Spania. Încercări de lămurire după referendumul catalan

1. Nu e prima oară când guvernul Partidului Popular reacţionează violent când e pus faţă în faţă cu nişte proteste. Modul lui de operare e simplu: declarăm ilegale acţiunile, creştem amenzile şi venim cu bâtele peste toţi cei care încalcă prevederile noastre.

Atât pot popularii spanioli, mai ales sub conducerea lui Rajoy. Atât îi duce pe ei capul, din păcate. Şi în felul ăsta, situaţii tensionate care ar putea fi destul de uşor aplanate cu un minim de tact se transformă în surse de radicalizare suplimentară.

Guvernul Rajoy e pur şi simplu execrabil la managementul conflictului.

2. Peste 70% dintre catalani doreau organizarea referendumului. Dintre aceştia, majoritatea erau împotriva separării de Spania. Repet: majoritatea catalană era, în preziua referendumului, împotriva secesiunii (dar în favoarea referendumului).

În condiţiile astea, era simplu să-i laşi pe catalani să-şi organizeze referendumul. Era uşor şi foarte eficient să invoci toleranţa şi încrederea majoritară în unitate.

Dar, nu. Guvernul Rajoy a preferat opţiunea gorilei furioase. Zic din nou: atât îi duce pe ei capul. Consecinţa e că acum nu mai ştim câţi sunt pentru secesiune, fiindcă Rajoy face tot ce e omeneşte posibil să-i radicalizeze pe catalani.

3. Catalanii nu vorbesc spaniolă, ci catalană. Politicienii spanioli, invers. Nu există lideri politici de la Madrid care să se poată adresa în catalană alegătorilor de-acolo.

Nu doar că nu există, dar politicienilor de la Madrid (şi în primul rând lui Rajoy) nici măcar nu le trece prin cap ideea simplă de a învăţa pe de rost un text în catalană pe care ulterior să-l recite la televizor.

Diferenţele astea lingvistice şi refuzul politicienilor spanioli de a se adresa în catalană unor alegători nu sunt de natură să-i facă pe catalani să se simtă parte a statului spaniol.

4. Identitatea naţională şi sentimentul apartenenţei la un stat nu se obţin prin violenţă. Îmi pare rău, dar faptul că în Catalonia există tendinţe secesioniste e în primul rând vina politicienilor de la Madrid.

Niciun politician din partidul de guvernământ n-a venit cu argumente prin care să arate nu doar de ce catalanii ar avea de suferit dacă secesionează, ci mai ales de ce şi cum câştigă catalanii de pe urma apartenenţei la Spania.

Fără argumente puternice care să arate beneficiile uniunii, fără să le vorbească limba, fără nici cel mai mic interes pentru dialog, nu e de mirare că politicienii de la Madrid nu sunt simpatizaţi în Catalonia.

Acestea fiind zise, cred că e timpul să spun două vorbe şi despre Puigdemont, liderul taberei secesioniste catalane.

1. Înţeleg că, în catalană, „Theresa May” se spune „Puigdemont”. E incredibil cum discursul potrivit căruia separarea de Spania va aduce lapte şi miere în Catalonia poate să prindă acolo.

Discursul ăsta, la fel ca discursul lui May, e complet fals. O eventuală Catalonie independentă se va confrunta cu aceleaşi probleme cu care se confruntă acum UK – dar la un nivel încă şi mai mare.

La un moment dat, realitatea îi va izbi direct în faţă pe naţionaliştii catalani, aşa cum îi izbeşte pe conservatorii britanici. Gândiţi-vă doar că, în cazul unei eventuale secesiuni, euro încetează instantaneu de a mai fi monedă catalană – cu toate complicaţiile care decurg de aici.

Gândiţi-vă la graniţe (Catalonia va fi în afara UE, deci graniţele vor fi stricte) şi la sărăcie: Catalonia nu va avea tratate comerciale cu nicio altă naţiune, iar accesul pe piaţa UE va fi (cel puţin temporar) limitat.

Gândiţi-vă doar la astea trei probleme cu care o eventuală Catalonie independentă se va lovi din prima clipă de după secesiune şi veţi înţelege foarte uşor criza care va lovi Catalonia.

2. Spania nu e Rusia. În ciuda greşelilor grave ale lui Rajoy, Spania e o ţară profund democratică, în care drepturile omului sunt protejate după standarde încă de nevisat în România.

În condiţiile astea, e greu să vinzi ideea că fugi din iad, spre binele poporului catalan. Niciun om normal nu te poate lua în serios.

3. Mai uşor şi cu pretenţia de democraţie. Legea de organizare a referendumului a fost introdusă pe ordinea de zi a parlamentului catalan prin încălcarea celor mai elementare practici democratice. În semn de protest, opoziţia catalană a părăsit lucrările parlamentului, iar legea a fost votată doar de coaliţia de guvernare.

E foarte greu să pretinzi că aperi democraţia când faci lucruri de-astea, când ignori complet drepturile opoziţiei, când îi închizi gura şi o faci să părăsească parlamentul şi când îţi impui autoritar punctul de vedere.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist