Ură şi scandal

Cu două zile în urmă, premierul a considerat că e cel mai nimerit moment să apară din nou în public ca să se mai lupte puţin cu morile de vânt. Cantonat în trecut, dar dornic să-şi arate solidaritatea cu baronii pătaţi din propriul partid, Ponta a găsit iar motivul pentru care n-are ursul coadă. De astă dată, pe lângă obişnuita acuzaţie că toate, dar absolut toate acţiunile justiţiei împotriva uscăturilor din PSD sunt răfuieli politice ordonate de Băsescu, a mai apărut una: Gabriela Firea – ieri jurnalistă la Voiculescu, azi senatoare la Ponta – a fost ameninţată de preşedinte că s-ar putea să nu-şi mai găsească într-o zi soţul acasă, pentru că „în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”. Florentin Pandele, soţul lui Firea, este primarul comunei ilfovene Voluntari. Actualul prim-ministru s-a simţit dator să vorbească în calitate de procuror, dar, ca de obicei, a sărit calul. Dacă ar fi fost un procuror bine pregătit, cu studii în Italia precum se laudă, Ponta ar fi spus că ceea ce i-a trântit Băsescu lui Pandele-Firea poate fi interpretat ca ameninţare. Că, practic, orice X care îi spune lui Y „te dau în judecată” este pasibil de această acuzaţie, de ameninţare. Ar fi fost o informaţie într-adevăr utilă, care ar fi atenuat eroarea premierului de a se tot întoarce în timp, către un preşedinte care-şi trăieşte ultimele luni de mandat sau către o justiţie „subordonată” acestuia, deşi în mod cert incomparabil mai independentă dacă se poate spune aşa decât pe vremea mentorului Iliescu.

Aşa a debutat Săptămâna Mare la români. Cel mai mult ar trebui să ne afecteze scumpirile generate de majorarea accizei pe combustibili, nu debutul campaniei electorale. Noroc însă cu alegerile, altfel preţul biletelor de călătorie (şi nu numai) ar fi sărit deja. Pe alţii, după cum am văzut, îi afectează DNA, care le-a stricat sărbătorile – deşi mulţi dintre aceştia ne-au stricat ani de-a rândul sărbătorile, de prin ’90 încoace.

Între timp, prin alte părţi ale lumii continuă să zăngăne armele ori chiar să se audă împuşcături şi explozii care însă nu reuşesc să acopere strigătele de protest sau de ajutor. Drama prin care trece Siria, unde un preşedinte nesăbuit îşi masacrează cu sadism conaţionalii – pe care i-a numit „terorişti”, a dispărut brusc în spatele unui alt tip de război, dus pe o idee impusă de Occident în Kosovo: referendumul. Rusia este ţara care se prevalează acum de această experienţă, iar Ucraina se află în acest moment pe masa de disecţie. Tensiunile se acutizează pentru că Rusia nu s-a mulţumit doar cu Crimeea şi se pregăteşte să muşte din teritoriul statului vecin, împingând cât mai mult graniţa spre vest.

Până să replice ucrainenii (dacă o vor face), peste capul Kievului a început NATO să se oţărască la Moscova, înfierbântând graniţa de est a UE. Este un motiv suficient pentru relansarea aproape uitatei curse a înarmărilor, marcată mai ales de dislocări de trupe şi tehnică militară. Cinic vorbind, partea bună e că aşa ne alegem cu nişte avioane de luptă fără a fi obligaţi să le cumpărăm imediat cu banii jos. De cealaltă parte a frontierei, ruşii intraseră deja în horă, după ce americanii au decis amplasarea unor elemente din scutul lor antirachetă în România, Cehia şi Polonia. Acum, Kremlinul are un argument în plus să ameninţe Europa cu principala sa armă – sistarea furnizării gazelor.

Situaţia pare atât de complicată, încât lumea aproape că a uitat de dosarele nucleare iranian şi nord-coreean. Dar acestea sunt puncte fierbinţi prea îndepărtate de România, deşi baza americană de la Deveselu are ca obiectiv oficial declarat supravegherea de la distanţă a Teheranului.

Lumea creştină e în mijlocul săptămânii iertării păcatelor şi a înţelegerii reciproce, însă bunăvoinţa va fi prezentă, poate mai mult decât la nivel declarativ, doar în această oază temporală de linişte. După trei zile de la Înviere, brânza se va vinde din nou pe bani chiar şi între fraţi, iar zăngănitul cătuşelor/ armelor va fi mai convingător decât oricare dintre cele zece porunci. Altfel spus, nimic nou. Totuşi, Doamne-ajută!