Triatlonul face adepţi în România

miercuri, 05 noiembrie 2014, 02:43
2 MIN
 Triatlonul face adepţi în România

Au început să se facă selecţii la această dificilă întrecere sportivă

 
Federaţia Română de Triatlon (FRTRI) împreună cu ‘La Fântâna’ lansează ‘Start Campioni la Triatlon’ – programul naţional de selecţie şi pregătire pentru performanţă a copiilor de 8 -12 ani, informează un comunicat remis AGERPRES.
Prin acest program, FRTRI îşi propune să contribuie semnificativ la dezvoltarea triatlonului în România şi să asigure continuitatea pregătirii de performanţă, de la o generaţie la alta, cu îmbunătăţirea rezultatelor obţinute pe plan naţional şi internaţional. ‘Start Campioni la Triatlon’ va derula etape de selecţie şi pregătire pentru copiii cu vârsta 8-12 ani la nivel naţional, Bucureştiul fiind primul oraş în care programul va fi demarat. Alte oraşe vor fi integrate în etape ulterioare.
Pe termen mediu şi lung, FRTRI îşi propune să susţină întreaga infrastructură necesară evoluţiei triatlonului în România. Federaţia urmăreşte creşterea numărului de antrenori, susţinerea secţiilor şi cluburilor actuale de triatlon, înfiinţarea de noi cluburi sportive şi a secţiilor de triatlon în cluburile existente, şi preluarea sub administrare a unei baze materiale care să devină centrul naţional de pregătire.

”Triatlonul are puterea de a-i forma cu adevărat pe copii şi este una dintre cele mai bune opţiuni sportive pentru o dezvoltare armonioasă. ‘Start Campioni la Triatlon’ îşi propune să crească viitorii campioni care să reprezinte România şi să le ofere acestora recunoaştere şi satisfacţii sportive la cel mai înalt nivel. Cred cu tărie că acest sport construieşte caractere puternice şi îi pregăteşte pe cei care îl practică pentru provocările ce li se deschid în viaţă. De aceea investim pasiune, determinare şi resurse pentru dezvoltarea triatlonului în România”, a declarat Adrian Nanulescu, preşedintele FRTRI. În 2014, Federaţia Română de Triatlon este prezentă în peste 20 de concursuri şi implică peste 1.000 de atleţi, după ce, în urmă cu 5 ani, sportivii români aveau acces la doar 7 astfel de competiţii.
Federaţia Română de Triatlon desfăşoară programul ‘Start Campioni la Triatlon’ fiind încurajată de ETU (European Triathlon Union), Ministerul Tineretului şi Sportului, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, cu sprijinul sponsorilor ‘La Fântâna’ (sponsor principal), Felt (Sponsor Tehnic

Triatlonul este un sport combinat din trei discipline consecutive, nataţie, ciclism, şi alergare, la care concurenţii trebuie să parcurgă consecutiv diverse distanţe, în funcţie de categoria de dificultate (sprint, distanţă mică, distanţă mare, Half-ironman, O2, O3 şi Iron Man (AGERPRES)

 

Comentarii