Slujitori până când?

Se poate oare uita că, sub mai vechile sale nume (rebotezări, dar schimbări doar ale „părului lupului”) clica lui Iliescu şi Roman şi-a atras numeroşi aderenţi naivi, minţiţi să vină sub pulpana lor, spunându-li-se că FSN-ul nu va deveni partid? Şi dându-se peste cap, tocmai astfel s-a îngroşat partidul, la vârfuri, cel naţional, însă şi locale, înghesuiala plină de avânt oportunist fiind tocmai cea a nomenklaturiştilor din eşalonul doi, ajutaţi cu mare zel de serviciile cointeresate. Acolo şi atunci s-au pus temeliile MINCIUNII ce durează de decenii, confirmată de atâtea altele (mai cu seamă mineriadele), căreia de la o vreme îi trosnesc încheieturile, denunţată, fie şi doar în parte, până şi de aceia care s-au folosit din plin de „sistemul” pe care mai aveau şi aerul, chipurile, de a-l „combate”.

Uitaţi-vă la limbajul lor, dezvăluitor involuntar al unor reflexe de mentalitate cu nimic mai bune decât cele din vremea regimului comunist! Dragnea, urmat de ceata sicofanţilor, dintre care în prim-plan mediatic stau „tovarăşul Bilă”, alias Codrin Ştefănescu, primăriţa Firea şi teleormăneanca preferată a lui Number One, Carmen Dan, nereuşind să-l mituiască pe Grindeanu cu atâtea funcţii ochioase şi gras plătite oferite pe tavă, a bătut din picior şi CEx-ul PSD i-a retras sprijinul politic, apoi l-a exclus cu unanimitate de voturi, în fine, într-o fază şi mai avansată, l-a etichetat drept „unealtă”. Nu se ştie a cui, citându-l din nou pe liderul aşa de patologic autoritar, cine-i „în spate”, dar lui Liviu îi e clar un singur lucru, că „se unelteşte”: împotriva sa, desigur, şi numai prin asociere şi a partidului. În „logica” proprie lui şi din care nu poate ieşi, îndrăzneşti să spui vreun adevăr, cât de mic, despre Dragnea şi yesmen-ii săi din PSD, înseamnă că loveşti în prestigiul Şefului, în doi timpi şi-o singură mişcare eşti debarcat, exclus, portretizat drept ciumat etc. Unealta, uneltirea, uneltitorii, de la chiaburi la procesele politice (Maniu, dar şi Pătrăşcanu), erau clişeul de limbaj predilect al propagandei anilor ´50, vremuri dejist-paukeriste, dar nici „agenturili” de mai târziu nu schimbau decât aparent tiparul. Fondul rămânea acelaşi: intoleranţa faţă de orice independenţă în gândire şi atitudine, reflexul „unanimităţilor” măsluite, gangrena minciunii purulente.

Nu-i nicio mirare că în preajma unui astfel de lider-satrap se vor găsi totdeauna repede-făcători de sluj adânc şi necondiţionat, ca de pildă doamna de la Interne, Carmen Dan, care în perioada mai tulbure a războiului s-a şi grăbit să-şi anunţe foştii subordonaţi cum că „au ministru”, în ciuda demisiilor depuse. Şi asta, simultan cu Dragnea despre rămânerea unor membri ai Cabinetului Grindeanu şi în viitorul guvern, după decapitare. Acesta trebuie să fi fost, peste reflexele de obedienţă ale multora, şi zăhărelul cu care foştii miniştri, majoritatea, s-au lepădat de „unealta” Grindeanu, având poruncă să-l izoleze şi, totodată, promisiunea răsplăţii. Tot ea: „lovitură de stat”, astfel incriminaţi fiind Grindeanu – Ponta – Jianu. Pe celălalt versant, prietenul „Viorel” de altădată, exclus şi el din PSD, la ordinul lui „Liviu”. Dar are şi Carmen a lui Dragnea uneori dreptatea ei: „nu Grindeanu reprezintă PSD”. Adevăr grăit-a, căci partidoiul se arată a fi o armată de executanţi docili, deloc înclinaţi să-şi rişte „nota la purtare” şi avantajele ce decurg din ea. Cu un astfel de partid aşa de orizontal aliniat după voia führer-ului, ar fi şi greu de imaginat vreun moment de verticalitate morală, ca acela târziu al lui Grindeanu.

Indiferent de cum ar fi evoluat criza, ea a scos la iveală, mai reliefat decât oricând, exacerbarea voinţei de putere totală a lui Dragnea şi, în complementaritate cu ea, lipsa de caractere de la vârful PSD. Fără a vedea în el un erou, Grindeanu a ieşit, totuşi, din lesa ce-i fusese destinată şi pe care o vreme a suportat-o (apogeul: OUG 13). O trezire tardivă, care însă a dus la şi mai multă nervozitate acolo „sus”. Ce nu a spus fostul premier e că „marea cu sarea” promise în campania legislativă nu e o promisiune care să poată fi ţinută. Sunt deja atâtea semne ale cacialmalei care nu doar scârţâie, ci pârâie de-a dreptul. Ce se va întâmpla mai departe? Va profita Dragnea de trecerea prin Parlament a noului guvern pentru „retuşuri” faţă de mult trâmbiţata prosperitate din programul de guvernare fluturat în campanie? Adevărul este că obiectivul de maximă prioritate era şi continuă să fie încălecarea justiţiei. Şi marea supărare a liderului absolut e că tocmai acolo s-a dat chix. Dar mai rămân speranţe, cum s-a văzut, din direcţia CCR. Va fi de urmărit cu atenţie de aici înainte.

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea “Alexandru  Ioan Cuza” din Iaşi, critic şi istoric literar