Superstiţii de Sf. Gheorghe

Se zice că chinezii sunt cei mai superstiţioşi oameni din lume. Aşa o fi, însă nici românii nu-s tocmai de lepădat. În antologia sa, Credinţi şi superstiţii ale poporului român (1915), Artur Gorovei a adunat cu sârg o sumedenie de prejudecăţi, observaţii şi obiceiuri care dau seamă, aidoma micilor bucăţi din care este format un mozaic, despre chipul în care e fixată relaţia indivizilor cu lumea înconjurătoare. Lucrarea lui Gorovei este, prin tehnica de alcătuire, o culegere de culegeri. Pe de o parte, savantul a parcurs ziarele, revistele şi volumele importante de folclor românesc din vremea sa, extrăgând din ele materialul relevant. Pe de altă parte, datele au fost culese din principalele zone istorice româneşti cu ajutorul unor colaboratori.

Fără a intra în alte detalii de natură filologică e destul să adăugăm că volumul menţionat a fost reeditat periodic, ultima oară în colecţia Mythos a editurii Saeculum I.O., în 2012, şi a fost valorificat în realizarea ediţiei de Credinţe şi superstiţii româneşti, elaborată de Irina Nicolau şi Carmen Mihalache şi publicată la editura Humanitas, în acelaşi an.

Pentru orăşeanul mai mereu ocupat, stresat şi suspicios, nedeprins cu traiul sub cerul liber, cu lucrul câmpului şi cu creşterea animalelor, culegerile de superstiţii şi credinţe populare întregesc imaginea fantastică a unui cosmos aproape uitat, în care teama de stihiile naturii se împletea cu frica de Dumnezeu şi de sfinţii mari din ceruri.

Graţie internetului, mi-am procurat ediţia în format electronic a antologiei lui Gorovei şi o răsfoiesc din când în când, încercând să-mi imaginez cum le părea oamenilor din vechime lumea văzută prin lentila superstiţiilor.

Extrag, pentru cititorii acestui colţ de ziar, câteva din superstiţiile şi credinţele legate de ziua de Sf. Gheorghe, cu observaţia că această sărbătoare religioasă importantă este, în mentalul popular, sursa unui imaginar fascinant şi bogat. Pentru unele exemple am adăugat, după ghilimelele de citare din ediţia din 1915, comentarii de contrast alimentate de spiritul pragmatic şi blazat al zilelor noastre. Cui nu-i plac comentariile nu are decât să citească inventarul extras din antologia lui Artur Gorovei.

1. „Cine doarme în noaptea de Sf. Gheorghe în ieslea boilor îi aude vorbind” (p. 30). Actualmente, deşi am renunţat să mai dormim în ieslea boilor, pre mulţi îi auzim vorbind!

2. „În seara de Paşti şi Sf. Gheorghe se duc oamenii la pândă pe câmp, căci cred că atunci ard comorile.” (p. 73). Cine nu găsea comorile aduna plante de leac (p. 38). În prezent, stând la pândă, procurorii DNA au descoperit că nu mai ard pe câmp comorile, ci pe terenuri intravilane retrocedate, în pereţii caselor, în seifuri plimbate din sat în sat, în bani pentru partid, în conturi offshore şi în alte locuri nefireşti.

3. „La Sf. Gheorghe şi altă dată se face pe la porţi, portiţe, uşile grajdului etc., cruci de dohot (ulei cu miros neplăcut, folosit pentru a unge osiile carului – n.r.) ca viind duhurile necurate, să nu poată intra” (p. 104). Azi, necuraţii nu mai au nici frică, nici ruşine de sânta cruce!

4. „În ziua de Sf. Gheorghe, oamenii se cântăresc ca să nu se lipească farmecele de ei.” (p. 112). Nu pot cântări bine miza acestei socoteli.

5. „În ziua de Sf. Gheorghe, spală-te pe picioare până în răsărit şi te scaldă în acea zi de mai multe ori, că nu vei fi bolnav de friguri; cu un cuvânt vei fi sănătos tot anul.” (p. 123). Cu toate că trăiesc şi astăzi oameni care se spală doar la marile sărbători, e bine, din evidente motive de igienă, să ne spălăm zilnic şi nu doar pe picioare. Astfel, vom fi sănătoşi tot anul, după cum se arată în altundeva: „Cine se va spăla pe faţă cu rouă în dimineaţa zilei de Sf. Gheorghe toată vara va fi sănătos şi nu-i va ieşi pete pe faţă.” (p. 290).

6. „Gunoiul din ziua de Sf. Gheorghe să-l lepezi la rădăcina pomilor, că rodesc bine pe urmă.” (p. 143). Credinţa se confirmă şi nu e legată doar de ziua de Sf. Gheorghe. Toţi ţăranii din blocurile patriei îşi leapădă zilnic gunoiul la rădăcina uşii apartamentului, iar gunoiul rodeşte bine şi miroase ucigaş.

7. „Să nu dormi în ziua de Sf. Gheorghe că iei somnul mieilor.” (p. 191). A avea somnul mieilor înseamnă a dormi mult. Eu am văzut cu ochii mei oameni care merg la slujbă, indiferent că e vorba de serviciu sau de biserică, pentru că pot dormi mai mult şi mai bine decât acasă. Delicateţea sufletească mă împiedică să dau exemple.

8. „Fulgerând în ziua de Sf. Gheorghe, ori de Sf. Ilie, iese nucile fulgerate.” (p. 238). Nuci fulgerate încheagă o imagine tot atât de frumoasă şi de lirică ca şi sintagma capete seci. La rigoare, putem permuta constituenţii: nuci seci şi capete fulgerate.

9. „Dacă Sf. Gheorghe cade în zile de post, în anul acela n-au vacile lapte.” (p. 346). Astăzi ne alimentăm chiar şi în post cu laptele procurat nu de la vaci, ci de la supermarket.

10. „Pentru a lua mana (sporul) unui om, fermecătoarele în noaptea de Sf. Gheorghe caută un lup turbat, îl descântă şi-i iau urletul, cu care urlet îi iau mana omului.” (p. 386). Pe asta chiar aş vrea s-o văd cu ochii mei! De altfel, cine vrea să le vadă pe respectivele fermecătoare nu are decât să ia un şerpe, să-i taie capul cu o monedă de argint, să-i puie-n gură trei fire de usturoi care mai apoi încolţesc şi, pe urmă, să pună firele de usturoi la pălărie, iar în seara de Sf. Gheorghe, când vin oile de la păşune, să se urce pe ceva înalt pentru a vedea cine-s farmazoanele care i-au manglit mana (p. 401).

Ioan Milică este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Al.I. Cuza” Iaşi