Viitorul Europei în scenariile domnului Junker

În 2017 se împlinesc 100 de ani de la Revoluţia Bolşevică care a dus la crearea primului stat comunist de pe planetă, dar şi de la prima ediţie a cărţii a lui Oswald Spengler, "Declinul Occidentului". O carte care a stârnit polemici aprinse de-a lungul vremii, pe care destule voci o consideră astăzi profetică având în vedere starea actuală a lumii. Ca o dovadă unii, precum comisarul european Pierre Moscovici, vorbesc cu îngrijorare despre varianta dezintegrării UE în timp ce alţii, Vladimir Putin şi, paradoxal, la Washington, Steve Bannon, probabil cel mai influent consilier prezidenţial, şi chiar Donald Trump personal, nu fac nici un secret din faptul că ar saluta cu satisfacţie un astfel de deznodământ. În acest context Jean Claude Junker a făcut publică, pe 1 martie, o "Cartă Albă" cu 5 scenarii privind viitorul Uniunii. Pe o scară de la 1 la 5 plecăm de la un "status quo" total la varianta unei integrări rapide şi extinse. Ambele evident nerealiste, având în vedere Brexitul şi, în general, climatul politic de pe continent. Au fost probabil incluse, ca într-un manual şcolar, doar de dragul unei enumerări complete. În plus, nu sunt deloc excluse, ba chiar sunt probabile, combinaţii de scenarii.

Cele mai mari controverse le-a stârnit formula unei "Europe cu mai multe viteze". Liderii celor patru ţări din grupul de la Vişegrad (Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria) au rejectat-o imediat văzând în ea instituţionalizarea unei marginalizări formale a statelor care nu se află în interiorul aşa numitului "nucleu dur" european. În cadrul unei reuniuni care a avut loc a doua zi după lansarea "Cartei Albe", ei au făcut publică o declaraţie comună în care susţin că unitatea Europei este "vitală" şi trebuie să fie întotdeauna punctul de plecare al oricărui scenariu de reformă a UE. Josef Janning, directorul biroului de la Berlin al European Council for Foreign Affairs, unul dintre cei mai influenţi experţi germani în materie, crede de altfel că prospectul marginalizării unor state rebele, cum ar fi cele din grupul de la Vişegrad, le va face pe acestea să "reintre în matcă" aliniindu-se deciziilor luate în principal la Berlin şi Paris. Mai ales acum când, în curând, va dispare din peisaj Marea Britanie care, prin forţa sa politică, economică, diplomatică, era în măsură să tempereze demersurile de adâncire a integrării sub baghetă franco-germană.

Până şi de la Bucureşti a venit o reacţie pe acest subiect. Însă capacitatea noastră, ca ţară, de a influenţa deciziile care vor fi luate este extrem de redusă. România, alături de Bulgaria, se află în cea mai dezavantajoasă poziţie printre membrii UE. Nu facem parte din grupul Schengen, suntem monitorizaţi prin MCV şi ne aflăm constant la coada tuturor ierarhiilor europene. De pildă în clasamentul DESI pe 2017, care evaluează cât de performante sunt ţările din UE din punctul de vedere al economiei digitale, România se află, detaşat, pe ultimul loc. În acest context marginalizarea noastră în viitoarea formulă de operare a UE, indiferent cum va arăta aceasta, este ca şi asigurată. Ceea ce va avea un impact negativ în plan economic, politic şi, mai ales din cel al securităţii. Pentru că ne va aşeza într-o poziţie îngrijorător de vulnerabilă din perspectiva impactului inevitabilelor evoluţii geopolitice cu care ne confruntăm în prezent.

Într-un mod mai mult sau mai puţin explicit vom avea cu siguranţă o Uniune Europeană stratificată. În fapt o avem deja. Ce sunt Schengenul, zona Euro sau monitorizarea MCV, dacă nu o aranjare a ţărilor pe diferite rafturi? Deosebirea e că pe viitor diferenţele se vor accentua selectiv. Se ştie deja, din culise, de o bună bucată de vreme, că este luată serios în calcul o variantă care să generalizare şi să consolideze acest tip de abordare. Pentru care există un suport solid la Berlin şi pe care o agreează şi Emanuel Macron, un candidat creditat în acest moment cu mari şanse de câştig la apropiatele alegeri prezidenţiale din Franţa. "Dacă Eurozona nu a făcut progrese în ultimii ani este pentru că i-a fost frică să se opună celor care au preferat să stea la balcon sau în holul de intrare", este de părere Macron. De aceea crede el că trebuie adoptat, ca o formulă de operare curentă, varianta unei Europe cu mai multe viteze. "A aştepta în continuare este cea mai proastă soluţie; aceea de a nu îndrăzni să mergem înainte din dorinţa de a sta împreună."

Jean Claude Junker şi Comisia Europeană au primit destule critici după ce a fost dată publicităţii ultima "Carte Albă". Cel mai adesea pentru faptul că au ales să enumere cele cinci scenarii fără a formula şi puncte de vedere, preferinţe, în ce le priveşte. Un posibil motiv fiind acela că dl Junker nu a dorit să creeze turbulenţe excesive pe continent într-o perioadă în care vor fi trei alegeri critice, în Olanda, Franţa şi Germania, în condiţiile valului eurosceptic de pe continent. Din acest punct de vedere existau temeri că Brexitul şi mai ales victoria lui Trump vor amplifica aceste curente. Deocamdată însă efectul pare să fie mai degrabă unul contrar. Haosul şi controversele provocate de noua administraţie de la Washington par să mai fi temperat din elanul celor care doreau schimbări radicale, cu orice preţ, şi pe continentul european. 

Dar cât de credibil este scenariul unei dezagregări a Uniunii Europene, formulă care pare să surâdă nu doar Rusiei, ci şi administraţiei Trump? Mulţi, chiar dintre cei foarte critici faţă de Bruxelles, consideră varianta puţin probabilă luând declaraţiile unor oficiali, precum Pierre Moscovici, mai degrabă ca o sperietoare decât ca un scenariu plauzibil. Unul dintre motive este şi acela că în trecut au mai fost vehiculate astfel de ipoteze catastrofice infirmate ulterior. De pildă în 2010 o analiză Reuters avansa ideea unei deloc improbabile prăbuşiri a zonei Euro, pe fondul crizelor financiare din sudul continentului. Ceea ce nu s-a întâmplat chiar dacă, pe de altă parte, situaţia datoriilor Greciei este departe de a fi soluţionată. Sunt însă şi alte păreri. De pildă Tony Barber, editorul "Financial Times", scrie despre faptul că trebuie totuşi să luăm serios în calcul şi ceea ce pare "de neconceput", dezintegrarea UE, plecând de la o serie de analize recente care avansează această idee.

Scenariile lui Jean Claude Junker încearcă să identifice o variantă care să atenueze tensiunile interne din UE şi să împiedice tocmai acest gen de evoluţii explozive. Este o discuţie care trebuia făcută cu multe vreme în urmă. Însă atât oficialii de la Bruxelles, cât şi o serie de lideri europeni importanţi au preferat să promoveze un fel de extindere a integrării "pe sub masă". Au reacţionat acum doar din cauza impactului Brexitului şi a provocărilor introduse de avansul partidelor extremiste, mai toate cu agendă explicită anti-UE. Oricum, vom asista în perioada următoare la destule polemici, controverse, pe această temă. Din păcate nu vom vedea probabil o discuţie mai largă care să se axeze nu doar pe problemele interne din UE, oricât de importante ar fi ele, ci şi pe maniera în care se raportează Europa la o lume în schimbare profundă din punct de vedere geopolitic. Problema fundamentală fiind aceea că o Europă impregnată de pacifism şi construită pe  o abordare de tip soft power nu este în măsură să asigure securitatea europeană confruntată cu o Rusie care, în opinia fostului ministru de externe german, Joschka Fischer, "vede politca externă ca un joc de sumă-zero acordând prioritate forţei militare şi puterii geopolitice în raport cu aranjamentele de securitate colective". După cum Europa nu este în situaţia nici de a avea garantat în viitor accesul la resurse şi pieţe la nivel global, dacă lumea se reîntoarce la logica tradiţională a sferelor de influenţă.