De Business

Punem punctul pe știi

Un fost director al Poştei ieşene riscă să rămână doar cu cămaşa de pe el

marți, 17 decembrie 2013, 02:50
2 MIN
 Un fost director al Poştei ieşene riscă să rămână doar cu cămaşa de pe el

Fostul director al Regionalei de Poştă Iaşi, democrat liberalul Radu Mironeanu, a intrat din nou în vizorul executorilor. În perioada următoare va fi stabilită o nouă dată la care se va încerca valorificarea unui teren de 8.400 mp din extravilanul comunei Rediu. Preţul de pornire a licitaţiei va fi de 50.250 lei, diminuat cu 25% faţă de valoarea estimată iniţial de expertul evaluator. Necazul lui Mironeanu se trage de la creditele contractate înainte de începerea crizei de la Garanti Bank. Din această cauză i-au mai fost scoase la vânzare casa de pe strada Florilor, nr. 2, şi un apartament de patru camere. Prin vânzarea terenului din Rediu, executorul judecătoresc încearcă să recupereze datoria de aproape 22.000 euro plus 9.900 lei, debit restant dintr-un credit de consum contractat în iunie 2009. Tot din cauza Garanti Bank, de această dată din cauza unui contract din 2007 în valoare de 550.000 euro, lui Mironeanu i-a fost scoasă la vânzare vila pe care şi-o cumpăraseră din acei bani. Din acel credit, fostul şef Poştei nu reuşise să achite decât 120.000 euro. Pe lângă Garanti Bank, Mironeanu şi soţia lui Otilia – Beatrice au mai ţinut piept executorilor din cauza unui credit contractat în 2006 de la Piraeus Bank. Din cauza neachitării ratelor, executorul i-a vândut un teren de 3900 mp din extravilanul comunei Bârnova. La stăruinţa creditoarei Garanti Bank vor fi scoase la mezat şi bunurile firmei Frank Schafer din Popricani, specializată în lucrări de instalaţii pentru construcţii. Societatea deţinută de Dumitru Sîrghia a contractat mai multe credite din care mai are de achitat circa 115.000 euro. Pentru recuperarea debitului, executorii judecătoreşti vor scoate în perioada următoare la vânzare două hale din comuna Popricani şi terenurile aferente. Primul imobil are preţ de pornire de 188.000 lei şi este compus dintr-un teren de 1700 mp şi o clădire de 938 mp, iar al doilea imobil constă într-un teren de 2890 mp şi o construcţie de 555 mp, cu un preţ de pornire de 433.000 lei.

Comentarii