„Tăceri” vinovate

Şi, cum se vede, înclinaţi să tot calce în străchini. Nu le-a ajuns noua "marţi neagră" cu vitejiile ei nocturne şi cu întreg lanţul de mişmaşuri care i-au urmat, în paralel cu umflarea andaluză a pectoralilor în interviuri şi declaraţii tv. Şi nici atâtea semne că au stârnit şi revoltat o ţară întreagă, pe care au scos-o în stradă cu aroganţa şi minciunile lor, nu i-au tămăduit. Chiar şi după, în cele din urmă, abrogarea cerută de sutele de mii de protestatari, apetitul pentru ordonanţe pe aceleaşi teme (penale) şi de aceeaşi inspiraţie (campionul ei: ministrul Iordache) e departe de a le fi pierit, sau măcar să se fi diminuat. N-a fost aşadar o eroare pasageră, o "greşală" recunoscută şi de aceea meritând să le fie iertată, cum pledează "avocaţii" lor mediatici, ci e vorba de ceva mult mai adânc înrădăcinat şi, aproape sigur, incurabil.

Dragnea şi Tăriceanu, ca să vezi, "întâmplător" tocmai liderii combinaţiei aflate la putere, nu obosesc să ne asigure că ei doi "nu au nimic de ascuns" şi că ordonanţa lui Iordache "nu i-ar fi ajutat nicicum"… Şi tocmai genul ăsta de asigurări mai întăreşte şi el convingerea tuturor că lucrurile stau exact invers. Tot teatrul, atât de ieftin, jucat de "marele" teleormănean, menit să ne facă să credem că el unul nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase, nu face decât să mai adauge ticăloşiei, minciunii şi autosuficienţei "şmechere", ce-i sunt proprii, şi o notă de grotesc, jalnică. N-a ştiut, n-a auzit, nu era cu dedicaţie: tot atâtea baliverne sfruntate, dar rostite fără a clipi. Oare cât de proşti să-i fi socotind el, Dragnea, pe cei care ar fi, eventual, în stare să-l creadă când vine să se apere cu aşa ceva?

Ba, încă ne mai spune şi că nu s-a văzut cu Iordache, că n-au comunicat unul cu celălalt, soi de "argument" penibil de-a dreptul. Că doar nu era nevoie să-l preseze el, şeful autoritar, pe subalternul (pe toate liniile) de la Justiţie. Nu-i prevenise liderul de partid că-i va monitoriza pe miniştri? Şi Iordache era oricum prea nerăbdător şi dornic să-şi câştige merite de neuitat în ochii şefului. Cum tot de aceea, din aceeaşi cvasiunanimă, la guvern, devoţiune pentru condamnatul şi anchetatul Dragnea, ea a luat chipul unei laşităţi şi vinovăţii difuze, ambele, de care dă seamă pe deplin stenograma şedinţei de guvern. Grăbit, pe furiş, în nocturnă, s-a tăiat ombilicul dosnicei ordonanţe: o întrebare a lui Grindeanu, un răspuns sec al lui Altă Întrebare şi era deja, impetuos, "adoptată". De fapt toţi ştiau despre ce e vorba, tăcerea lor ruşinoasă, complice venea din "consensul" necuvântător: o castană prea fierbinte pentru ei, ca să-i mai judece îndreptăţirea (când ştiau bine cui prodest) şi nici de ţinut încă în loc, temporizând, n-aveau chef. O altfel de omerta, guvernamentală, cu speranţa şi iluzia că "merge şi aşa", dar urmată de cunoscutul eşec final, după fierberea atâtor proteste în Capitală, în ţară, în diaspora… "Strada" le-a spus NU! Le-a notificat, cu demnitate: "Refuz acest abuz!"

Andronescu: o "greşală" recunoscută, insinuându-se: deci de iertat. Dar ce-o fi împiedicat-o atunci, pe loc, prompt, să-şi arate dezacordul în partid, ca şi pe atâţia alţii, aşa de silenţios unii, zgomotos şi "entuziast" alţii, solidari cu spiritul şi litera, deopotrivă mafiote, în acea tentativă de a-i scoate pe liderii cu musca pe căciulă… basma curată? Revolta românilor nu este rodul instigării "Iohanniste", cum le place guvernanţilor, pesediştilor şi aldeiştilor să se legene în confortabile iluzii. Cusute cu aţa albă a aroganţei de "aleşi ai poporului", cei responsabili de tot ce s-a întâmplat, provocat de ei, de nimeni altcineva, astfel de încercări de a batjocori ideea însăşi de dreptate şi de lege nu aveau cum să nu dezvăluie dispreţul guvernanţilor pentru toţi cetăţenii acestei ţări (indiferent cum vor fi votat ei în decembrie), socotiţi fără temei, cum avea să se vadă curând, deja "cumpăraţi" moral cu paradisiaca bunăstare promisă. Numai că "socoteala" de la vârf de partid, ca şi din guvern şi parlament, nu s-a potrivit cu realitatea vie din "stradă", că de târgul visat de ei cu electoratul, cu ţara, nici vorbă nu putea fi. Votul care i-a adus la putere nu era, cum îşi închipuiseră şi doriseră, o poliţă în alb. Să fi înţeles vreunul dintre cei de la vârful piramidelor ierarhice lecţia?

Câteva capete care au judecat lucid şi echilibrat situaţia, nu neapărat rebel, dar refuzând să intre în jocul compromiţător al omerteipesediste ("ofrandă" adusă orbeşte lui Dragnea) s-au găsit totuşi şi în PSD, spre lauda lor. Aşadar iată că, totuşi, se poate şi altfel decât în poziţia de "drepţi" a atâtor yesmen.

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea “Alexandru  Ioan Cuza” din Iaşi, critic şi istoric literar