Valoarea confidenţialităţii în actul medical

Pornind de la o definire de ansamblu asupra a ceea ce reprezintă conceptul de confidenţialitate şi anume un secret, o taină, care de regulă este dezvăluit unui număr foarte mic de persoane alese şi investite cu încredere că informaţia va rămâne în acel cerc închis, m-am întrebat de ce acesta trebuie să existe în medicină, cum poate fi gestionat şi care este importanţa sa. Studiile parcurse, articolele de specialitate oglindesc în mare parte răspunsurile la aceste întrebări, însă lucrurile scrise bine, documentate, exemplificate au o doză de teoritizare care nu neapărat conduc la un determinism practic aplicativ. Ceea ce a lămurit pe deplin a fost interacţiunea cu pacienţii şi chiar postura de pacient acel “must have” care poate determina o schimbare.

Pacientul este în primul rând o fiinţă umană în toată complexitatea sa cu trăirile sale, valorile sale, emoţiile şi sentimentele sale, nu e un CNP dintr-o bază de date sau un număr dintr-o foaie de observaţie. Ca atare, interacţiunea cu el se bazează pe comunicare, o comunicare de succesul căreia depinde în mare măsură demersul diagnostic şi terapeutic, întrucât oferă informaţii preţioase. Nu e uşor să-l faci pe cel din faţa ta să comunice, sănătatea fiind considerată o parte intimă a persoanei, de aceea, trebuie să-l convingi să te investească cu un anume grad al încrederii – încredere că spunându-ţi îl vei putea ajuta, încredere că ceea ce îţi comunică va fi important pentru tine, indiferent de modul mai academic sau mai stâlcit de comunicare, de prelungirea conversaţiei de la timpuri străvechi şi până la pigmentarea cu evenimente asociative (cum să vă explic, domnul doctor, o să râdeţi de mine, dar mie mi-e rău cred că de vreo 2 ani, da, mai exact de doi ani şi două luni, ţin minte că vecina atunci în mai şi-a cumpărat o pisică şi la trei luni mai târziu, când mama mea a fost găsită că suferă de tiroidă, deja eu aveam şi senzaţia de nod în gât şi ameţeală şi transpiraţii…), încrederea că informaţiile nu vor circula mai departe (dar vă rog să nu-i spuneţi mamei că mi-e rău de atunci, pentru că la un an după ce a fost descoperită cu tiroida a făcut un infarct cred şi s-ar supăra tare să ştie că m-am îngrijit de ea şi nu de mine). Dificultăţile de comunicare sunt produse şi de un cadru de multe ori nefavorabil (salon cu multe paturi, personal medical prezent în număr mare la vizită, programul limitat de timp în raport cu numărul mare de pacienţi) care fac şi mai dificilă o intruziune în sfera intimităţii pacientului. Iar dacă acest cadru este portretizat şi cu situaţii în care în pijamaua de spital pacientul este surprins de camere video pentru reportaje sau ştiri cu subiect independent de el sau pe holuri în mare agitaţie se strigă “mi-l aduci pe Popescu de la salonul 2 cu ciroza”, nivelul încrederii se prăbuşeşte, iar comunicarea este sortită eşecului din cauza faptului că pacientul cântăreşte care ar fi avantajele în raport cu prejudiciile dacă informaţiile pe care le dezvăluie ajung în altă parte; cu atât mai mult cu cât acestea se referă la diagnostice psihiatrice, boli cu transmitere sexuală, cancer, boli genetice sau boli progresiv invalidante care prin dimensiunea lor socială de percepţie determină de foarte multe ori etichetare, stigmatizare, marginalizare.

Iată că aspectul confidenţial al comunicării cu pacientul are un cadru particular de analiză, o importanţă aparte, aceea a dimensiunii încrederii.

Tocmai de aceea, legislaţia actuală recunoaşte dreptul pacientului la intimitate şi la confidenţialitate în actul medical stipulând foarte clar atât obligativitatea acesteia, cât şi circumstanţele de încălcare. Însă nu se rezumă totul la considerentele obligativităţii legale a problemei, acel ”trebuie să”, ci la raţiunea pentru care confidenţialitatea este importantă în actul medical şi anume generarea încrederii, a onestităţii, elemente necesare stabilirii unei relaţii medic-pacient bazată pe comunicare, dincolo de CNP.

Mihaela-Cătălina Vicol este şef de lucrări doctor în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa“ Iaşi, Disciplina Medicină Legală, Deontologie medicală şi Bioetică şi medic specialist în medicina de familie, www.medicinadefamilieiasi.ro