Un simbol moral al umanităţii

Nelson Mandela a fost un om politic sud-african, născut pe 18 iulie 1918 şi care a deţinut funcţia de preşedinte al Africii de Sud în perioada 1994-1999. Adversar al apartheidului (politică de separare a comunităţilor etnice sau rasiale diferite), a fost primul preşedinte de culoare al Africii de Sud ales prin vot universal, într-un scrutin larg reprezentativ şi cu participarea populaţiei majoritare de culoare din ţară. Guvernarea lui Mandela s-a axat pe dezmembrarea moştenirii apartheidului, prin combaterea rasismului instituţionalizat, a sărăciei, a inegalităţii şi promovarea reconcilierii rasiale. A fost un susţinător al pan-africanismului şi al socialismului democratic, a fost preşedinte al partidului Congresul Naţional African din 1991 până în 1997. Pe plan internaţional, Mandela a fost secretar general al organizaţiei interguvernamentale Mişcarea de Nealiniere, în intervalul 1998-1999.

Vorbitor al limbii xhosa (limbă vorbită de circa 20 la sută din populaţia sud-africană), trăgându-se din familia regală a tribului Thembu, Mandela a urmat cursurile Universităţii Fort Hare şi ale Universităţii din Witwatersrand, unde a studiat dreptul. Trăind în Johannesburg, el s-a implicat în politica anti-colonialistă, devenind membru al Congresului Naţional African (ANC)  şi fiind unul dintre întemeietorii African National Congress Youth League, organizaţia de tineret a partidului. Anul 1948 a marcat venirea la putere a Partidului Naţional, care a început aplicarea apartheidului. Mandela a dobândit notorietate în anul 1952, în cadrul aşa-numitei Defiance Campaign against Unjust Laws (Campania de nerespectare a legilor injuste), o iniţiativă paşnică de nesupunere civilă. În 1953 a devenit conducătorul organizaţiei partidului în regiunea Transvaal, funcţie în care a supervizat conferinţa Congress of the People din 1955, în cadrul căreia s-a format o coaliţie de partide opuse apartheidului, cu ANC în frunte. Lucrând între timp ca avocat, a fost arestat de mai multe ori pentru incitare la revoltă. Alături de conducerea partidului, a fost judecat între 1956 şi 1961 pentru trădare, însă nu a fost condamnat. Deşi fusese iniţial un adept al opoziţiei paşnice, şi-a revizuit poziţia, devenind cofondator al Umkhonto we Sizwe, facţiunea armată a Congresului Naţional African, care a fost responsabilă pentru un număr de atacuri cu bombă împotriva guvernului. Arestat în 1962, a fost condamnat pe viaţă la data de 12 iunie 1964, fiind eliberat după mai bine de 27 de ani de închisoare, la 11 februarie 1990, în urma unei campanii internaţionale de lobby pentru cauza sa.

Devenind preşedintele Congresului Naţional African, Nelson Mandela şi-a publicat autobiografia şi a condus negocierile cu preşedintele ţării, Frederick W. de Klerk pentru abolirea politicii opresive a apartheidului şi organizarea de alegeri libere şi democratice. În urma desfăşurării acestora, s-a conturat victoria partidului său, fiind format un guvern de unitate naţională (1994). Ca preşedinte de stat (conducător de jure şi de facto al guvernului), a iniţiat o nouă constituţie şi a format o comisie pentru cercetarea abuzurilor împotriva drepturilor omului din trecut. A introdus politici menite să încurajeze reforma agrară, extinderea serviciilor de sănătate publică şi combaterea sărăciei. Pe plan internaţional şi-a asumat responsabilitatea pentru invazia din 1998 a statului Lesotho şi a acţionat ca mediator între Libia şi Marea Britanie, pe fundalul procesului privitor la atentatul terorist asupra zborului Pan Am 103. Nu a mai candidat pentru un al doilea mandat, fiind urmat în funcţie de către Thabo Mbeki. S-a concentrat pe activităţi caritabile în combaterea sărăciei şi a epidemiei HIV/SIDA, prin Fundaţia Nelson Mandela.

O figură controversată de-a lungul întregii sale vieţi, criticii de dreapta l-au denunţat drept terorist şi simpatizant comunist. Totuşi, a primit o multitudine de premii internaţionale pentru poziţia sa în privinţa colonialismului şi discriminării: între acestea, Premiul Nobel pentru Pace (1993), Presidential Medal of Freedom şi Ordinul Lenin. Respectat în ţara sa, a fost descris drept „părinte al naţiunii”. Se face adesea referire la el pe numele său tribal, Madiba. S-a stins din viaţă la data de  5 decembrie 2013.

Personalitatea lui a fost evocată de marii oameni politici ai momentului; astfel, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a declarat, ca reacţie la decesul eroului luptei antiapartheid Nelson Mandela, că nu îşi poate imagina propria viaţă fără exemplul dat de liderul sud-african: "Nelson Mandela a avut realizări mai mari decât ne-am fi aşteptat din partea oricărui om", a menţionat preşedintele american într-o declaraţie de presă făcută la Casa Albă. "Nu îmi pot imagina propria viaţă fără a avea exemplul dat de Mandela", a mai adăugat Obama, primul preşedinte de culoare al Statelor Unite.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a salutat în persoana lui Nelson Mandela "o sursă de inspiraţie" pentru lumea întreagă. "Trebuie să ne inspirăm din înţelepciunea, hotărârea şi angajamentul său ca să depunem eforturi pentru o lume mai bună", a declarat înaltul demnitar reprezentanţilor presei acreditaţi la ONU. "Multe persoane din lumea întreagă au fost influenţate de lupta sa pentru demnitate umană, egalitate şi libertate. A avut o influenţă foarte personală asupra vieţilor noastre", a mai afirmat secretarul general al ONU.

Premierul britanic, David Cameron, a declarat că "o mare lumină s-a stins", după decesul lui Nelson Mandela, adăugând că drapelul britanic va fi coborât în bernă în faţa biroului său din Downing Street 10.

Deşi a fost o personalitate cu lumini, dar şi cu umbre, Nelson Mandela rămâne un simbol al luptei pentru pace, pentru justiţie de care să beneficieze orice om, indiferent de culoarea pielii sale, pentru drepturi şi libertăţi civice extinse la adresa întregii umanităţi. Pe 18 iulie 2016 acest adevărat simbol moral ar fi împlinit 98 de ani. 

Gelu Iutiş este lector universitar doctor la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ Iaşi