Tragedii contemporane

În urmă cu aproape o lună, pe culoarele metroului din Paris erau afişe care anunţau un concert, în sala Olympia, al trioului vocal Les Prêtres (Preoţii), care în ultima vreme a cunoscut un deosebit succes. Afişul preciza că reprezentaţia urma să aibă loc în sprijinul creştinilor din Orient (Pour les Chrétiens d’Orient). Puţin după aceea, conducerea Regiei Transporturilor Pariziene cerea înlăturarea acelei precizări, aducând „argumente” de o stupizenie şi de o absurditate jenante: s-ar fi încălcat, chipurile, „neutralitatea spaţiului public” (?) în raport cu un „conflict armat ce are loc în străinătate”. Or, creştinii orientali nu sunt părţi beligerante în războaiele din Siria sau Irak, ei sunt doar nefericite victime civile. Hotărârea Regiei Transporturilor, făcută – evident – şi în numele atât de des invocatei „laicităţi republicane”, a stârnit însă un val de proteste. Unii au reamintit, spre exemplu, că au existat în metrou afişe publicitare ce făceau trimitere la ramadan sau îndemnau la pelerinajul sfânt la Mecca. Şi că, oricum, a invoca fără o justificare serioasă principiile laicităţii este o prostie. Direcţia Regiei a revenit asupra deciziei şi afişul cu trioul vocal a fost readus la forma lui iniţială. Episodul nu este însă doar anecdotic, ci e simptomul unor realităţi dramatice.

Exemplele sunt, din nefericire, la îndemână. Aproape 150 de studenţi au fost ucişi la o universitate din Kenya, din simplul motiv că erau creştini. Oroarea masacrului ar fi trebuit să inspire reacţii vehemente şi mari marşuri de protest, cel puţin la fel de ample ca acela de după asasinarea jurnaliştilor de la Charlie Hebdo. În februarie, în Libia, Statul Islamic a ucis 21 de egipteni creştini, iar comunicatul oficial al lui François Hollande (dar la fel au procedat şi alte cancelarii sau organe de presă) a vorbit despre „cetăţeni egipteni” fără să menţioneze că bieţii oameni fuseseră asasinaţi din cauza religiei lor. Foarte recent, povestea s-a repetat cu un grup de creştini etiopieni, ucişi în chip bestial, după o întreagă punere în scenă, filmată şi difuzată pe Internet. S-au semnalat, de asemenea, mai multe cazuri când din ambarcaţiunile cu imigranţi (o altă tragedie cumplită a zilelor noastre) au fost aruncaţi peste bord, după o operaţiune prealabilă de „triere” (ca în Kenya), creştinii. Se adaugă deplasările masive de populaţie: războiul din Irak a condus la exodul a peste un milion de creştini (au rămas mai puţin de 500000). Papa Francisc a vorbit, în legătură cu creştinii orientali, despre „tăcerea noastră complice”. O atitudine pe care unii (mult prea mulţi, din păcate) o adoptă şi în ce priveşte genocidul armean, primul genocid din secolul XX, când armenii au fost victimele voinţei de expansiune a islamului. Pentru că acesta este adevărul: musulmanii radicali vor să răspândească islamul atacând şi distrugând tot ce nu este musulman.

Să revenim la Franţa. În 2014, au fost profanate aproape 700 lăcaşuri de cult sau cimitire: morminte vandalizate, cruci smulse, simboluri religioase şi obiecte funerare aruncate pe jos etc. Acum două săptămâni, cimitirul din oraşul Castres a fost pur şi simplu devastat: 220 de morminte profanate. Autorul – un tânăr musulman de 21 de ani, de la care anchetatorii n-au scos mare lucru, pentru că nu făcea decât să recite rugăciuni şi pasaje din Coran. Iar duminică a fost arestat alt tânăr, un algerian de 24 de ani, care plănuia atentate împotriva unor biserici. Confruntat cu această escaladă a violenţei anti-creştine, guvernul francez a decis, în sfârşit, să ia măsuri: premierul Manuel Valls a anunţat că 178 de lăcaşuri de cult socotite „sensibile” vor beneficia de o „protecţie specifică”.

A închide ochi în faţa acestor fenomene sau a rămâne prizonierii „corectitudinii politice” reprezintă atitudini sinucigaşe. Actualmente se poate aprecia că modelul francez de integrare a emigranţilor a eşuat. Laicitatea a devenit un concept golit de conţinut şi care se aplică, în fapt, creştinilor, întrucât comunitatea musulmană a reuşit să impună propriile ei reguli. Un foarte bun articol pe această temă a publicat în revista 22 (nr.15, din 15-20 aprilie a.c.) Ştefan Racoviţă, sub titlul O viziune realist-pesimistă despre viitorul Occidentului. Autorul trage, lucid şi argumentat, nişte foarte necesare semnale de alarmă. Ne rămâne să sperăm că, dacă va conştientiza pericolele, Europa va găsi totuşi resursele necesare pentru a se opune fanatismelor şi barbariei.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Al. I. Cuza”, critic literar şi scriitor