Turcan: Ponta nu va apuca să-şi doneze o parte din salariu; nu va mai fi premier

miercuri, 29 iulie 2015, 14:34
1 MIN
 Turcan: Ponta nu va apuca să-şi doneze o parte din salariu; nu va mai fi premier

Vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a afirmat că Victor Ponta nu va mai apuca să-şi doneze salariul majorat, aşa cum a promis, spunând că în septembrie va fi schimbată guvernarea.

"Mi se pare complet demagogic şi lipsit de credibilitate, pentru că nu cred că premierul va mai ajunge să-şi doneze salariul sau cel puţin va face lucrul acesta pentru o lună de zile, întrucât am credinţa fermă că în septembrie guvernarea se va schimba. Acest Guvern condus de Victor Ponta este lipsit de credibilitate şi lipsit de forţa de a da economiei României acel impuls pentru a da bunăstare populaţiei", a spus Turcan.

În opinia vicepreşedintelui PNL, "Victor Ponta nu face decât să-şi numere zilele, să contabilizeze beneficii pentru el şi pentru PSD la guvernare şi să-şi pregătească cel mai probabil o ieşire rezonabilă".

În chiar prima sa zi de concediu, premierul Victor Ponta anunţă într-o postare pe Facebook că, din 1 august, îşi va dona diferenţa diferenţa de salariu primită prin "faimoasa ordonanţă".

evz.ro

 

Comentarii