Zile cu mama (III)

Moartea

Azi dimineaţă:

– Şi – unde mergi?

– Păi, unde să mă duc, în oraş, mamă, ca de obicei, la Kaufland, poate şi până la Aldi…

– Când vii?

– Păi, cred c-o să vin până ce rufele-s spălate…

– Să nu stai prea mult!

– De ce?

– Poate că mor!

Teamă sau speranţă? Un pic din ambele.

Apropo de moarte: prin primăvară mama mi-a zis odată „Roagă-te să mor!”

– Mamă, cum să mă rog eu ca tu să mori? Asta numai tu poţi s-o faci!

Mulţumirea

În copilărie, dar şi atâta vreme cât mama a trăit încă-n ţară, după fiecare masă obiceiul era să mulţumeşti pentru masă. Mamei, desigur, căci ea gătea, ea punea masa. Apoi, în Germania, s-a cam pierdut obişnuinţa de-a mulţumi pentru masă – o mai făceam aşa, din când în când. Astă seară, mama mi-a zis pentru prima oară Danke eam’t Ëissen – Mulţam pentru masă! Făcusem… ghiveci (vorba ei: „Tu şi ghiveciul tău!”…).

(18.07.15, Herrenberg)

Oboseala

– Arătaţi obosită astăzi, doamna Astner!, i-a zis azi una din îngrijitoarele de la Diakonie (serviciul social al Bisericii Protestante) care trec de două ori pe zi pe la mama pentru a-i da medicaţia şi a o ajuta să-şi pună respectiv să-şi scoată ciorapii compresivi, iar o dată pe săptămână îi fac duş.

Replica mamei?

– Tot corpul meu e obosit!…

Îndrăzneala

Din păcate, nu mai ştiu exact despre ce vorbisem mai târziu cu mama, ce anume îi povestisem, la care ea mi-a servit o vorbă românească (parcă era vorba de o chestiune amnăşană):

– Cine îndrăzneşte, trăieşte, dar omenie încă n-are!

(20.07.15, Hbg.)

Pâinea

Mama, azi dimineaţă:

– Ajunge să muşc din pâinea asta şi gata, nu-mi mai trebuie nimic!

Asta în contextul constatării mele că mănâncă tot mai puţină pâine.

Covoarele

Mai târziu, mama – ca de fiecare dată, când sunt la ea – mi-a venit cu veşnica problemă a covoarelor, iar pentru mine, recunosc, cuvântul „covor“ mă scoate din sărite numai când îl aud:

– M-am săturat de covoarele astea! Zău, te rog, nu mai pronunţa cuvântul „covor“!

Fapt este că aceste covoare ale ei (patru, în total) par a avea viaţa lor proprie, se „mişcă“ tot timpul, milimetru cu milimetru, cât să nu mai fie aliniate „cum trebuie“! Ceea ce, totuşi, e oarecum logic, având în vedere că mama nu mai umblă prin casă decât cu rolatorul ei (cărucior de sprijin), târşâindu-şi mai ales piciorul drept: de la patul din dormitor până la toaletă, de la baie până la fotoliul în faţa televizorului, de la fotoliu la masă ş.a.m.d.

Câtă vreme a putut, a tras ea de covoarele ei – ba să fie mai aproape de uşa de la balcon, ba să nu se suprapună ori să nu ajungă până-n faţa uşii de intrare, blocând-o, oarecum. Acum nu mai poate şi mă roagă pe mine. Evident că până la urmă m-am ocupat de chestiune, dar, desigur, nu întru mulţumirea totală a mamei:

– Trage covorul ăla mai spre mijlocul camerei, ca să se poată deschide uşa!

– L-am tras, nu vezi, uşa se deschide fără probleme!

– Da, dar o să alunece iar încolo…

– Să alunece, acum nu pot să-l trag mai mult, ce, vrei să se suprapună cu ăsta mare şi să te-mpiedici?

(21.07.15)

Reţeta

O prietenă m-a rugat să aflu reţeta mamei pentru pâinea ei de casă. Alaltăieri am întrebat-o cum făcea pâinea – „aşa ca acasă”, desigur.

– Acuma mă-ntrebi asta? Trebuia să mă-ntrebi acu’ douăzeci de ani!

– Aşa ceva nu se uită, mamă! Spune, care a fost reţeta ta?

– Da’ ce-ţi trebuie ţie reţeta? Doar nu vrei să faci pâine!

– Păi, cine ştie, poate o să fac odată, la Amnaş, în cuptor…

– Fugi de aici!

– Hai, spune-mi, cum o făceai?

– Păi, cu făină, apă şi sare…

– Da-ţi trebuie şi maia, nu? De unde iei maia?

– Păi, de la coacerea anterioară de pâine! Răzuieşti resturile de aluat din covată şi le pui cu sare într-un vas de lut.

– Da, dar când faci pentru prima oară pâine, de unde iei maia?

– Păi, atunci împrumuţi de la cineva!

– De la cine, mamă, când nimeni nu mai coace pâine? Se poate folosi drojdie?

– Da.

– Şi cartofi? Ai pus mereu şi cartofi?

– Dacă vrei, pui.

– Raşi cruzi sau fierţi?

– Cum vrei.

(23.07.2015, înainte de Deva)

P.S. Cum tot a fost multă vorbă despre mâncare, iată lista de mâncăruri gătite cât am stat cu mama: ciorbă săsească de fasole verde (dreasă cu rântaş); ciorbă săsească de agrişe (dreasă cu lapte şi făină); friptură la cuptor (cu piure resp. cartofi ţărăneşti); ciorbă săsească de varză (dreasă cu lapte şi făină); varză a la Cluj (un fel de…); omletă; ciorbă de pui (acrită cu moare de castraveţi muraţi – ultimii făcuţi de mama…); ghiveci cu bacon; tocană de ficat de porc; mămăligă cu brânză; ciorbă de pui cu tăiţei; salată de boeuf; ciorbă săsească de fasole (cu rântaş şi tarhon); ghiveci; clătite cu pastă de măceşe; ciorbă săsească de tarhon (cu sângerete, dreasă cu lapte şi făină).

Michael Astner este poet, traducător şi publicist