Caută 
1 MIN
În anul 2016 se comemorează trei sute de ani de la moartea lui Antim Ivireanul, mitropolit al Ţării Româneşti în perioada 1708-1716. Pe la 1689-1690 un tânăr georgian pe nume Andrei, „meşter de tipare", gravor, sculptor, pictor şi stăpânind bine limbile greacă, turcă, arabă, apoi învăţând şi limbile slavonă şi română, ajungea în Ţara Românească. S-a călugărit sub numele de Antim, şi-a luat supranumele de Ivireanul pentru a indica zona de unde provenea – Georgia (Iviria) şi s-a dedicat vieţii duhovniceşti, dar şi celei de tipograf, în noua sa patrie.
A fost şi un scriitor dăruit cu talent literar (a ilustrat cu deosebire genul oratoric), de asemenea a dovedit calităţi remarcabile de caligraf, xilograf, miniaturist, traducător, prin toate aceste reuşite scriitoriceşti şi artistice putând să fie pus alături de marii cărturari români ai secolelor XVI-XVIII: Mitropoliţii Varlaam, Petru Movilă, Dosoftei, stolnicul Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir, Nicolae Milescu Spătarul. A tipărit numeroase cărţi (63) în tipografiile muntene de la Bucureşti, Snagov, Râmnic, Govora, în limbile greacă, română, slavonă şi arabă. Prin activitatea sa de tipograf (a fost socotit cel mai mare tipograf din cultura medievală românească) a contribuit la generalizarea limbii române în biserică, el reuşind, în numai câţiva ani, să traducă principalele cărţi de cult în limba poporului, limba română. De semnalat şi aspectul estetic al acestor cărţi, împodobite de Antim Ivireanul cu gravuri, frontispicii, vignete şi majuscule lucrate în xilogravură.
În anul 1705 devine episcop al Râmnicului, demnitate ecleziastică pe care a deţinut-o până în anul 1708, când a fost ridicat pe cea mai înaltă treaptă în ierarhia bisericească a ţării, cea de mitropolit ("chir Antim să păstorească acestei mitropolii, ca unul ce e un bărbat de cinste şi evlavios şi împodobit cu virtuţile ce se potrivesc cu vrednicia arhierească", consemna unul dintre cronicarii vremii, logofătul Radu Greceanu).
Timp de opt ani a îndeplinit cu cinste atribuţiile de întâi stătător al Bisericii din Ţara Românească, continuând să supravegheze cu râvnă şi să participe din plin la activitatea artistică, literară, tipografică din ţară. Cea mai important operă a sa o reprezintă Didahiile, o culegere de predici rostite de Antim în perioada 1709-1716 la diverse sărbători de peste an. Acest adevărat monument al limbii şi literaturii române constituie o preţioasă sursă de informaţie asupra obiceiurilor, datinilor, moravurilor din acea perioadă, o adevărată frescă a vieţii sociale şi politice din Ţara Românească. Binecunoscutul istoric al literaturii române vechi, Nicolae Cartojan, aprecia că "mitropitul Antim, de pe înălţimea amvonului, a ştiut să găsească cuvinte mişcătoare de mângâiere, care răsunau adânc în suflete, alinând necazurile unui neam întreg, ca de pildă acele discrete aluzii la lăcomia nesăţioasă a turcilor, care nu mai conteneau cu biruri şi angarale".
Antim Ivireanul a intrat în divergenţă cu voievodul ţării, Constantin Brâncoveanu, cu privire la orientarea politică a ţării – în vreme ce voievodul îndemna la prudenţă politică referitor la o alianţă antiotomană cu Imperiul Habsburgic sau Rusia, mitropolitul se pronunţa pentru o categorică alăturare politică şi militară Rusiei conduse de ţarul Petru cel Mare. După dramaticul sfârşit al lui Brâncoveanu şi al unei mari părţi a familiei sale (august 1714) Antim colaborează şi cu noul voievod, Ştefan Cantacuzino, dar nu şi cu primul domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, instaurat de către turci la Bucureşti în ianuarie 1716. În toamna acelui an, Antim este caterisit (destituit) din funcţia de mitropolit şi dat pe mâna turcilor, care îşi asumă misiunea de a-l transporta la Muntele Sinai, acolo unde fusese surghiunit. Pe drum însă, probabil la porunca domnului fanariot de la Bucureşti, fostul mitropolit este asasinat, iar corpul lui este aruncat într-un râu din Bulgaria de astăzi.
A ctitorit mănăstirea închinată Tuturor Sfinţilor, numită ulterior manăstirea Antim, a înfiinţat prima bibliotecă publică din Bucureşti, a fost canonizat în anul 1992 şi este prăznuit de Biserica Ortodoxă Română la 27 septembrie. Om de vastă formaţie laică şi teologică, scriitor de real talent, artist înzestrat, harnic tipograf, Antim Ivireanul a fost o personalitate de prim rang din istoria culturii româneşti. Cărturarul francez Emile Picot, întemeietor al unei Catedre de limba română la Universitatea din Paris (1875), a subliniat meritele lui Antim care a fost, aşa cum s-a putut lesne observa, român prin adopţie: "Dintre toţi prelaţii care au ocupat scaunul mitropolitan, nu este nici unul care să fi dat dovadă de merite atât de înalte, ca Antim. Cunoştinţele sale, gustul său pentru artă, dragostea lui pentru cărţi îl pun mai presus de toţi prelaţii, dar meritul lui este mai mare: el, cel venit din îndepărtata Georgie, a dat un exemplu rar de patriotism românesc".
Gelu Iutiş este lector universitar doctor la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza"
