Ziare puse deoparte

Desigur, în timp mă trezesc cu trei-patru teancuri de ziare puse deoparte, ne-„procesate” – asta dincolo de teancurile pe care, conştiincios, le duc aproximativ lunar la containerul prevăzut pentru hârtie şi carton, în care, însă şi din păcate, vezi fără excepţie aruncate şi orice alte deşeuri, că, de, omul postmodern din România nu este şi racordat la contemporaneitate şi n-are, deci, chef să citească ce scrie pe containere şi să arunce deşeurile selectiv.

Ia să vedeţi de ce anume am pus eu deoparte în ultimele luni ale anului trecut anumite publicaţii. Şi-o să încep cu începutul – adicătelea cu primul ziar din primul teanc: Adevărul din 16 noiembrie 2016 – rămas deschis la pagina cu interviul luat scriitorului Radu Paraschivescu („Ghidul nesimţitului”, „Fie-ne tranziţia uşoară”, „Mi-e rău la cap, mă doare mintea”, „Aştept să crăpi”). Titlul interviului e şi răspunsul la de ce-ul păstrării: „Sper să nu ajungă lumea populată doar de Victor Ponta”. Citat din interviu (pasaj încercuit cu pixul): „Sunt oameni care au o doză de tupeu şi de sfidare a realităţii care pe mine mă paralizează. Victor Ponta face parte dintre aceştia. Dacă tu furi şi te duci şi declari public: «bunicul meu care a fost preot m-a învăţat să nu mint şi să nu fur», ceva se strică în armonia lumii.” Mda, Victor Viorel Ponta, fostul premier veşnic vesel…

Al doilea ziar: Libertatea (18.11.16), cu articolul „Familia primea dividende de zeci de mii de euro la afaceri de zero lei”. Culmea profitului, nu-i aşa? E vorba de familia Anei Maria Pătru, fosta şefă de la AEP (Autoritatea Electorală Permanentă). Concret, soţul ei a încasat în 2012, „conform declaraţiei de avere”, 140.000 de lei de la o firmă cu „afaceri de zero lei” în anul acela. Genială afacere, nu? Cine-a mai văzut profit de 140.000%, fără vreun ban rulat??? (Mă rog, cum cine: marii noştri corupţi, desigur…)

Urmează Gazeta sporturilor (GSP, 01.11.16), cu prima parte (4 pagini!) a unui interviu cu marele handbalist şi antrenor Cornel Oţelea. Încercuite: patru pasaje. Redau trei (care spun ceva despre lumea în care trăim):

„Străinii au nevoie de o perioadă ca să se acomodeze. Se pierde timp preţios până cunosc jucătorii, fenomenul în ansamblu, cu ce se mănâncă. Cine sunt oamenii care te sapă!” (De unde deducem că ei există mereu şi peste tot – „oamenii care te sapă”!)

„Din păcate, şi la nivelul handbalului, şi la acela al fotbalului au ajuns antrenori sau persoane în structurile de conducere oameni care au făcut şcoala pe whisky, cafea şi ciocolată.”

„Aceşti oameni nu s-au dus niciodată acolo să studieze, toţi şi-au cumpărat diplomele!”

Din păcate, putem lejer generaliza: nu doar în handbal sau fotbal, nu doar în sport s-a întâmplat asta, ci cam peste tot au reuşit să pătrundă-n structuri de conducere incompetenţii tupeişti şi conectaţi politic.

Din următorul Adevărul (19.10.16) n-o să citez decât titlul „Culmea imposturii: profesorul plagiat a plagiat după plagiator” şi vă voi spune că e vorba de Carol Schnakovsky (profesorul, rector al Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău) şi Cristian Vintilă (plagiatorul, traficant internaţional de arme prins de serviciile SUA). Halucinant, nu?

Urmează Ziarul de Iaşi (24.09.16) cu o declaraţie marca Daniel Barbu (un ministru sinistru al Culturii, pe vremea sinistrului USL), care la Liga Aleşilor Locali ai ALDE a comparat meseria de politician cu cea de soldat: „Este o meserie grea, în zilele noastre, pentru că este o meserie riscantă. Este mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan”.

Întâmplător, Radu Paraschivescu e din nou „în cărţi”, de data asta cu un citat dintr-un editorial din GSP (18.09.16): „Nicăieri pe lume competenţa (acolo unde există) nu rezolvă lucrurile dacă în spatele ei nu se află o formă de autoritate.” Ehei, aici e loc de filozofat, nu-i aşa? De ex. cum stă treaba când avem „forma de autoritate”, dar lipseşte competenţa (cazul cel mai des întâlnit de pe la noi)? Ori atunci când nu există nici una, nici alta (s-au mai văzut şi cazuri d-astea, tot pe la noi)?

În fine, hai să-nchei într-o notă optimistă: deoparte am pus şi pagina de economic a Ziarului de Iaşi din 29 august 2016. De ce? Pentru că prezenta nişte cifre dătătoare de speranţă: „Piaţa IT din Iaşi s-a dublat în doar doi ani. Şi ca angajaţi, şi ca cifră de afaceri”. Ceea ce este, să recunoaştem, realmente enorm. Şi mai oblojeşte rana nepăsării postelectorale a guvernelor faţa de acest colţ al ţării, indiferent de orientarea politică. Până una alta, să sperăm că noul guvern măcar nu va strica ceea ce merge bine-n ţară.

Michael Astner este poet, traducător şi publicist