Spre Chiajna, cu încredere

joi, 19 februarie 2015, 02:42
3 MIN

Echipa de fotbal CSMS a plecat ieri din Iaşi, mâine urmând să aibă loc meciul din prima etapă a returului, cu FC Viitorul. Pe vremuri, antrenorul Nicolo Napoli l-a marcat pe Gică Hagi într-un meci amical

 

Doar o zi o mai desparte pe CSMS Iaşi de startul returului Ligii I de fotbal. Gândurile cu care ieşenii abordează partida de mâine, de la Chiajna, cu FC Viitorul, au fost exprimate ieri, înaintea deplasării spre Ilfov, într-o conferinţă de presă organizată la stadionul “Emil Alexandrescu”.
Tonul optimist a fost dat de antrenorul Nicolo Napoli. “E un meci foarte greu în faţa unei echipe foarte bine organizate, cu jucători iuţi, care face un presing bun. Noi ne-am pregătit bine şi vom încerca să câştigăm fiecare meci din retur. Trebuie să facem 40 de puncte pentru a evita retrogradarea. Sunt mulţumit de achiziţiile făcute, de lotul pe care-l am la dispoziţie, e posibil să mai apară un jucător, de pregătirea de iarnă” a declarat tehnicianul, care s-a plâns de numărul mare de indisponibili: “Creţu şi Olah vor sta circa o lună, Braga şi Bădic lipsesc la meciul cu Viitorul, vor reintra săptămâna viitoare, iar Ciucă este suspendat două etape, ca urmare a unei eliminări suferite în tur, la Reşiţa”. Napoli a mai spus că are un ascendent asupra lui Gheorghe Hagi, antrenorul FC Viitorul. “L-am întâlnit o dată pe Hagi, ca jucător, la un meci pe care echipa mea, Cagliari, l-a câştigat cu 3-1 la Brescia. Chiar eu l-am marcat pe Hagi”.
După ce jurnaliştii prezenţi la conferinţa de presă şi-au exprimat nedumerirea legată de absenţa din sală a jucătorilor aduşi în această iarnă, au fost chemaţi de la autocar două dintre noile achiziţii, Bojan Golubovic şi Bojan Markovic, care au fost însoţiţi de Branko Grahovac. Golubovic a explicat de ce a ales CSMS. “În Danemarca, unde am jucat în tur, nu m-am simţit deloc bine, din toate punctele de vedere. M-am decis să plec, pentru că eu nu mă pot exprima undeva unde nu mă simt bine. Am mai avut câteva oferte din străinătate, însă nu s-au concretizat. Aşa că am dat curs ofertei venite de la Iaşi, după ce am discutat îndelung cu preşedintele Florin Prunea” , a precizat atacantul, care a adăugat: “Nu am nevoie de timp pentru a mă adapta, m-am integrat rapid. Vreau să ajut echipa, nu să promit că înscriu nu ştiu câte goluri. Sper să scăpăm de retrogradare”. Aflat de câteva zile în România, Markovic s-a arătat cucerit de bucătăria românească. “Am jucat în multe ţări, m-a tentat o experienţă în România, unde există un fotbal de calitate. Am venit la recomandarea lui Branko, sper să ajut echipa să facă treabă bună. Nu am apucat să văd oraşul, pentru că am venit de câteva zile aici, eu făcând joncţiunea cu echipa în Antalya, până acum pot să spun doar că îmi place mâncarea de aici”.

Grahovac, care a fost translatorul celor doi conaţionali, şi-a exprimat gândurile legate de retur. “Firesc, sper să fiu titular în retur, aşa cum îşi doreşte fiecare fotbalist. M-am pregătit bine, sper să ajut echipa. Va fi un retur greu, orice meci e o finală. Cu Viitorul avem ca obiectiv trei puncte, însă nici egalul nu e rău” a declarat portarul CSMS.

 

 

Comentarii