Caută 
4 MIN
Ca de obicei, hârjoana puterii şi opoziţiei transformă ziua naţională într-un prilej de regret că-i revedem pe politicieni dându-se în spectacol.
De ziua naţională, preşedintele ori premierul au de înfruntat „nemulţumiţii spontan”, iar opoziţia constată satisfăcută revolta poporului. Este una din rarele ocazii când oficialii se expun şi riscă o dezinvestire simbolică, pentru că „naţiunea” transmite semnale şi vrea să-şi audă vocea (huduielile). O regie din a cărei paradigmă (cine trage profitul?) se iese extrem de greu. Anul acesta, Iohannis şi-a propus să facă istorie, asociind patriotismul şi integritatea. Liviu Dragnea (PSD) şi Călin Popescu Tăriceanu (ALDE), doi lideri de partide aflaţi în anchete, nu au fost invitaţi la paradă şi nici la recepţia oficială de la Cotroceni. Aplicat cum trebuie, principiul este inatacabil. Politicienii care ţin discursuri şi apoi încalcă legile nu au ce căuta la tribunele oficiale, în prim-plan, să dea lecţii celor pe care într-un fel sau altul îi fură. O cutumă potrivită, cum spune preşedintele, unui stat de drept.
Unde nu funcţionează principiul până la capăt? Atunci când primarul Capitalei, Gabriela Firea, nu este invitată la recepţia oficială de la Cotroceni, deşi nu este urmărită penal, în timp ce Traian Băsescu, acuzat de spălare de bani, se regăseşte printre invitaţii la paradă. O selecţie care transformă selecţia integrităţii într-o altă formă de răfuială cu opoziţia. Rezultatul la care se ajunge este nefericit. Ceea ce face Iohannis nu e o noutate, fiindcă 1 decembrie a fost încă de la început o contra sărbătoare „a unităţii naţionale”. Istoricul ei o reflectă deplin.
1990 – Prima sărbătoare a zilei naţionale a oferit un spectacol politic umilitor la Alba Iulia, la care au contribuit membrii Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Liderul PNŢ, Corneliu Coposu era fluierat copios în timp ce prim ministrul de atunci, Petre Roman, rânjea complice şi satisfăcut. Un grup al extremiştilor de la Vatra Românească primea semnalul să strige „Vatra nu-ţi dă viză!”, aluzie la chemarea Regelui Mihai în ţară. Oamenii, nepricepând mesajul propagandistic strigă: „Vatra nu-i de vină”.
Despre aceste anunţuri publicitare
1991 – La Chişinău se fondează Consiliul Naţional al Unirii, o platformă unionistă. La Bucureşti Ion Iliescu „tace solemn”, considerând că „nu e momentul”. Peste câteva săptămâni, URSS decedează oficial.
1993 – Emil Constantinescu agită susţinătorii Convenţiei Democratice într-un miting de 100.000 de oameni în Piaţa Palatului. Puterea se retrage la Arcul de Triumf.
1995 – Constantinescu se duce la Alba Iulia, Ion Iliescu rămâne la Bucureşti.
1996 – Constantinescu este singur la Alba Iulia şi depune un Jurământ de credinţă faţă de Biserică şi Popor; Iliescu dispare complet din peisaj după înfrângerea în alegeri.
1998 – Sărbătoarea capătă forme occidentale în cea mai mare paradă militară după 1989, cu militari francezi şi turci. Opoziţia, PDSR, sărbătoreşte la Alba Iulia, separat de putere.
1999 – Constantinescu renunţă la discursul din faţa Catedralei Reîntregirii de la Alba Iulia, după ce este huduit de un grup compact de câteva sute de persoane din zona alocată opoziţiei.
2000 – Iliescu se află în rol de „salvator al democraţiei”, în faţa unui Vadim Tudor decis să „conducă ţara cu mitraliera”. Mesaje alarmiste din partea unei societăţi civile complet răvăşite, silită să-l voteze pe Iliescu cu „degetul la nas”.
2003 – Puterea serbează la Alba-Iulia, opoziţia la Bucureşti. Liderii Alianţei DA, Theodor Stolojan şi Traian Băsescu, acuză puterea că n-au fost invitaţi.
2004 – Adrian Năstase este fluierat spontan la Alba Iulia. Semn de rău augur. Începea declinul.
2005 – Nu doar puterea şi opoziţia erau scindate, dar se observă şi primele semne ale distanţării între şeful statului, Traian Băsescu, şi premierul Călin Popescu Tăriceanu. Ultimul preferă să meargă la Alba Iulia.
2009 – Băsescu refuză să dea mâna cu Mircea Geoană, condracandidatul la prezidenţiale, dar şi cu foştii preşedinţi Iliescu şi Constantinescu. Era „încercuit”, într-o campanie de tipul „singur împotriva tuturor”. Tot la 1 decembrie 2009, Mircea Geoană, Crin Antonescu, Gheorghe Ciuhandu şi Klaus Iohannis semnau „Parteneriatul pentru Timişoara” prin care oraşul simbol al revoluţiei susţinea la preşedinţie pe candidatul PSD, Mircea Geoană. A doua zi, proteste în toată ţara pentru confiscarea simbolurilor revoluţionare de către „oamenii lui Ion Iliescu”.
2012 – Băsescu recidivează. După ce primeşte onorul la parada militară de la Arcul de Triumf îi ignoră pe Emil Constantinescu şi pe Ion Iliescu, aflaţi în zona oficială.
Prin urmare, să nu ne mirăm că anul acesta Iohannis a fost un pic huiduit, iar opoziţia s-a strecurat în mulţime; la anul, preşedintele trebuie să fie şi mai tare de urechi, iar în 2018 contracandidatul său la prezidenţiale probabil se va victimiza la Alba Iulia, într-o ceremonie separată. La cât de încărcată a devenit agenda politică şi simbolică a acestei zile, răfuielile pot fi programate pentru 2 decembrie sau Parlamentul ar trebui să voteze o săptămână sau lună „naţională”.
