De Business

Punem punctul pe știi

Verde pentru un nou parc eolian

marți, 11 februarie 2014, 02:50
1 MIN
 Verde pentru un nou parc eolian

S-a dat “OK”-ul din partea comunităţii din comuna Hălăuceşti pentru construirea parcului eolian, a declarat conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Iaşi. “Nu au fost obiecţii. Comunitatea a acceptat proiectul.

 

În cadrul întrunirii s-a prezentat proiectul, raportul de mediu şi măsurile pe care titularul doreşte să le întreprindă”, a susţinut Galea Temneanu, purtătorul de cuvânt al APM Iaşi. La dezbaterea publică privind Planul Urbanistic Zonal (PUZ) Parc Eolian Hălăuceşti au participat 25 de persoane, între care autorităţile comunale, un notar public, reprezentanţi ai APM şi Gărzii de Mediu Iaşi, precum şi câţiva locuitori din comună. “În urma acestei întâlniri, procedura va continua, iar proiectul va intra în şedinţa de avizare tehnică unde se va hotărî dacă se emite avizul de mediu pentru PUZ”, a explicat oficialul APM Iaşi. La începutul lunii decembrie a anului trecut, “Ziarul de Iaşi” anunţa că o firmă din judeţ controlată de un investitor german se pregăteşte pentru începerea lucrărilor la un mare parc eolian în comuna Hălăuceşti, investiţia fiind estimată la circa 30 de milioane de euro.

 

Comentarii