Unionismul pragmatic

Deşi au mai rămas doar trei săptămâni până la primul tur al alegerilor locale, acest subiect este destul de puţin interesant pentru alegătorii din Chişinău în acest moment. Finala care se configurează, previzibilă de mult timp înainte, se anunţă a fi între junele Chirtoacă, actualul primar, şi Zinaida Greceanîi, reprezentanta socialiştilor anti Europa şi pro Putin. În timp ce actualul edil îşi maschează gravele carenţe administrative prin folosirea unui discurs patetic, mizând pe un vot geo-politic (Europa vs Rusia), tovarăşa Zina mizează pe un discurs administrativ stângaci (atât în conţinut, cât şi în formă) pentru a-şi face uitată celebra luare de poziţie din aprilie 2009 când, ca Premier al regimului Voronin, a ameninţat că va folosi armele împotriva contestatarilor comuniştilor din acea perioadă. Aşadar, nimic nou sau neaşteptat pe acest plan.

Cum, însă, acalmie nu poate exista niciodată în viaţa politică de la Chişinău, agenda zilei este ocupată acum cu două mari subiecte: în primul rând este vorba despre un nou focar de separatism în Basarabia, respectiv iniţiativa administraţiei locale comuniste de la Bălţi de a organiza un referendum pe 1 noiembrie privind ”extinderea atribuţiilor autonomiei locale a municipiului Bălţi în componenţa Republicii Moldova” (după modelul Găgăuziei, după cum se vede). Al doilea subiect care începe să prindă contur din ce în ce mai mult în societate este unionismul. Un unionism de natură mai pragmatică, aş adăuga eu. Dacă despre comunişti, socialişti şi alte specii care îşi trag seva şi inspiraţia de la Moscova ştim destule din cărţile de istorie, poate că ar fi interesant de văzut cum văd lucrurile noii unionişti mai vocali din Republica Moldova.

În ultimul an, la Chişinău, moda selfie-urilor cu platouri de sushi sau cu citate din cărţi citite neapărat la o cafenea a fost înlocuită de un alt trend, mult mai cool: unionismul pragmatic. Nerăbdători să ajungă în Uniunea Europeană cât mai repede şi, dacă se poate, fără un prea mare efort depus pentru acest lucru, tinerii pragmatici din generaţia actuală au avut revelaţia că e mai uşor să alegi varianta mai simplă, sărind rândul, printr-o unire de conjunctură cu România. La ce bun să te mai oboseşti, să te implici în viaţa politică sau socială, să munceşti din greu ca să schimbi sisteme putrede sau greşit proiectate când, dintr-o singură mişcare, poţi avea totul de-a gata? Nu ştiu câţi dintre aceşti tineri îşi doresc neapărat să trăiască după aceea în România, însă, cu siguranţă, foarte mulţi dintre ei îşi doresc ca viaţa lor să fie ”ca în Europa”. Din păcate, însă, aproape nimeni din noua generaţie nu se implică concret pentru a face ca viaţa din Republica Moldova să fie una europeană, în adevăratul sens al cuvântului. Ba că-i greu, ba că-i imposibil, ba că ”oricum nu avem nici o şansă”, lista scuzelor pentru neimplicarea în viaţa politică, economică şi socială a Republicii Moldova se poate întinde pe câteva pagini. Este normal şi firesc, mai ales pentru generaţia tânără, să doreşti să ai parte de o viaţă mai bună, însă, dacă nu depui nici un efort pentru acest lucru, căutând doar cea mai simplă şi comodă soluţie, e ca şi cum antrenorul şi jucătorii Rapidului, sătui de atâtea eşecuri, ar decide ca de mâine să se unească cu cei de la Steaua pentru a juca direct în cupele europene fără a încerca să reconstruiască echipa lor de la zero.

În toată zăpăceala asta generată de cine strigă mai tare, adevăraţii unionişti, oameni trecuţi prin viaţă şi care ştiu şi simt de ce şi pentru ce ar trebui să se reîntregească o ţară care pe vremuri era mai mare şi mai spornică sunt eclipsaţi şi copleşiţi numeric de cei care s-au decis că nu prea mai au tragerea de inimă de a pune umărul la reconstrucţia unui sistem care, cu toate îndoielile din acest moment, se poate dovedi de succes până la urmă. Astăzi, unioniştii din Republica Moldova sunt precum vânzătorii de roşii de la noi, din piaţa Nicolina: pe de o parte sunt oamenii simpli, de la ţară, care aşteaptă în linişte să îşi vândă roşiile adevărate, de grădină, cu gust bun, dar care arată mai puţin comercial, pe de cealaltă parte sunt cei care strigă în gura mare pentru a-şi vinde roşiile cu gust de carton, dar care sunt date cu ceară şi aduse cu portbagajul de prin import.

După părerea mea, soluţia radicală propusă de actualii unionişti de conjunctură se poate transforma într-o veritabilă bombă cu ceas pe termen mediu: poate sună foarte romantic şi spectaculos să ceri resetarea bruscă şi necondiţionată a actualei clase politice, fără a proiecta nici cel mai mic plan de reconstrucţie în loc, după care să oferi soluţia magică a Unirii peste noapte cu România. Însă, într-o societate teribil de polarizată de ani de zile (50% dintre locuitori îşi doresc apropierea de Uniunea Europeană – dar nu neapărat prin Unirea cu România! – în timp ce restul de 50% dintre locuitori îşi doresc integrarea într-o ipotetică Uniune Vamală Rusia – Belarus – Kazahstan), tocmai această scânteie grăbită, fără o pregătire temeinică şi raţională a societăţii pentru un viitor (şi firesc) referendum unionist poate fi factorul declanşator de emoţii populare pro şi contra, exact ceea ce îşi doresc şi au nevoie cel mai mult separatiştii pentru a crea un haos şi mai mare. Or, după cum se ştie şi se şi vede, din păcate, în ultima vreme, Rusia este foarte grijulie în a-şi proteja interesele etnicilor aflaţi peste hotare. Ceea ce, vorba lui Alexis Zorba, ar putea fi ”the full catastrophe” pentru viitorul Moldovei, cu toate bunele intenţii de la care s-a pornit.

Radu Popescu este consultant politic în Republica Moldova