UPDATE: Bărbat ucis pe drum de un roi de albine. S-a încăpăţânat să-şi salveze propriul animal
Tragedia s-a petrecut între Movileni şi Heleşteni, iar drumul trecea printr-un lan de floarea-soarelui, în care se aflau în jur de 50 de stupi. Albinele au atacat calul de la căruţă. Bărbatul a vrut să-l salveze, dar încercarea i-a fost fatală. Fratele şi mama au scăpat fugind.
Un roi de albine a omorât un bărbat care ar fi încercat să-şi apere calul de insectele violente. Vasile N., un bărbat de 40 de ani, din Heleşteni, a murit în cursul după-amiezii de ieri după ce sute de albine l-au atacat şi l-au înţepat. Bărbatul a intrat în şoc anafilactic şi a murit în câteva minute, în timp ce alte rude care se aflau cu el au reuşit să scape de furia insectelor fugind. Apelul la 112 s-a înregistrat luni, în jurul orei 18.00, reprezentanţii SMURD care se aflau în acel moment la coordonarea intervenţiilor pre-spital precizând că au trimis la locul solicitării un echipaj cu medic al SAJ Iaşi, substaţia Paşcani. „La Movileni-Paşcani s-a trimis echipajul de tip C2 la o solicitare unde un domn de 40 de ani a fost găsit mort, iar fratele lui în vârstă de 49 de ani urmează a fi evaluat de doctor. Bărbatul decedat prezintă sute de plăgi înţepate“, a precizat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD, imediat după apelul la 112. Medicul a mai subliniat că, în paralel cu intervenţia medicală, se caută apicultorul care deţinea insectele pentru calmarea acestora.
Şocul anafilactic apare atunci când, de exemplu, un pacient a fost înţepat de o albină. Veninul insectei pătrunde în corp, apar anticorpii care realizează o primă imunizare, însă când acel pacient este înţepat a doua oară, reacţia organismului este mult mai puternică. „Dacă cea de-a doua înţepătură este la nivelul feţei sau al căilor aeriene, limba pacientului se umflă, el nu mai poate respira şi atunci inima încetează să mai bată“, a explicat dr. Gabriel Perianu, medic primar UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi.
Compania Kosarom face precizări cu privire la speculațiile apărute în presă referitoare la un teren care ar aparține companiei și pe care s-ar fi aflat stupii:
„Ca urmare a articolelor aparute in presa cu privire la incidentele din satul Movileni, departamentul juridic al Grupului de firme Kosarom doreste sa faca urmatoarele precizari: Grupul de firme Kosarom, din care fac parte societatile Industrializarea Carnii Kosarom, Suinprod si Avi-Top, nu detine suprafete de teren agricol nici in proprietate nici in folosinta. Prin urmare, nici terenul si nici stupii de albine la care se face referire in articolele din presa nu sunt in proprietatea sau posesia Grupului de firme Kosarom“.