Previziuni sumbre pentru BAC

Un elev din şase nu se va prezenta în acest an la bacalaureat

miercuri, 29 mai 2013, 01:50
2 MIN
 Un elev din şase nu se va prezenta în acest an la bacalaureat

La simulări, promovabilitatea a fost de 35 şi 42%. Nici prezenţa nu va fi foarte mare.

Un elev din şase nu se va prezenta în acest an la bacalaureat. Aprecierea a fost făcută în cadrul şedinţei de ieri a Colegiului Prefectural, de către şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), Camelia Gavrilă. Aceasta a făcut referire la elevii liceelor tehnologice, fostele şcoli de arte şi meserii. „Sunt licee tehnologice la care anul trecut nu s-a înregistrat niciun elev care să ia bacalaureatul. Nu cred că vor fi mulţi cei care se vor prezenta la examen. Au avut ocazia în ultimii doi ani să vadă că bac-ul nu mai este ce a fost, că a devenit un examen mult mai serios şi, trebuie să o recunoaştem, nivelul de pregătire al elevilor din aceste licee este foarte scăzut. Cel mai probabil, ei se vor mulţumi cu examenul de certificare a competenţelor, care le va da posibilitatea accesului pe piaţa muncii. Sigur, le va rămâne frustrarea că nu au încheiat acest ciclu de învăţământ în mod rotund, cu bacalaureatul“, a declarat Gavrilă. La examenul de bacalaureat de anul trecut, promovabilitatea a fost sub 10% la Grupul Şcolar Tehnic Hârlău, la cel agricol din Miroslava, la cel tehnic din Târgu Frumos, ca şi la Grupul Şcolar „Anghel Saligny“. La Colegiul Tehnic „Ion Holban“ din Iaşi şi Grupul Şcolar Agricol Hoboca, promovabilitatea a fost zero. La 14 unităţi de învăţământ, procentul de promovabilitate la cele trei simulări ale bacalaureatului organizate de IŞJ din decembrie şi până acum a fost de sub 10%, iar la 7 licee tehnologice, niciun elev nu a trecut de simulări. În ultimul an de studiu la liceele ieşene sunt înscrişi 7.486 de elevi. Dintre aceştia, 1.192 fac parte din aşa-numita rută progresivă, cuprinzând liceele tehnologice. Conform aprecierii inspectorului-şef al IŞJ, unităţile şcolare din acest sector vor fi treptat închise. „Există o doză de patriotism local, fiecare comună vrând să aibă un liceu, dar acest orgoliu nu-şi are acoperire în realitate. Nu ai ce să faci cu un liceu tehnologic la Fântânele sau Mogoşeşti“, a spus Gavrilă.

La bacalaureatul de anul trecut, promovabilitatea la nivelul judeţului a fost de 62,14%. Simulările organizate în decembrie, februarie şi aprilie au avut rezultate dezamăgitoare, promovabilitatea situându-se între 35 şi 42%. „Cifrele sunt în creştere, atât la simulările pentru evaluările naţionale, cât şi pentru bacalaureat. Sperăm ca ele să crească în continuare. Elevii par să fi înţeles că examenul va rămâne unul serios, care să ofere garanţia că absolventul este bine pregătit“, a încheiat Gavrilă.
 

Comentarii