Un roman despre prostie, hoţie şi nu numai

Sunt un vechi admirator al lui Petru Cimpoeşu, încă de la prima sa carte; făceam parte (întâmplare fericită) din juriul concursului de debut de la editura Junimea şi mi-am putut da votul pentru un manuscris care atesta o înzestrare literară ieşită din comun. Debutul s-a produs în 1983, cu volumul Amintiri din provincie. Trei romane, apărute în ultimii cincisprezece ani, îi asigură lui Petru Cimpoeşu un loc de prim rang în literatura contemporană : Povestea Marelui Brigand  (2000), Simion liftnicul. Roman cu îngeri şi moldoveni (2001) şi Christina Domestica şi Vânătorii de suflete (2006), acesta din urmă răsplătit (şi el) cu mai multe premii, printre care  Premiul Naţional pentru proză al Ziarului de Iaşi. Înclinaţia către parodia enormă şi către umorul negru, ca şi formidabila priză la real, se regăsesc în noul său roman, intitulat Celălalt Simion (ed. Polirom, 2015). Nu voi rezuma romanul, pe de o parte ca să nu stric plăcerea viitorilor săi cititori, pe de alta fiindcă arhitectura lui se refuză unei operaţii simplificatoare. Voi spune doar că firul principal al naraţiunii urmăreşte punerea în practică, de către protagoniştii cărţii, a unei escrocherii demne de inventivitatea lui Ostap Bender, „marele maestru al combinaţiilor”, eroul lui Ilf şi Petrov. Dincolo de această poveste, fantezistă, dar, în definitiv, plauzibilă, romanul te prinde prin nenumăratele notaţii care trimit la realităţi pe care, vai!, le cunoaştem prea bine şi de care ne izbim în fiecare zi.

Acţiunea se petrece la Bacău, oraşul în care trăieşte scriitorul. Imaginea oraşului e, n-am cum să evit cuvântul, sinistră: o îngrămădire de blocuri, o urbe unde cele mai prospere afaceri sunt magazinele ce vând „marfă nouă second hand” şi haine la kilogram, cu o puzderie de farmacii la uşa cărora stau cerşetori agresivi, în centru (tot blocuri, evident) te asurzesc clopotele bisericilor şi claxoanele maşinilor ce compun alaiurile de la nunţi, un oraş, în fine, unde – ca un făcut – femeile sunt urâte, grase, au gâtul scurt şi gros, capul imens şi poartă coafuri oribile (orice asemănare cu alte oraşe din Moldova sau din altă regiune nu este întâmplătoare). Să vedem acum cine sunt protagoniştii. Bazil, fost ziarist, se crede urmărit de KGB pentru că ar fi scris într-un rând ceva neconvenabil despre Putin, fapt pentru care, printre altele, refuză să-şi cumpere telefon mobil, ca să nu fie interceptat; lucrează (e un fel de a spune), sub puternica înrâurire a unei cărţi (Psihologia consonantistă) a savantului Ştefan Odobleja, la un tratat despre Reversibilitatea şi Ireversibilitatea Artei în Timp şi Spaţiu. Are o întreagă teorie despre „războiul psihotronic global” (e vorba de nişte „tunuri psihotronice care bombardau zilnic România cu mesaje psihedelice, pentru a o determina să iasă din NATO şi din Uniunea Europeană, alăturându-se în schimb lui Vladimir Putin şi oligarhilor ruşi, pentru a reconstitui Uniunea Sovietică”). Este apoi Hans care, în ciuda numelui, nu este câtuşi de puţin neamţ, ci român get-beget din Podul Turcului (părinţii îl botezaseră Hans după ce văzuseră filmul Cavalerii teutoni); specializat în magie neagră (s-a înţeles, desigur, că fenomenele paranormale ocupă în roman, ca şi în viaţa societăţii româneşti, un rol însemnat), are la un molar o plombă cu proprietăţi miraculoase: poate asculta graţie ei Radio România Cultural şi, în plus, plomba emite un sunet specific atunci când în preajmă se află un fost securist. Pe narator îl vedem transformându-se în scriitor (el este cel care consemnează povestea), trecând, aşadar, prin chinurile actului de creaţie, demers deloc gratuit deoarece scrie cartea în închisoare, ca să i se reducă pedeapsa. E căsătorit cu Emilia, care se tratează – preventiv – de Alzheimer după „ reţete” găsite în Formula AS (iată, pentru doritori, tratamentul minimal: mersul regulat la slujbele de duminică, pelerinaje la mănăstiri, respectarea strictă a posturilor; se pare că şi vorbitul la telefonul mobil are efecte benefice, datorită microundelor, cu condiţia să bei cel puţin cincisprezece litri de apă pe zi). Grupul de amici e completat de Gogu, fost informator al Securităţii, după 1990 absolvent  de Drept la privat, posesor de certificat de revoluţionar; specialitatea lui sunt „postările” (contra cost) pe internet; e plătit bine mai ales în campaniile electorale, când trebuie să-i înjure pe cei care îl atacă pe primarul în funcţie (paginile care redau schimburile de replici pe „forum” sunt de o vervă nebună). Echipa îl va mai include şi pe un anume Gioni, un tip care şi-a vândut un rinichi unui actor (!), iar cu banii primiţi şi-a cumpărat un iPhone de ultimă generaţie. La iniţiativa unui personaj, numit doar Deputat, care are Ideea luminoasă, ei se vor constitui într-o fundaţie pretins (cum altfel?) „umanitară”, prin intermediul căreia îi scurg de bani pe creduli, printr-o înşelătorie pe cât de simplă, pe atât de eficientă, ce nu poate însă, din păcate, funcţiona la infinit.

Dar câte nu se întâmplă în roman… La puşcărie oficiază un preot foarte iubit, care însă e dat afară după ce e prins că ascundea în prescură telefoane mobile şi le vindea deţinuţilor. Aflăm consecinţele dramatice ale lecturilor din Cărtărescu, mai ales când e vorba de Levantul şi de Orbitor. Un bărbat care îmbrăţişase – de ce nu? – profesiunea de secretară-dactilografă capătă porecla de Bancomat, întrucât reuşeşte să citească, de la distanţă, urmărind mişcarea degetelor clienţilor care scot bani, codurile PIN, har care face ca renumele hoţilor din Bacău să ajungă pînă în îndepărtata Londră.  Cineva se plimbă cu o găleată inscripţionată cu „Mândri că suntem români” (nu dezvălui ce e în găleată, dar vă asigur că merită să aflaţi). Întâlnim citate din Fukuyama, reflecţii despre încălzirea globală, despre ce e trupul şi ce e sufletul, „aforisme” memorabile, de genul: „Femeile sunt foarte periculoase, mai ales la început şi la sfârşit”, şi multe, multe altele…

Pentru toţi cei alergici la prostie, hoţie, clişee, minciună şi ipocrizie, Celălalt Simion e o lectură salutară.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Al. I. Cuza”, critic literar şi scriitor