Te-apucă… Jalea

A se vedea, în acest sens, donaţia ridicolă (de 100 euro!) şi clipul însoţitor, emanate de Ambasada Rusiei la Bucureşti – care nu pierde prilejul de-a ne da lecţii… istorice şi de-a ne ura, în derâdere, succes, în recuperarea unor valori de patrimoniu. Oare slujbaşii Ambasadei s-au gândit şi la Tezaur, pe care, de o sută de ani, nu-l putem scoate din labele ursului moscovit? Sau la faptul că operele lui Brâncuşi nu sunt în patrimoniul României şi  datorită măreţei Uniuni Sovietice, de a cărei ”prietenie” beneficiam şi sub a cărei talpă ne aflam în chiar perioada când se decidea soarta moştenirii brâncuşiene? Cum s-ar explica, alminteri că, peste noapte, autorul Coloanei fără de sfârşit – ea însăşi operă novatoare – devine indezirabil, mai mult încă, ostil patriei căreia tocmai îi oferise, testamentar, creaţiile sale? Cum altfel decât prin presiunea ocupantului, care impunea României să-şi recuze valorile trecutului şi ale prezentului, spre a pune în locul lor fantoşele artei proletare, ale realismului socialist?! Sigur că ocupantul nu intervenea direct, la vedere, dar acţiunile lui subterane aveau efectul scontat. În anii 50 – şi după aceea – o întreagă pleiadă de artişti, scriitori, oameni de cultură fusese pusă la index, marginalizată, când nu închisă sau suprimată. Nu toţi au avut vocaţia sacrificiului, ci, mai degrabă, a bietului om sub vremi, cum zis-a cronicarul.

Un document ”de istorie întunecată”, care circulă pe internet, este procesul verbal al şedinţei din 7 martie 1951, a Secţiunii de Ştiinţa Limbii, Literatură şi Arte, a Academiei R.P.R., în care s-a discutat oferta lui Brâncuşi şi, sigur, calitatea (îndoielnică, chiar condamnabilă!) a sa, ca artist şi ca om. Tonul e dat de ”tov. Acad. Jalea”, care dă citire unei note de completare a comunicării D-sale asupra sculptorului C. Brâncuşi, prezentând şi numeroase planşe şi publicaţii cu reproduceri din Brâncuşi. Aşadar, autorul unor sculpturi onorabile, care populează şi acum muzee, parcuri, scuaruri, venise înarmat până-n dinţi pentru demolare. Mai mult încă, rezumând ideile din comunicarea D-sale anterioară asupra cărţii lui Sobolev „Teoria leninistă a reflectării şi artă” în care se pune problema formalismului în artă, tov. Jalea aminteşte că citase pe Paciurea şi Brâncuşi ca exemple de formalism în sculptură la noi (Brâncuşi) fiind cazul tipic al unui artist de talent care oscilează între realism si formalismul extrem. Dacă la ”Tov. Acad. Jalea” putem bănui, dincolo de oportunism, şi o confraternă invidie, la ceilalţi vorbitori academici rămâne doar oportunismul. Totuşi, ”Acad. Călinescu”, după ce constată că Brâncuşi nu poate fi considerat un creator în sculptură fiindcă nu se exprimă prin mijloacele esenţiale şi caracteristice acestei arte (să ni-l imaginăm pe autorul unor Principii de estetică emiţând aceste inepţii!), D-sa clarifică noţiunea de realism, în sensul vederilor creatorilor de artă sovietici, ca o transpunere pe plan superior a realitaţii şi nu ca o reproducere fotografică a ei, aşa cum e înţeles în mod stângist. Ar fi asta, cu stângismul, totuşi, o găselniţă specific călinesciană, o supapă care-i permite să sugereze inutilitatea continuarii discuţiilor asupra lui Brâncuşi. Mai din topor, ”Tov. Acad. Oprescu” (marele critic şi istoric al artelor, din anii următori!) face din Brâncuşi o figură mai puţin cunoscută, arată lipsa lui de sinceritate, şi îl ilustrează ca pe un om de talent şi de mari speranţe în prima parte a activităţilor sale, dar care, sub influenţa unor sculptori la modă la Paris, care cultivau indifenitul şi a cubismului, speculând prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze, a ajuns ce-a ajuns, nu?, că scriitoarea procesului verbal n-a mai apucat să consemneze…

Luările de cuvânt au un crescendo demolator, la ”Tov. Acad. V. Eftimiu” (care se ia de ”tov. Jalea” întrucât a intenţionat prin comunicarea D-sale să reabiliteze operele valabile ale lui Brâncuşi  (aşadar, existau şi dintr-acestea),cireaşa de pe tort revenindu-i Tov. Prof. Graur (care) este împotriva acceptării în Muzeul de Artă al R.P.R. a operelor sculptorului Brâncuşi, în jurul căruia se grupează antidemocraţii în artă. Mai diplomat ca toţi, Tov. Acad. Camil Petrescu relevă meritul comunicării tov. Jalea şi anunţă că, în şedinţa viitoare îşi propune să precizeze câteva  nuanţe asupra formalismului în artă.

Ciudat, în procesul verbal nu este nici un cuvinţel al lui Mihail Sadoveanu, secretar al Secţiunii, care a condus şedinţa.

Da, te-apucă… Jalea, văzând cum un conclav al elitei intelectuale româneşti îl demolează pe cel mai strălucit reprezentant al ei, pe sculptorul care a revoluţionat arta secolului XX şi care, la sfârşitul aventurii sale existenţiale şi est/etice, a dorit să lase totul moştenire ţării natale. Dar te-apucă jalea şi când vezi că – 65 de ani mai târziu – statul român nu este în stare, din propriile resurse, să recupereze doar una dintre capodoperele brâncuşiene şi recurge la mila publică, la generozitatea amărăştenilor, în vreme ce profitorii, delapidatorii, tagma jecmănitorilor juisează şi chiar eructează, într-un total dispreţ faţă de autenticele valori şi comori ale ţării.   

Nicolae Turtureanu este director al revistei „Cronica veche”, poet şi eseist