Un fotbalist a vrut să se sinucidă după ce fraţii lui i-au pus cuţitul la gât

joi, 21 mai 2015, 14:56
2 MIN
 Un fotbalist a vrut să se sinucidă după ce fraţii lui i-au pus cuţitul la gât

Emmanuel Adebayor, atacantul formaţiei londoneze Tottenham Hotspur, a fost acuzat de rudele sale că nu îi acordă familiei sale sprijin financiar.

Emmanuel Adebayor s-a arătat deranjat de această învinuire şi a povestit cum fraţii săi au vrut să-l omoare.

„Într-o zi, fraţii mei Kola şi Peter au venit să mă viziteze în Monaco fără să îmi spună. Când ne-am intâlnit, mi-au zis că vor să pornească o afacere şi aveau nevoie de bani.

Le-am spus că le voi da bani după ce voi primi salariul, pentru că nu am o sumă aşa mare. Ulterior, au aflat că i-am dat 500 de dolari unui coleg, s-au enervat şi ne-am certat.

Următoarea zi am decis să dorm puţin după antrenament şi m-am trezit cu un cuţit la gât. Când am deschis ochii am văzut că fraţii mei mă ameninţau şi îmi cereau bani. Le-am spus că singura soluţie este să mă omoare şi să îmi ia banii şi aşa s-au calmat.

I-am povestit mamei şi mi-a zis să anunţ poliţia, pentru a putea fi liniştit. Ulterior, am găsit un mod de a le da bani fraţilor mei. Doar Dumnezeu ştie ce sumă le-am dat.

De multe ori am vrut să renunţ. Am sunat-o pe sora mea pentru a-i spune că vreau să mă sinucid. Mult timp am ţinut pentru mine aceste poveşti, dar trebuie să mă sacrific şi să vorbesc despre ele”, a scris Adebayor pe Facebook.

evz.ro

 

Comentarii