto-învestit şi cu dreptul de a meta-monitoriza Parlamentul, în fine, cinic prin numiri de miniştri ca marţi-negristul Iordache la Justiţie, la Externe Meleşcanu-antidiaspora, sau a unor iubitori de plagiate şi plagiatori la Sănătate şi la Educaţie. Cu aşa un „Avocat al Poporului” ca Victor Ciorbea nici nu mai e nevoie să i se mai comande ceva ca el să se… sesizeze. Şi, în doi timpi şi trei mişcări, iată-l cerând Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra legii anti-miniştri penali, cea care l-a împiedicat pe Dragnea să se autopropună premier în guvernul şi aşa prea teleormanizat, acum al lui Grindeanu.

CCR va analiza şi va vota, rămânând de văzut dacă rezultatul va fi cel dorit la vârful PSD, adică acolo de unde i-a şi venit lui Ciorbea instalarea în funcţie. Mai importantă decât votul (destul de previzibil, dată fiind componenţa politică a CCR) va fi motivarea ei. Dar neruşinarea cu care titulatura ca atare a funcţiei încredinţate lui Ciorbea devine o bătaie de joc, pur demagogică, la adresa democraţiei autentice şi a principiului zis al „separaţiei puterilor”, într-o Românie care riscă să devină o simplă ficţiune a statului de drept, întrece orice măsură. Pe cine oare ar mai putea prosti un atât de ieftin „biliard”?! Avocatul „Poporului” declanşează exact ce şi când îşi doreşte căpetenia PSD, la CCR votul e cu anticipaţie calculabil şi, odată eventual înlăturată legea-obstacol, „nedreptăţitul Dragnea” va cumpăni, nu-i aşa, dacă să mai accepte sau nu încă o şefie, în fapt avută şi până atunci, dar pe faţă începând din acel moment. Ce şi câte „armonioase” potriveli! Dar de ce nu s-o fi sesizat Ciorbea încă înainte de alegeri? Sau nu e numai, chipurile, discret, ci şi… răbdător (a aşteptat scorul electoral înainte de a marşa pe linia bineştiută, dragă stăpânului)? Altădată, de pildă când cu OUG – liber la traseism (în prag de alegeri locale) a lui Ponta, acelaşi Ciorbea şi pe aceeaşi funcţie nu se grăbea deloc, avea nevoie de timp de reflecţie şi deliberare bla-bla. „Selectiv”, nu-i aşa, slugarnicul Ciorbea?

Aşa stăm cu democraţia şi statul de drept în România condusă autocratic de liderul Partidului Social Dragnea: are la dispoziţie un casting cu astfel de emploi-uri şi actori pe măsură. Dar ceea ce rezultă nu e deloc spectacol, nici măcar unul nereuşit, ci doar o tristă, jalnică impostură în lanţ.  

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea “Alexandru  Ioan Cuza” din Iaşi, critic şi istoric literar