Un deceniu de la atentatele teroriste de la Madrid: o zi pentru comemorarea victimelor

marți, 11 martie 2014, 10:06
3 MIN
 Un deceniu de la atentatele teroriste de la Madrid: o zi pentru comemorarea victimelor

La 11 martie 2004, într-o zi de joi, zece bombe explodau în patru trenuri regionale, pline de pasageri care veneau din oraşele din apropierea capitalei spaniole, la muncă sau la facultate, în primele ore ale dimineţii.

Cele mai grave atentate teroriste din Spania s-au soldat cu 192 de morţi şi aproximativ 2.000 de răniţi. Marţi, la zece ani de la tragedia care a semănat groază şi a lăsat sute de persoane afectate pe viaţă, o serie de evenimente organizate pe tot parcursul zilei comemorează timpul trecut şi amintesc de victime, supravieţuitori şi familiile acestora.

În memoria victimelor atentatelor este organizată marţi, la Catedrala Almudena din Madrid, o slujbă de pomenire, la care vor fi prezenţi membri ai familiei regale a Spaniei – regii Juan Carlos şi Sofia, prinţesa Letizia de Asturias şi Infanta Elena – şi şeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, precum şi alţi demnitari şi reprezentanţi ai instituţiilor statului. Ceremonia, la care sunt invitate familiile victimelor atentatelor teroriste, va fi slujită de arhiepiscopul Madridului, cardinalul Antonio María Rouco Varela.

La miezul zilei, reprezentanţi ai Asociaţiei Victimelor Terorismului (AVT) vor omagia victimele, ca în fiecare an, la monumentul din parcul madrilen Retiro, El Bosque del Recuerdo (Dumbrava amintirii), unde 22 de măslini şi 170 de chiparoşi îi amintesc pe toţi cei 192 de oameni care şi-au pierdut viaţa în urma atentatelor teroriste de la Madrid. Asociaţia precizează că va fi citit un manifest, va fi ţinut un minut de reculegere şi vor fi lansate în aer tot atâtea baloane câte persoane au fost ucise în urma atentatelor. Asociaţia 11M a celor afectaţi de terorism marchează ziua de 11 martie cu un eveniment convocat de sindicatele din Madrid la gara Atocha, unde vor fi depuse coroane de flori. Ulterior, reprezentanţi ai Asociaţiei vor merge în fiecare dintre staţiile de tren regional în care au explodat bombele: Atocha, Santa Eugenia, El Pozo del Tío Raimundo şi în strada Tellez, din apropierea gării madrilene. În fiecare dintre aceste puncte, localnicii vor depune flori şi organizează câte un scurt eveniment muzical.

Primăria oraşului madrilen Coslada îşi aminteșşte de asemenea de ziua de 11 martie 2004, când au murit în atentate 21 dintre localnici. O coroană de flori va fi depusă în memoria victimelor la monumentul denumit ‘En la Espiral de la Templanza’ (în spirala armoniei), ridicat în cinstea acestora. Ulterior, precizează autorităţile, vor fi păstrate cinci minute de reculegere.

O platformă virtuală în semn de omagiu adus victimelor atentatelor, dar şi întregii societăţi spaniole, care a dat dovadă de solidaritate şi înţelegere, a fost deja lansată de Asociaţia de ajutor pentru victimele de la 11 martie. Astfel, asociaţia a lansat "un perete virtual" care va aduna toate mesajele destinate comemorării victimelor de pe cele mai importante reţele sociale şi se va constitui într-un "imens monument virtual": toate mesajele, materialele video sau fotografiile publicate prin rețelele sociale cu hashtag-ul #11M vor fi adunate pe această platformă, anunţă asociaţia. Toate aceste mesaje vor fi ulterior ordonate şi editate pentru a fi disponibile tot timpul.

Toate aceste evenimente de comemorare se încheie miercuri, 12 martie, cu un concert – ‘In Memoriam’ – organizat de Fundaţia Victimelor Terorismului în Auditoriul naţional de muzică. Repertoriul cuprinde creaţii ale compozitorilor Francis Jean Marcel Poulenc şi Piort Ilici Ceaikovski şi va fi interpretat de Orchestra simfonică şi corul radioteleviziunii spaniole, dirijate de Carlos Kalmar.

Până în 16 martie, expoziţiile "Trăsături şi împunsături pentru amintire" ("Trazos y puntadas para el recuerdo"), de la Institutul Cervantes din Madrid, şi "11M: răspunsurile cetăţenilor" ("11M: La respuesta ciudadana"), de la sediul central al Primăriei Madridului, comemorează atentatele, amintesc de victime şi rudele acestora şi onorează reacţiile altruiste şi comportamentul exemplar, plin de solidaritate, al locuitorilor Madridului.

Prin amploarea lor, numărul victimelor şi al tuturor celor afectaţi, atentatele teroriste de la Madrid din 11 martie 2004 au fost considerate cele mai grave din istoria Spaniei. 11 martie a fost de atunci desemnată Ziua europeană a victimelor terorismului. (Agerpres)

Comentarii