Un singur semn de întrebare

miercuri, 20 noiembrie 2013, 02:50
1 MIN
 Un singur semn de întrebare
Doar Avrămia este incert înaintea jocului de sâmbătă, de la Bacău
 

CSMS Iaşi va juca sâmbătă, de la ora 11:00, la Bacău, pe stadionul “Aerostar”, în compania formaţiei locale SC. Înaintea partidei din etapa a II-a a returului eşalonului fotbalistic secund, antrenorul ieşenilor, Marius Lăcătuş, are veşti bune în ceea ce priveşte lotul avut la dispoziţie. Cei trei jucători care au absentat sâmbătă, în duelul cu Unirea Tărlungeni, au şanse de a putea evolua în disputa de la Bacău. Alexandru Creţu şi Leonard Dobre şi-au ispăşit etapa de suspendare primită ca urmare a acumulării a patru cartonaşe galbene în acest sezon, iar Adrian Avrămia, care a fost accidentat, şi-a reluat antrenamentele. Ultimul ar putea să fie menajat însă, pentru a nu fi forţat după perioada de inactivitate. În rest, CSMS a fost ocolită de probleme medicale ori de suspendări după disputa cu Unirea, în care ieşenii nu au încasat niciun avertisment.

Comentarii