Tatăl a vrut să-şi ia zilele pentru că fiicele studente nu i-au deschis uşa

sâmbătă, 29 octombrie 2016, 01:57
3 MIN
 Tatăl a vrut să-şi ia zilele pentru că fiicele studente nu i-au deschis uşa

Noi amănunte despre cazul impresionant al bărbatului care a băut un litru de insecticid după ce a primit citaţia de divorţ.

Bărbatul care a băut un litru de insecticid a fost detubat şi se simte mai bine. Potrivit medicilor, starea pacientului este stabilă, dar, cu toate acestea, bărbatul, Gheorghe A., mai are nevoie de îngrijiri de specialitate. „Pacientul este internat în continuare în ATI, dar este în stare mai bună“, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, purtător de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon“. Rudele pacientului au povestit ieri pentru „Ziarul de Iaşi“ că bărbatul şi-a pierdut cumpătul după ce marţi, 25 octombrie, a primit acasă citaţia pentru divorţ.

După ce a citit documentul primit, bărbatul, dintr-o comună situată la limita judeţului Iaşi, Răuseni – Botoşani, şi-a anunţat sora că vine la Iaşi să vorbească cu fiicele sale, studente în oraş. Potrivit rudelor, victima şi-a luat de acasă o sticlă de un litru de insecticid, pe care a băut-o când a văzut că fetele sale, de fapt, nu vor să-i deschidă uşa de la locul în care stăteau în gazdă. „El singur a venit şi a condus până la Iaşi, numai să vorbească cu ele. Soţia îi este plecată de acasă de trei luni, dar noi îl încurajam că se vor împăca. Atunci când a văzut citaţia de divorţ, şi-a ieşit din minţi şi s-a gândit să se sinucidă. A venit cu otrava după el, a fost pe la noi, am încercat să-l liniştim şi am mers împreună cu el la apartamentul fetelor“, au spus apropiaţii pacientului. Aceştia susţin că, după ce au ajuns la adresa fetelor şi au bătut la uşă, fiicele bărbatului au refuzat să le deschidă, cu toate că aveau luminile aprinse.

„Comportamentul acesta l-a deranjat foarte tare. El este un tată care îşi iubeşte copiii foarte mult, care le-a creat condiţii, şi atunci când a văzut că nu-i dau drumul la uşă, a făcut nenorocirea. Prima dată a băut în maşină o gură din sticlă, dar, când a văzut că încep să ţip, a fugit pe scări până la uşa apartamentului fetelor şi în timpul ăsta a băut tot conţinutul sticlei“, a mai povestit una din rudele apropiate ale victimei. După ce victima a băut insecticidul, apropiaţii au sunat la 112, la faţa locului ajungând un echipaj SMURD şi unul de la Poliţie.

„Nu fetele au sunat să cheme ajutor, ci noi. Au ieşit toţi vecinii de pe stradă să ne ajute, numai ele nu au deschis, ca să-i vină în ajutor. Aşa cum nu i-au deschis uşa în cele trei luni în care le-a tot căutat, tot aşa s-au comportat şi acum“, au mai apreciat apropiaţii pacientului. Potrivit medicilor, în momentul în care victima a fost preluată de la faţa locului, starea acesteia era deosebit de gravă. Pentru a-l stabiliza, medicii urgentişti au folosit zeci de fiole de atropină, primul medicament care se administrează în intoxicaţii de acest fel. În plus, specialiştii i-au administrat victimei substanţe medicamentoase care să înlăture efectele organo-fosforatului de la nivel cerebral. 

 

Comentarii