Toată puterea pieţelor

Lucrarea tratează despre criza economică, capitalism, economia României, adunând şi o serie de articole şi de interviuri, scrise sau acordate de autor atât înainte cât şi după criză şi beneficiază de o prefaţă a d-lui George Virgil Stoenescu, care ne anunţă şi că ”Florin Georgescu intră în rezonanţă cu noii keynesişti”, ”Mugur Isărescu se încadrează într-un monetarism bine temperat”,”Ştiinţa economică a viitorului va fi metakeynesistă”(!). Tot din prefaţa respectivului mai aflăm că ”subiectul crucial în jurul căruia gravitează gândirea macroeconomică actuală este teoria ciclului de afaceri” şi – în fine – că Lucian Croitoru ”l-a asimilat pe deplin” pe Robert Lucas, care ”străluceşte în noua macroeconomie clasică”.

Ni se par pripite astfel de etichetări, mai ales că realitatea economică a devenit extrem de complexă, iar doctrinele şi politicile economice nu mai sunt atât de bine delimitate, complexitatea, incertitudinea şi volatilitatea pieţelor obligând la conceperea şi aplicarea de mixturi şi inovaţii foarte puţin canonice. Apoi autorul ne povesteşte cum s-a întors dânsul de la FMI şi mulţumeşte unei armate de jurnalişti şi apropiaţi, în primul rând desigur profesorului de doctrine economice George Virgil Stoenescu.

Autorul începe în forţă cu afirmaţia că ”Toată lumea recunoaşte că una dintre cauzele de fond ale crizei financiare a constituit-o lichiditatea abundentă”. Probabil de aceea băncile centrale şi guvernele au aruncat cu nemiluita bani pe pieţe, ca soluţie anticriză de tip homeopatic (vezi celebra procedură Quantitative easing, prin care s-au tipărit dolari în neştire, sub conducerea ”metakeynesiştilor” Ben Bernanke, Larry Summers şi Paul Krugman, sau Mario Draghi în Europa, pentru zona euro). O altă cauză identificată de dl. Croitoru ”au fost împrumuturile proaste pe care băncile le-au extins la o clientelă despre care se ştia că are o probabilitate mică de a rambursa datorii”. Dar, în acest caz, cine sau ce a oprit băncile centrale să reglementeze acordarea acestor credite, înainte ca ele să afecteze tot globul?

După ce a identificat cauzele (între noi fie vorba, fenomenul e mult mai complex şi nu poate fi expediat astfel), dl. Croitoru conchide că nu capitalismul este de vină, ci ”administratorii sistemului”. Ai cărui sistem? Cine sunt aceştia? Iată: Criza a fost cauzată de politicieni, cărora li se datorează creditele proaste (deşi ei ar fi fost ”bine intenţionaţi”), de autorităţi monetare, care au creat lichiditatea abundentă (”securitizarea fiind frenetică!) şi de reglementatori, care ”au rămas în urma pieţelor”. Pieţele sunt deci nişte entităţi impersonale, abstracte, care fac bine a priori şi trebuie apărate. În fine, mai aflăm şi că ”în spatele instituţiilor sunt oameni care le administrează. Aşa că putem să legăm cauzele crizei de oameni”. Adânc. Ecce homo.

Deci marea lecţie a acestei crize, pe care o vom înţelege – nota bene – peste decenii, este aceea că ”nu pieţele libere, ci proasta administrare a capitalismului duce, în final, la o criză profundă”. Dar, surpriză. Două pagini mai încolo aflăm că ”cei mai mulţi economişti consideră că depresarea (! se traduce prin intrarea în depresiune) economiei americane şi, ulterior, a altor economii, inclusiv a economiei României, a venit de la lipsa creditării, care a acompaniat opacizarea pieţelor”. Păi, parcă era prea mare creditarea, nu prea mică. Şi-apoi cum să se lase pieţele opacizate, când ele o luaseră atât de mult înainte de nu le mai ajungea nimeni? îl rugăm pe dl. Croitoru să se decidă.

Autorul consideră că ”ieşirea din criză nu depinde, pur şi simplu, de utilizarea banilor publici! Dar atunci de ce fiecare guvern a băgat mâna până la cot în banii publici, adică în impozitele şi taxele noastre, aruncând cu sutele de miliarde în băncile şi firmele care se jucaseră atât de mult speculând pe pieţe încât erau altminteri în faliment. Aşa au apărut celebrele ”datorii suverane”, pe care acum băncile se oferă să le finanţeze, cu dobândă. Merci. Pentru ieşirea din criză rolul vital îl au pieţele, aşa contorsionate şi de ultimele evoluţii geopolitice şi infailibile. Aşadar, pieţe libere şi oameni liberi. Îl rog pe dl. Croitoru, dacă ştie vreunul, să mi-l arate şi mie. Culmea, că nici Germania, de pildă, nu pare să înţeleagă acest adevăr suprem, dar se descurcă. Ba îi mai ajută şi pe alţii, mult mai liberi.

Pieţele libere au dus la această lăcomie speculativă, la exacerbarea mercantilismului şi materialismului, la virtualizarea economiei şi iluzie monetară, datorii şi discrepanţe uriaşe de venituri, creând o veritabilă economie de cazino. Mult invocatul Hayek ne spunea că echilibrele se vor asigura prin sistemul de preţuri. Unde vedeţi asta? Acum se cere firmelor să-şi crească productivitatea, deşi sunt sufocate de fisc şi de dobânzi. Dar băncile nu au totuşi nici o responsabilitate, în afara asigurării salariilor uriaşe pentru bancheri, care nu fac nimic productiv? Îl rugăm pe dl. Croitoru, care ocupă totuşi o funcţie importantă, să fie mai prudent în afirmaţii, să gândească ceva mai profund şi să scrie ceva mai bine. Ce să înţeleagă lumea din fraze ca aceasta: ”Securitizarea frenetică a dus la opacizarea pieţei creditului”?

După această pledoarie pentru libertatea pieţelor, autorul revine şi cere ”o reglementare adecvată a pieţelor, firmelor şi produselor financiare, cu reguli mai bune de contabilitate a activelor financiare şi cu un mecanism de asigurare a integrităţii pieţelor financiare” (p. 31). Curat liberal. Adică ”ori să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimica, ori să nu se revizuiască, primesc, dar atunci să se schimbe câte ceva şi anume prin părţile esenţiale”. Ne-am lămurit, nu cred că e cazul să mai continuăm.