Umbra revoluţiei

A trecut o lună de la victoria lui Iohannis, iar scena politică – şi nu numai – continuă să freamăte. Din toate încheieturile, dacă s-ar putea spune aşa. De fapt, se întăresc poziţiile pentru ce va urma după schimbarea de ştafetă de la Palatul Cotroceni. A mai rămas mai puţin de o săptămână până atunci. Nu va fi o nouă revoluţie, pentru că lehamitea naţiei faţă de politicienii care o conduc a devenit proverbială în ultimii 25 de ani. Oamenii încearcă să supravieţuiască decent vremurilor, în timp ce cazanele sub presiune numite PSD, PNL-PDL, UDMR sau PMP fierb. Evident, clocotele din primul recipient politic se arată a fi cele mai interesante pentru că sunt mai zgomotoase şi pentru că au dat şi pe afară. În această ultimă categorie, a datului afară, sunt două grupuri. Geoană, Vanghelie şi Şova şi-au permis să critice şi au fost excluşi. Alţii, precum Hrebenciuc, şi-au permis să fure, dar au plecat singuri. Până duminică, partidul i-ar mai fi ţinut la sănul lui, făcând ca de obicei zid în jurul lor. Însă o nouă eră a început cu trei zile în urmă: era urmăriţilor penal suspendaţi. Rămâne de văzut cât va ţine minunea.

Şi la guvern a fost revoluţie. Ca şi acum 25 de ani, debutul a fost unul unguresc: UDMR s-a retras, ai lui Tăriceanu voiau şi ei un oscior, aşa că premierul s-a văzut nevoit să împartă cele două paie (portofolii) abandonate de miniştrii maghiari. Culmea e că organigrama pare mai eficientă. Sunt mai puţine portofolii, ceea ce duce cu gândul la cheltuieli administrative mai mici. Însă nu e cazul să ne facem iluzii.

La fel de interesant este că ultimul cântec de lebădă al fostului Cabinet a fost proiectul de buget pe anul viitor. Nu putea fi gata înainte de prezidenţiale şi nu vom şti niciodată cum ar fi arătat dacă Ponta câştiga alegerile. Ne putem imagina însă un Guvern cu mai mulţi vicepremieri decât patru, câţi erau până duminică. Acum e doar unul. Austeritate, ar spune câţiva. Oricum, se ştie că aparenţele înşală.

Partidele care în acest moment nu sunt sateliţi ai PSD visează la guvernare. Retragerea strategică a UDMR arată limpede încotro bate vântul. Ca să-şi mai crească cota, liderii Uniunii încearcă să ţină în şah celelalte formaţiuni folosindu-se din nou de minoritatea maghiară ca masă de manevră pentru a bate monedă pe autonomie şi oficializarea însemnelor celor trei scaune secuieşti.

Liberalii încă se gândesc dacă să rişte o moţiune de cenzură la votul pe buget. Nu vor risca: dacă se trezesc la guvernare în plină iarnă?

PMP are nevoie ca de aer de un plus de popularitate, ca să nu cadă în uitare până la viitoarele alegeri. Singura (şi ultima?) opţiune este invitarea preşedintelui în (final de) exerciţiu să ia loc între membrii partidului. După ce numele lui Udrea a apărut lângă cel al lui Dragnea în dosarul Bica, rămâne de văzut dacă Băsescu va putea face puţină mişcare pentru ca PMP să nu fie popular doar cu numele.

Însă nu doar la Bucureşti se fac valuri. Şi administraţiile locale parcă s-au mai înviorat. La Iaşi, de exemplu, un proiect s-a terminat (Pasajul „Mihai Eminescu”), altul stă să înceapă (parcarea subterană dintre Teatrul Naţional şi Catedrala Mitropolitană) – dacă va trece de dezbaterea publică anunţată de primar – iar mai departe visele ajung din nou la autostrada spre Tg. Mureş. E bine să ai un ideal şi să te ţii de el, dar parcă mai bine ar fi să se încheie longevivele şantiere de pe străzile oraşului înainte să ne aventurăm pe un nou şantier, afară. Ştim prea bine ce păţeşte cel care aleargă după doi iepuri. Chiar dacă aleargă pe bani publici.