Caută 
1 MIN
Adică problema să fie analizată mai întâi la nivelul departamentelor, care să numească câte o comisie de specialişti şi să înainteze consiliilor profesorale concluziile.
Ca expresie a vremurilor post-moderne pe care le trăim, noi mode se instalează pe nesimţite. De pildă, am observat că nu se mai poartă hârtia igienică. Am căutat în locurile specifice din Universitate şi n-am găsit nimic. Hârtie de scris nu primesc, înţeleg, că o scriu, dar de data asta lipsa atinge pe toată lumea şi atunci m-am întrebat logic: ce se întâmplă? Am dedus că trebuie să fie o chestiune de modă, cum e cea a pantalonilor-ciorap care atârnă la spate. Ce înseamnă să nu te pricepi: abia acum încep să înţeleg. Dar tot nu mă pot adapta, fur hârtie de acasă şi umblu ca nărodul cu ea în buzunar, alături de telefonul mobil, să nu vadă nimeni. Uneori le mai încurc, dar n-au fost până acum cazuri grave. O folosesc cu maximă parcimonie şi nu dau la nimeni.
La Alma Mater, hârtia igienică a devenit un lux, o marfă de contrabandă ca pe vremea odiosului, spre naiva mirare a străinilor care mai trec. Am înţeles că se fac economii. De nevoie, unii folosesc cursurile, de aceea, pentru a nu se produce pierderi ştiinţifice ireparabile, propun introducerea de ciucălăi de porumb, ca la CAP-ul din sat (tot un fel de campus). Adevărul e că, de 2050 de ani, de când rezistă pe aceste meleaguri, poporul român a trecut prin vremuri şi mai grele, dar a dat dovadă de multă ospitalitate. Noroc că turcii, sau tătarii, care mai veneau pe aici, costobocii, bolohovenii, ăştia nu cereau hârtie igienică. O luam noi în munţi, după ce secam fântânile şi ardeam recoltele. Da, romanii ne-au învăţat acest uz. Ei nu plecau niciodată la luptă fără hârtie igienică. Le mai rămânea şi după luptă, astfel încât putem spune că acest ingredient banal a asistat la însăşi naşterea poporului român. Care este.
Eu eram creţionist, dar, influenţat de împrejurări, încep să cred tot mai tare în tezele lui Darwin. De pildă, maimuţele nu folosesc hârtia igienică, am văzut eu la televizor, pe Animal Planet. Cică ar fi o invenţie târzie, oricum de după adoptarea mersului biped. Oricum, ea a avut multe efecte nefaste, ducând la defrişarea în masă a pădurilor, cu afectarea întregului lanţ trofic, provocând dispariţia speciilor, încălzirea globală, găuri în stratul de ozon etc. Eu sper să ne păstrăm identitatea, tradiţiile strămoşeşti şi în faţa actualului val de globalizare, care riscă să aducă cu sine noi valuri de hârtie igienică.
Or, eu cred că e mai bun ciucălăul. Să nu se înţeleagă că fac reclamă, că aş avea vreun interes, nu, doar am semnat contractul de confidenţialitate, dar adevărul e că alternativa propusă creează o gamă mai variată de senzaţii şi poate fi reciclat, protejând popuşoaiele patriei. Astfel s-ar face economii importante şi, în câteva luni, se poate trece pe profit. Sunt convins că inovaţia va fi preluată rapid şi de alte instituţii, dar dacă o înregistrăm la OSIM, ca marcă, putem avea exclusivitate, sau face bani din vânzarea patentului. Este nu numai ecologic, dar poate fi – iată – şi eficient. Oricum, ţine de dezvoltarea noastră durabilă ca specie, pentru care se luptă atâta ONU şi multe alte organizaţii.
Trebuie să fim demni, căci cauza noastră este nobilă. Apoi, în ultima vreme, decadenţii făceau o hârtie igienică cu floricele şi chiar uşor parfumată. Ei spuneţi, nu se răsucesc strămoşii în mormânt? Ş ce risipă… Păi nu mai bine facem floricele de porumb şi ne şi hrănim? Circuitul porumbului prin organism. Başca faptul că mămăliga nu explodează şi avem astfel şi pace socială. Mare invenţie porumbul. Cinste mayaşilor, aztecilor, incaşilor şi celorlalţi latino care l-au inventat. Cinste lui Cristofor Columb care, neavând hârtie igienică pe navă, l-a adus în Europa. Eu cred că Apocalipsa după calendarul mayaş la asta trebuie să se fi referit: la sfârşitul hârtiei igienice. Şi ne-au dat şi fructul supravieţuirii. Mare popor, mare civilizaţie!
Ca să fim cinstiţi până la capăt, lumea a cam început să uite cum se foloseşte hârtia igienică. Şi de ce-i spune igienică, nu cumva are legături cu medicina, care e la altă universitate? Deci nu cumva e pentru bolnavi? Sau pentru acordarea primului ajutor? Dar noi suntem sănătoşi şi raţionali, iar unii mai şi postesc. Şi nu acceptăm să fim jigniţi indirect. Se pot introduce nişte cursuri la o adică, cum a fost cu platforma digitală, să se dea nişte diplome de liberă practică şi-atunci da. Important este să nu se piardă nici o clipă din vedere caracterul academic al fenomenului.
Dar eu aş propune o procedură democratică de sus în jos. Adică problema să fie analizată mai întâi la nivelul departamentelor, care să numească câte o comisie de specialişti şi să înainteze consiliilor profesorale concluziile. Acestea vor numi o comisie de sinteză şi vor transmite mai departe datele şi informaţiile unei comisii centrale, cu reprezentanţi de la toate facultăţile, care să analizeze exhaustiv problema sub toate aspectele. Să nu ne jucăm. Comisia ar putea pune rezultatele la dispoziţia administrativului, care le-ar putea prezenta executivului, care le-ar putea, după ce va numi el însuşi o comisie de confirmare, înainta legislativului, care ar putea însărcina biroul permanent să investigheze cazul, apoi să se pronunţe legal, informând şi solicitând desigur, Ministerul, Guvernul, Preşedinţia, Parlamentul şi a treia putere în stat. Mai puţin presa. Presa oricum deformează şi nu are ce căuta în această chestiune strategică, delicată, cu caracter pur ştiinţific, deci să nu răsufle nici o informaţie. Se pot apuca unii de contrabandă, ca pe vremea odiosului. Aşa, cred că, în mod discret şi eficient, în cel mult trei ani, problema îşi poate găsi rezolvarea cea mai bună pentru toată lumea.
Tiberiu Brăilean este profesor doctor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza” Iaşi
