Zborul lui Icar

Spuneam că o dimensiune a războiului actual şi al războiului în general este războiul pentru pieţe. În ubicuitatea actuală, am putea vorbi şi despre o piaţă a războiului. Există cereri, există oferte. Milton Friedman spunea că piaţa reprezintă cel mai inteligent mecanism economic. Ce mi se pare important de semnalat, pentru că se discută despre dinamica pieţelor emergente, este că putem vorbi aici nu doar despre o piaţă a capitalurilor, una a investiţiilor sau tehnologiilor, care au beneficiat de un puternic impuls iniţial occidental, impuls bine autohtonizat mai apoi, valorizând specificităţile spaţio-temporale, ci şi despre o piaţă a ideilor, tot mai originale, o piaţă a inovaţiilor. Să nu uităm că avem a face, în cele mai importante cazuri, cu ţări – civilizaţie, ţări continent, cu spiritualităţi şi culturi foarte profunde, unele reînviate, ce inspiră în mod determinant comportamentele, inclusiv cele economice, în marşul lor pentru competitivitate.

Patru sunt, în opinia mea, determinanţii principali ai evoluţiilor de pe aceste pieţe: mersul ideilor, finanţele, tehnologia şi demografia, o cuaternitate. În legătură cu cel din urmă, antimalthusian, se demonstrează faptul că omul este principalul creator de valoare adăugată, ţările cu demografia cea mai abundentă obţinând şi ratele cele mai mari de creştere. Cei patru determinanţi se potenţează reciproc, alături de alţii desigur, părându-mi-se însă că, încet-încet, cele mai importante devin finanţele, moneda insinuându-se în centrul triunghiului format din ceilalţi trei factori, o trinitate, susţinută de reţele specializate foarte puternice şi devenită astfel un fel de cauză a cauzelor. De aici însă pot proveni şi principalele incertitudini şi chiar pericole, cunoscută fiind instabilitatea şi volatilitatea pieţelor monetare, şi reformele necesare în domeniu, unele aflate în curs, dar care trebuie să privească întregul sistem financiar-monetar internaţional.

Pe aceste pieţe, tot mai deschise, au început să se înregistreze tot mai importante ”avantaje cumulative” (ca să folosesc o sintagmă a lui Robert K. Merton, preluată de Michael Shermer în Inteligenţa pieţelor, Ed. Profit, Bucureşti, 2013), ceea ce a atras investitori, companii, bănci, branduri importante. Este ceea ce economiştii numesc ”efectul de bestseller”. Treptat, aceste pieţe au devenit şi pieţe de consum, adăugându-se o nouă secvenţă la filiera: investiţii – producţie – export – reinvestire – consum (iată), stimulând astfel creşterea şi dezvoltarea pe toate căile posibile. Cum arată M. Shermer, ”Pieţele care funcţionează pe baza clasificărilor, a topurilor şi a listelor de bestseller-uri par conduse de o voinţă proprie, aproape ca un organism colectiv. În realitate, este numai unul din multitudinea de efecte care ne arată cât de mult influenţează mintea omenească (şi mentalităţile – n.n.) piaţa şi, într-un sens mai larg, cum pieţele par să aibă o minte a lor” (op. cit, p.15).

Pentru prima dată în istoria cunoscută se poate vorbi despre incipiente ale unei clase de mijloc la nivel global, în special în Asia şi America latină, dar şi în Africa, mai precis în anumite regiuni ale continentului negru, unde creşterea a depăşit 4%/ an. Desigur, persistă şi chiar se adâncesc discrepanţele dintre cei foarte bogaţi şi cei foarte săraci, dar circa două miliarde de oameni au depăşit pragul consacrat al sărăciei. În acest timp, în Statele Unite, trăiesc 45 de milioane de oameni sub această limită, iar clasa mijlocie se subţiază, ca şi în Europa. Se produce un fenomen de redistribuire a avuţiei la nivel global (vezi celebrele fonduri suverane), care nu are cum să nu genereze conflicte. Pieţele emergente sunt pieţe tinere, cu mare potenţial de creştere, dar tinereţea e plină de năbădăi… Câtă vreme însă S.U.A. şi China se vor înţelege, valorificându-şi mai curând complementarităţile, decât ascuţindu-şi contradicţiile, nu vom avea totuşi un război global. Dar după…

Conflictul este în primul rând în noi, căci am uitat cine suntem, am devenit schizoizi şi cum ce este înlăuntru este şi înafară… Or, viaţa adevărată începe după renunţarea la ego-ul inflamat, o formă de alienare, şi regăsirea Sinelui infinit, a unităţii, pentru că, în esenţă toţi suntem Unul. Există însă şi zero, există vidul, iar de-mpărţim totul la zero devine zero, vid infinit. Dar – nota bene! – e vorba de vidul plin al orientalilor, de energia punctului zero, de inteligenţa absolută a infinitului. Asta e împlinirea, de data asta conştientă, a omului, bucuria supremă, fericirea, care depinde de conştientizarea a cine suntem sau, cum spunea cineva, este egală cu raportul dintre ceea ce avem şi ceea ce dorim/ aşteptăm. Căci dacă zburăm prea sus, ca Icar, prea aproape de soare, ni se pot topi aripile şi iar cădem…

Adam era fericit, era inconştient. Căzând, în procesul de individuaţie, am dobândit conştiinţa, cunoaşterea binelui şi răului, dar scopul ei este regăsirea originilor, înţelegerea arhetipurilor prin cultivarea binelui, adevărului, a frumosului moral şi dreptăţii. Căci dacă nu, Eriniile, slujitoarele dreptăţii, ne vor da în vileag. Avem de redescoperit în special arhetipul central sau arhetipul unităţii, pe care Jung, inspirându-se din budism, l-a numit Sine, Imago Dei, zeitatea noastră interioară. Obârşia noastră este în Dumnezeu, ca şi sfârşitul amarei noastre călătorii, a eternului circulatio. Întâlnirea cu Sinele echivalează cu descoperirea lui Dumnezeu. Acesta e sensul. Aceasta e piatra filosofală (Lapis Philosophorum).

Am fost alienaţi, rupţi de unitatea preconştientă originară, încartiruiţi în spaţiu şi timp, în bipolaritate şi multiplicitate, sub aparenţa libertăţii. Am dobândit astfel conştiinţa, fructul Pomului cunoaşterii binelui şi răului, ispita ce a generat păcatul originar, hybris-ul originar şi rădăcina fundamentală a întregului rău din fiinţa umană, dar şi arma care ne va duce înapoi acasă. Mă tem însă că pentru asta avem întâi nevoie de un catharsis purificator.

Tiberiu Brăilean este profesor universitar doctor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza” Iaşi