Caută 
1 MIN
Peste 2 000 000 de oameni din 176 de ţări au în posesie proprietăţi extraterestre şi până astăzi, mai mult de300 milioane de acri de teren lunar au fost vânduţi unor indivizi şi corporaţii.
Am întâlnit două cazuri interesante care te pun pe gânduri în ceea ce priveşte relativitatea organizării acesteia perfecte pe care noi, oamenii, pretindem că o răsfrângem asupra tuturor lucrurilor din jur. Şi nu e vorba despre obiecte pe care le poţi manevra cum vrei tu sau fiinţe de a căror viaţă poţi dispune la un moment dat. E vorba despre pământ, oameni buni, ţărână.
Există câteva locuri pe lumea asta, din ce în ce mai puţine, pentru care omul nu are certificat de proprietate, care uneori nu sunt nici măcar tangibile, dar pe care acest animal ambiţios şi le revendică fără ruşine ori remuşcări.
Unul este în Delta Dunării a noastră, a tuturor. Aici, fluviul aduce zi de zi aluviuni pe care le depozitează, transformând întinderi de apă în teren perfect valabil. Un teren al nimănui. Omul nostru dobrogean are, să zicem, gardul grădinii aici la marginea apei. Ei bine, la anul va observa cu mare plăcere că terenul lui s-a mărit. În acte scrie că limita proprietăţii sale este „până la malul apei” sau albia râului. Nu scrie nicăieri că trebuie să se oprească la paralela cutare sau meridianul cutare. Dacă Dunărea se mută cu 5 kilometri mai „la vale”, terenul ăla e al lui. Poţi să-l dai în judecată că fură? Nu. Ce poate să facă altceva decât să îşi mute gardul până la marginea apei şi să-şi toarne o ditamai plantaţia de stuf? Şi tot aşa, chiar dacă în altă parte acelaşi fluviu înghite cocioaba cu tot cu grădină, acareturi şi jucăriile copiilor, transformând rândurile de fasole, roşii şi lanul de porumb în fund de apă. Asta nu interesează pe nimeni, legea e lege.
Că totul e relativ îmi aminteşte alt caz, anume Costineşti, al coastei de acolo, mai bine zis. Când eram student, plaja era destul de mare, cazematele de pe mal erau departe de valuri. Ei bine, astăzi, pe unele locuri abia dacă mai ai loc să treci sprijinindu-te de peretele ce se înalţă direct din apă. Tot terenul acela, tot pământul a dispărut în Marele Albastru.
Cum ar fi corect atunci să judecăm noi, oamenii, cu legi şi cu mândrie? Cetăţeanul căruia i s-a dat de către Dunăre pe gratis un teren fertil să îşi păstreze acel bun sau să îl cedeze cuiva, să zicem, celui care a pierdut pământ în mare? Sau, dacă, de exemplu, Marea Neagră, în urma unui cutremur îşi mută fundul la propriu şi la figurat peste Crimeea dezvelind aceeaşi suprafaţă în teritoriul Turciei, se cheamă că Putin ar trebui să invadeze Turcia ca să-şi revendice terenul pierdut? încurcat, nu?
Dar ştiţi ce e şi mai încurcat încă? Comercializarea terenurilor extraterestre… Poate nu ştiaţi, dar la ora actuală se vând la greu parcele pe Lună. Dacă tot nu a venit nici un omuleţ verde sau de altă culoare din spaţiu să îl revendice cu vreun document se cheamă că e al nostru, al vecinilor. Asta chiar e provocator. Sunt milioane de hectare care aşteaptă proprietarii să le facă gard! Sunt chiar la ofertă: un acru, adică aproximativ 4000 de mp, porneşte de la 29.99 dolari…
Ce mă distrează e că probabil marii noştri latifundiari încă nu au auzit de o asemenea ocazie şi îşi dau banii pe bucăţi mici şi scumpe. Gigi Becali e în puşcărie, el are o scuză, dar ceilalţi? E pomană, nene. Mă bate gândul să îmi cumpăr şi eu măcar un acru acolo, găsesc 30 de dolari pe undeva prin casă. Pe 4000 de metri fac 8 case, eu şi familia mea putem trăi ca belferii.
Şi reclama mi se pare interesantă, de-a dreptul atractivă: „Ai putea fi mândrul proprietar al unui acru de pământ pe Lună. Perfect pentru o vacanţă relaxantă. Iată şansa de a intra în posesia unei parcele de teren şi de a obţine certificat pentru a dovedi acest lucru. Ai putea stârni invidia prietenilor cu această proprietare unică şi nouă”… Ei, ce ziceţi, vă băgaţi?
Ba mi mult, asta e chiar culmea: se vinde teren şi pe Marte şi pe Venus!!!… Ia citiţi:„Cumpără-ţi propria bucată de teren acum! Pe Lună, Marte sau Venus. Este oficial! E cadoul perfect pentru persoana iubită sau pur şi simplu o investiţie înţeleaptă pentru viitor!”
Nu mai rezist, trebuie s-o fac, altfel voi regreta toata viaţa: o parcelă pe Lună, una pe Marte şi una pe Venus. Să fie acolo pentru nepoţi. Am să le las moştenire după mofturi, dacă e băiat pe Marte, dacă e fată pe Venus… Nu ar fi păcat? „De ce să nu admiri propria ta bucată de teren pe Venus?” întreabă ei. Îţi trebuie o lunetă foarte puternică sau un observator astronomic, dar nu e o problemă. „Pachetul standard include 1 acru de teren, certificatul de proprietate, harta şi codul cu drepturi.” Simt că explodez! Bietul Ion al lui Slavici ar face apoplexie la vederea atâtor tentaţii care dansează în faţa ochilor ca nişte femei goale. Ia pământ Ioane, ai vrut pământ, ia tăticule cât vrei…
Şi nu e glumă sau cacialma, totul e serios, cu acte în regulă. Terenurile sunt tranzacţionate prin agenţi imobiliari autorizaţi de Ambasada Lunară „singura companie din lume care posedă baza legală şi dreptul de proprietate pentru vinderea proprietăţilor selenare sau extraterestre în perimetrul (sic!) sistemului nostru solar încă din 1980.” Avertismentul continuă fără urmă de ironie: „Ai putea arunca banii pe o bucată de hârtie fără valoare, dacă nu achiziţionezi acest teren de la un agent autorizat de Ambasada Lunară”. Ce mai e de adăugat?…
Ca un argument final avem cifre: peste 2 000 000 de oameni din 176 de ţări au în posesie proprietăţi extraterestre şi până astăzi, mai mult de300 milioane de acri de teren lunar au fost vânduţi unor indivizi şi corporaţii.
În ritmul ăsta nu m-aş mira să aud curând că se vor vinde hectare întregi de pe Muntele lui Venus… Asta da afacere, frăţioare!… Să ştii că ai acolo un loc de casă numai al tău pe care să îl pupi dimineaţa şi seara, să îl defrişezi cu mâna ta cum vrei, unde să îţi sapi fundaţia, să-ţi aşezi coliba, să îţi aduci ciobanul, să dai drumul la oi şi miei să zburde liberi pe câmp… să îţi plantezi un pom, să pui gazon, o ceapă, un cartof, un morcov ceva…
Briscan Zara este scriitor şi publicist
