VIDEO REŢETĂ Trandafiri din mere. Simplu de făcut, arată spectaculos

luni, 28 septembrie 2015, 11:59
3 MIN
 VIDEO REŢETĂ Trandafiri din mere. Simplu de făcut, arată spectaculos

Reţeta de trandafiri din mere la cuptor este un desert delicios şi simplu. Dacă ai invitaţi îi poţi impresiona foarte uşor, pentru că design-ul acestui preparat te face să îl savurezi prima dată cu ochii.

Această reţetă se poate face cu foi de plăcintă din comerţ sau cu un aluat simplu, făcut în casă. Dacă doriţi să preparaţi rapid, atunci alegeţi prima variantă.

Ingrediente:

– foietaj (400 gr – 1 foaie de foietaj)
– 4 mere
– 6-8 linguri zahăr (după gust)
– 1 plic de zahăr vanilat
– 2 lingurițe de scorțișoară
– zeama de la 1 lămâie
– 50-75 ml apă
– opțional: zahăr pudră pentru ornat

Mod de preparare:

-Se scoate aluatul de foietaj din congelator cu cca 1/2- 1 oră înainte de preparare și se lasă la temperatura camerei (pentru a-l prelucra mai bine, aluatul nu trebuie sa fie perfect dezghețat).

-Între timp se spală bine merele, se taie fiecare în jumătate, se scot sâmburii (cotorul) și se taie în felii subțiri.

-Într-o cratiță potrivit de largă se așează feliile de mere, se presară 3 linguri de zahăr, zeama de la 1 lămâie și se adaugă apa, doar atât cât să acopere feliile de mere.

-Se pune cratița la foc potrivit și când începe să fiarbă conținutul se dă la o parte de pe foc, sau se oprește focul. Merele nu trebuie decât să se înmoaie puțin cât să fie manevrabile.

-Cu ajutorul unei linguri cu găuri, se scot feliile de măr din sirop și se pun pe un șervet de hârtie, pentru a se absorbi siropul în exces și se lasă aici să se răcorească.

-Când aluatul este suficient de dezghețat (atât cât să fie prelucrabil), se întinde pe masa de lucru, se presară cu restul de zahăr (3-5 linguri de zahăr, după gust), zahărul vanilat, scorțișoara și se taie cu ajutorul unui cuțit subțire în fâșii de cca 1,0 cm lățime.
-Pe fiecare fâșie de aluat se așează ușor suprapuse feliile de mere (răcite și scurse) și se rulează cu grijă, cât se poate de strâns, rezultând trandafirul din foietaj și mere.

-Se așează fiecare trandafir pregătit astfel în tava de copt, tapetată cu hârtie de copt, sau unsă cu puțină grăsime (unt sau ulei).

-Între timp se încinge cuptorul la 180°C, astfel încât acesta să fie încins în momentul când introducem tava în cuptor, pentru ca trandafirii noștri să crească și să se rumenească frumos și repede.

-Se bagă tava în cuptorul încins, pentru cca 25-30 minute (depinde de cuptorul folosit), sau până când trandafirii sunt ușor rumeniți deasupra.

-Când sunt gata și frumos rumeniți, se scot trandafirii din tavă, se așează pe farfuria, platoul de servit și se pudrează cu zahăr.

-Se pot consuma după preferință calzi, sau reci, pudrați sau nepudrați cu zahăr, fiind la fel de delicioși.

spynews.ro

Comentarii