Şoc în Formula 1

vineri, 29 noiembrie 2013, 02:50
3 MIN
 Şoc în Formula 1

Managerul Ross Brawn părăseşte Mercedes

Britanicul Ross Brawn va părăsi, la finalul acestui an, funcţia de manager (team principal) al Mercedes AMG, a anunţat, joi, într-un comunicat, echipa germană de Formula 1, informează L’Equipe. Informaţia privind retragerea lui Brawn a fost vehiculată de presa internaţională de mai mult timp, iar sosirea la echipă în vară a irlandezului Paddy Lowe, fost director tehnic la McLaren-Mercedes, a amplificat aceste zvonuri. În iulie, Brawn recunoştea pentru Sport Bild că urmează să plece de la Mercedes, dar nu preciza când se va întâlmpla acest lucru. "Eu sunt cel responsabil, Paddy lucrează pentru mine. Dar la un moment dat, în viitor, lucrurile se vor schimba. Predarea atribuţiilor se va face în linişte, când va veni timpul", a spus Brawn atunci. Acum, el a declarat că transferul de putere în cadrul echipei către directorul executiv Toto Wolff şi către directorul tehnic Paddy Lowe s-a încehiat, astfel că poate părăsi team-ul.
"Anul 2014 va marca debutul unei noi ere în Formula 1 şi noi am simţit că este un moment bun pentru a lansa un nou management în sânul echipei, care să aducă cea mai solidă organziare posibilă pentru anii care vor veni. Cel mai important aspect în decizia mea de a părăsi postul de team principal a fost de a mă asigura că este momentul potrivit pentru echipă. Am început un proces care s-a derulat pe parcursul întregului sezon pentru ca succesiunea să se facă lin, iar Toto şi Paddy să preia frâiele. Mercedes-Benz a investit mult în personal şi infrastructură la unităţile de producţie de la Brackley şi Brixworth, astfel că echipa este poziţionată ideal pentru a obţine succese în 2014 şi sunt mândru că am ajutat la tot ce s-a făcut bine", a spus Brawn, potrivit comunicatului Mercedes.
Ross Brawn, 59 de ani, se afla la Mercedes din 2010, după ce înainte a condus propria sa echipă. Din cauza crizei financiare, Honda a renunţat la Formula 1 la finalul anului 2008, când i-a cedat echipa pe care o finanţa lui Ross Brawn. Sub conducerea şi finanţarea asigurate de Brawn şi de colaboratorii săi, team-ul a câştigat atât titlul mondial la constructori, cât şi pe cel la piloţi, prin Jenson Button, chiar în primul sezon de la preluare. La finalul lui 2009, Mercedes a cumpărat Brawn GP, a redenumit-o şi l-a păstrat pe Ross Brawn la conducere. După trei sezoane "cenuşii", Mercedes a reuşit în acest an să ocupă locul 2 în clasamentul constructorilor, după campioana mondială Red Bull, dar înaintea Ferrari, Lotus-Renault şi McLaren-Mercedes. Managerul britanic este unul dintre cei mai experimentaţi din Marele Circ, fiind conducător la Benetton şi la Ferrari, când pilotul german Michael Schumacher câştiga şapte titluri mondiale. (MEDIAFAX)

Comentarii