Snowden şi bastioanele libertăţii

Pe 12 iulie 2013, de acum celebrul Edward Snowden organiza la Moscova prima sa conferinţă de presă după plecarea sa din Statele Unite (via Hong Kong). "Naţiuni ca Rusia, Venezuela, Bolivia, Nicaragua şi Ecuador au gratitudinea şi respectul meu pentru că sunt primele care se pronunţă împotriva violărilor drepturilor omului de către cei puternici. Refuzând să renunţe la principii în faţa intimidării ele au câştigat respectul întregii lumi. Intenţionez să călătoresc în fiecare dintre aceste ţări pentru a transmite personal mulţumirile mele atât acestor popoare cât şi liderilor lor ".

Admiratorii lui Snowden, care ideologic aparţin în cea mai mare parte cercurilor de stânga sau libertarienilor, văd în el un erou al bătăliei pentru apărarea drepturilor indivizilor împotriva abuzului guvernelor care, între altele, le invadează spaţiul privat derulând ample operaţiuni de supraveghere electronică. Cu alte cuvinte, ne-am afla în faţa unui act de curaj bazat pe înalte premize morale. Campionii acestei campanii s-au recrutat în special din spaţiul media (Glenn Greenwald, cel care l-a încurajat şi l-a ajutat pe Snowden este jurnalist la cotidianul londonez de stânga The Guardian,după cum şisăptămânalul Der Spiegel a acordat spaţii largi subiectului), dar evident, în funcţie de convingerile ideologice, dar şi de agenda electorală (cazul e cu predilecţie relevant în Germania unde în toamnă au loc alegeri parlamentare), şi din spaţiul politic.

Problema este că declaraţiile de mai sus nu fac decât să pulverizeze din start exact capitalul moral pe care Snowden îşi bazează demersul. Toate, absolut toate, ţările nominalizate de către el au probleme infinit mai serioase decât Statele Unite în materie de libertate de expresie şi de respectarea drepturilor omului. Ironia face ca la o săptămână după aceste declaraţii o instanţă din Kirov, un oraş situat la circa 500 km de Moscova, îl condamna la 5 ani de închisoare pe Alexei Navalny, una dintre cele mai proeminente figuri ale opoziţiei faţă de Vladimir Putin, pe baza unor acuzaţii pe care mai toţi observatorii independenţi le consideră absolut fanteziste. Olga Mihailova, unul dintre avocaţii lui Navalny, descrie într-o declaraţie citată de agenţiile de presă maniera în care s-a desfăşurat procesul în ţara pe care Snowden o consideră un adevărat bastion al luptei pentru apărarea drepturilor omului. "Ne-au refuzat totul: nu am putut interoga martorii procuraturii, nu ne-au dat voie să aducem şi noi martori şi nu ne-au permis să cerem o expertiză independentă".

Chestiunea protecţiei datelor personale într-o lume în care informaţii detaliate despre fiecare dintre noi sunt stocate în tot felul de baze de date sau sunt vehiculate pe Internet este fără discuţie una de interes maxim. Numai că la fel de evident este şi faptul că ceea ce i-a energizat în mod special pe fanii lui Snowden sunt puternicile lor sentimente anti-americane. La fel s-a întâmplat cu câţiva ani în urmă în cazul aşa numitelor închisori zburătoare ale CIA. Alegerea lui Barack Obama ca preşedinte al Statelor Unite a temperat pentru moment curentul anti-american, dar, iată, acum cazul Snowden oferă o minunată ţintă de atac, mai ales în Europa Occidentală. De ce persistă acolo în continuare acest tip de atitudine vehement ostilă faţă de America în condiţiile în care, după cum se vede tot mai mult în ultima vreme, principalele ameninţări din perspectivă economică la adresa aşa numitului model de stat social european vin mai degrabă din China? Iată o întrebare legitimă, dar care necesită o discuţie separată.

Oricum, aşa se explică de ce cazul a căpătat dimensiuni mult exagerate. O mulţime de fumigene mediatice au obturat elemente importante pe care orice analiză serioasă ar trebui să le ia în consideraţie. Nu doar guvernele, ci şi o mulţime de entităţi comerciale, de la firmele de utilităţi la bănci sau la companiile de asigurări, au oricum acces la o mulţime de date cu caracter personal, unele extrem de sensibile. Iar o mulţime de informaţii sunt oferite de bună voie, adesea iresponsabil, chiar de către sutele de milioane de abonaţii ai reţelelor sociale. Pe de altă parte presupunerea că în cadrul unui program ca PRISM se urmăresc, de pildă, individual, bucată cu bucată, email-urile fiecăruia dintre noi e falsă. De fapt se lucrează la nivel de metadate (date despre date) urmărindu-se în fapt cu ajutorul unor algoritmi traseele fluxurilor de informaţii, destinaţii predilecte sau categorii de subiecte. Doar atunci când se identifică situaţii considerate a fi critice în materie de securitate sau potenţiale ameninţări teroriste se trece la o analiză în detaliu a mesajelor. Dar asta nu face doar NSA (agenţia americană care gestionează programul PRISM), ci şi companii precum Amazon, atunci când îţi recomandă anumite titluri de cărţi sau DVD-uri, sau altele care fac comerţ pe Internet.

Dacă dăm deoparte zgura mediatică de fapt Snowden nu a spus până acum mare lucru. E puţin probabil ca europenii (de altfel şi germanii, şi alte state au colaborat strâns cu NSA dejucând destule potenţiale atentate teroriste), ruşii sau chinezii să nu fi ştiut de acest program. Oricum, şi ei fac exact acelaşi lucru. În China supravegherea traficului individual pe Internet, inclusiv blocarea unor site-uri precum YouTube sau Facebook, e chiar politică oficială. Snowden doar le-a oferit, dincolo de o serie de posibile detalii concrete utile, o nesperată ţintă propagandistică împotriva Statelor Unite.

Însă, în mod paradoxal dacă luăm de bună agenda publică asumată de Snowden şi Greenwald, probabil cei mai afectaţi vor fi cei care realmente se confruntă cu presiuni guvernamentale şi cu violări grosolane ale libertăţii de expresie din ţări precum cele cinci "curajoase" (în concepţia lui Snowden), din Iran sau Cuba. Motivul e simplu. Capacitatea Washington-ului de a face presiuni pe acest tip de subiecte a fost serios diminuată. Ceea ce lasă atât mass media, cât şi criticii autorităţilor din aceste state într-o postură mult mai vulnerabilă ca în trecut.