Topul Shanghai

Universitatea Tehnică a intrat în primele 500 din lume în domeniul matematicii

vineri, 14 iulie 2017, 01:56
2 MIN
 Universitatea Tehnică a intrat în primele 500 din lume în domeniul matematicii
Este a patra instituţie de învăţământ din ţară în acest clasament după Universitatea „Babeş – Bolyai“, Universitatea Bucureşti şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“.

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi (TUIAŞI) a fost inclusă la domeniul Matematică în unul dintre cele mai vechi şi prestigioase clasamente internaţionale. Top Shanghai 500 a introdus anul acesta şi TUIAŞI, iar performanţa este notabilă, având în vedere faptul că în clasament nu se indexează doar universităţile în ansamblu, ci se iau în calcul şi mai multe domenii de studiu. Prin urmare, fără a avea o facultate dedicată strict matematicii, TUIAŞI a fost clasificată în grupa universităilor 401-500.

„Shanghai este cel mai vechi, cunoscut şi utilizat instrument în clasificarea universitară. Este realizat în China, din 2003, şi funcţionează de atunci cu actualizare anuală. Spre deosebire de alte clasamente care iau în discuţie un număr mai mare de universităţi, acesta publică rezultatele doar pentru primele 500 universităţi din lume luate în calcul, iar de anul acesta a început să realizeze şi clasificări pe domenii, nu doar global, pe universităţi“, a declarat prof. univ. dr. ing. Nicolae Hurduc, decan al Facultăţii de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului şi specialist în rankingul universitar. 

De asemenea, în clasamentul Shanghai 500, în domeniul Matematică, Politehnica ieşeană este universitatea tehnică cel mai bine clasată din România, fiind incluse un număr total de şase universităţi româneşti, aceste fiind, în ordine Universitatea „Babeş – Bolyai“ din Cluj-Napoca (201-300), Universitatea Bucureşti (201-300), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi (401-500), TUIAŞI (401-500), Universitatea Politehnica din Bucureşti (401-500) şi Universitatea din Craiova (401-500). 

„Este o poziţie foarte onorabilă pentru noi, matematica fiind importantă pentru toate facultăţile de inginerie din politehnică. Iar faptul că avem această performanţă pe matematică este deosebit de important. În clasament se ţine cont de numărul de articole ştiinţifice, importanţa publicaţiei, coeficientul de impact al revistelor, impact, citări. Practic, tot ce ţine de activitatea strict ştiinţifică. Sunt alte clasamente care iau în calcul percepţia cadrelor didactice despre universitatea x sau y, care este un sistem foarte relativ şi subiectiv“, a mai precizat Nicolae Hurduc.

TUIAŞI este, de asemenea, instituţia de învăţământ superior din Iaşi cel mai bine clasată în clasamentul SCImago, care prezintă vizibilitatea şi evaluarea universitară.

Comentarii