Uzurparea Sfântului Mir

Scena care urmează circulă pe toate canalele. Ea vorbeşte despre o ţară din Evul Mediu întârziat, în care Dumnezeu este făcut complice prin mijloace oneroase, adică prin uzurpare de competenţă, de către o mireană oarecare, la salvarea unui individ jalnic în laşitatea lui. Priviţi tabloul: o senatoare UNPR (adică nişte marionete cu cheiţa la PSD), fostă judecătoare şi cadru didactic universitar (!), uzurpă autoritatea harică preoţească prin ungerea cu Sfântul Mir (de la Ierusalim) a mâinilor, frunţii şi creştetului ex-ministrului înfricoşat de taina justiţiei. Ipochimenul se apleacă smerit, acceptând mirungerea. "Preoteasa" uzurpatoare copie fidel procedura văzută în vreo biserică, satisfăcută, în final, de ispravă. Măcar Varujan, Înaintemergătorul, a avut decenţa să nu recurgă la serviciile vreunui "preot" laic: şi-a distribuit singur Sfântul Mir pe fruntea străjuind ochii "umbroşi", după care a amuşinat îndelung parfumul dătător de speranţe din sticluţa magică. Nobelizatul Vosganian, căruia nu-i lipseşte stilul, a fondat o nouă metodă, poate chiar o direcţie, în practica politică românească: recursul lăcrimos la Dumnezeu, întru salvarea de urmările propriilor păcate. Doar Iisus nu a venit să-i salveze pe cei buni, ci pe păcătoşi, va fi cugetat poetul, din adâncul înţelepciunii ministeriale. Interpretarea pare corectă, numai că Dumnezeu nu se interpune între justiţia divină şi cea seculară, pentru a o desfide pe cea din urmă şi nu şi-a trimis unicul Fiu ca să-şi verse sângele pentru mântuirea celor înfricoşaţi de sabia dreaptă a legii, din motive de fărădelege.

În fine, în lumea impresionistă din interstiţiul românesc, Varujan a patentat, cu o şmecherie orientală îndelung exersată, metoda salvării cu lacrimi de crocodil, prin supralicitarea înţelesurilor teologice autentice ale mântuirii. Cu această zestre metodică, pusă gratuit la dispoziţie de către Varujan, senatoarea Jipa a dus mai departe practica liberal-creştină, îndeplinind ea însăşi ritualul mirungerii, deşi se ştie că în bisericile care îl practică este rezervat preoţilor. Dar ce nu se poate la Dumnezeu se poate la UNPR (adică un PSD mai mic). Cauza e doar "nobilă": salvarea unui biet suflet de creştin. Luată la întrebări de către ziarişti cu privire la isprava ei hermeneutică, senatoarea şi-a amintit că în fapt e doar ţoapă, răţoindu-se nervos şi delimitându-se agresiv de Constituţie. "Mai lăsaţi-mă în pace cu Constituţia!" s-a răstit de la înălţimea Camerei Superioare a Parlamentului României numita. Mai contează Constituţia, când ţoapa se crede preoteasă, distribuind cu de la ea putere Sfântul Mir? N-ar strica poate un serviciu discret şi autentic de mirungere în Parlamentul României şi în alte instituţii vizate de ochiul Satanei. Dar nu pentru a-i salva pe ticăloşi, ci pentru a le aminti că nu pot sluji în acelaşi timp lui Dumnezeu şi lui Mamona.

Penibilă preoteasă uzurpatoare Jipa, jalnice Şova, şmechere Varujan, nu luaţi în batjocură numele Domnului pentru a vă camufla laşitatea, hoţia ori prostia! Îi mai reprezentaţi voi pe români în forul legislativ, când vă daţi mâna transpartinic şi complice la jaful ţării şi ruinarea speranţelor acestui popor blând şi credul? Nu, gaşcă de penali, doar nu pentru buzunarele voastre ori pentru lipsa voastră de demnitate şi patriotism a fost crucificat Mântuitorul.

Iar pentru că gesturile penalilor evocaţi, dar nu numai, au atât de profunde implicaţii teologice, ar fi utill, cred, ca Biserica Ortodoxă, responsabilă faţă de credincioşii ei adevăraţi şi nu faţă de cei care o abuzează, să se delimiteze de aceste practici păgâne. Întrucât eu cred că e păgână asocierea – fie chiar şi simbolică – a lui Dumnezeu cu ticăloşia găştii trădătoare de neam, de credinţă şi de încredere. Şi partidele cred că ar trebui să fie mai categorice atunci când credinţa este amestecată în chip indecent cu hoţia. Nu de alta, dar se mânie Dumnezeu, şi doar se ştie că nu bate cu parul ci cu dreapta judecată şi cu votul. Votul celor cinstiţi şi temători de judecata Lui, nemanipulată de găşti, prin trucuri ieftine, de genul celor cu care s-au învrednicit aleşii poporului. Ori vă imaginaţi că între "aleşii poporului" şi "aleşii Domnului", diferenţa e doar de un cuvânt!

Mihai Dorin este istoric şi publicist