De Business

Punem punctul pe știi

Afaceri de 24 de carate

luni, 30 aprilie 2007, 20:03
3 MIN
 Afaceri de 24 de carate

Comertul cu bijuterii cintareste bani grei la Iasi. Prin firmele specializate din oras se invirt anual sute de kilograme de aur si argint, iar veniturile companiilor de profil sint in crestere continua. Acest lucru este demonstrat de societatile de vinzare-cumparare aur si argint si amanetare care au inregistrat in cursul anului trecut si afaceri de aproximativ un milion de euro fiecare.

„Cifra de afaceri a companiei a crescut anul trecut cu circa 50-60 de procente fata de perioada similara a anului anterior. Am ajuns astfel, la finele anului 2006, la afaceri de peste 3,2 milioane RON", a declarat Aurel Minzateanu, principalul actionari al Coriolan Aur Smarald. Patronul firmei a mai precizat ca prin magazinele sale au trecut anul trecut peste 50 de kilograme de aur.

„In fiecare luna, vindem in jur de trei kilograme de aur din zece cite avem la comercializare. Circa 12-14 kilograme din total provine din casele de amanet, iar la prelucrare se regasesc cite 15 kilograme de aur", a detaliat Minzateanu.

Lant de aur de peste un sfert de kilogram

Minzateanu intentioneaza sa isi mai deschida inca un punct de lucru pe Calea Chisinaului, nr.27, pe linga cele patru care sint deja functionale de citiva ani. In plus, patronul societatii lucreaza la un nou sediu de firma ce va fi amplasat vizavi de Romtelecom, linga Ripa Galbena si in care este dispus sa investeasca peste 350.000 de euro.

„Este o afacere de familie care merge bine si care satisface cit mai multe preferinte. Numai ca exista o diferenta imensa intre clientii locali si cei care vin din afara. Adica, iesenii cumpara de cele mai multe ori cantitatea de aur, in timp ce strainii prefera finetea bijuteriei", a specificat Minzateanu.

Una dintre cele mai „grele" bijuterii din aur pe care reporterii „Ziarului de Iasi" au gasit-o la vinzare in magazinele de profil din oras este un lant a carui greutate depaseste 266 de grame. Medalionul costa nici mai mult nici mai putin de 16.000 RON si este incrustat cu metale semipretioase. „Este imens si greu. Are zirconiu, onix si aur alb. Potentialul client al acestei bijuterii ar fi cineva din lumea interlopa sau un rrom", a mentionat Monica Guzer, reprezentanta bijuteriei Milan Gold.

Aceasta a adaugat ca are, de asemenea, expus la vinzare un ghiul de aur de 54 de grame a carui pret depaseste 3.200 RON. Dupa cum a precizat Guzer, prin Milan Gold au trecut anul trecut circa 15 kilograme de aur. „Cea mai scumpa bijuterie pentru o doamna este un inel de peste 21 de grame care costa 13 milioane lei (n.r. – 1.300 RON)", a exemplificat reprezentanta firmei. Piata bijuteriilor din argint este, de asemenea, pe val.

Argintul vine tare din urma

Firma Decebal Z, patronata de ieseanul Ionel Zaharia, detine capul de afis in materie de venituri obtinute din comercializarea argintului. Compania a inregistrat in 2006 din vinzarea accesoriilor de argint o cifra de afaceri ce se ridica la aproximativ 3,6 milioane RON.

„Mi-am deschis primul magazin in anul 1993. Mi-au placut foarte mult bijuteriile si imi plac si acum. Este o afacere pe care o impart cu sotia mea", s-a rezumat sa spuna Zaharia. Dupa cum sustine, prin societatea sa au trecut anul trecut mai mult de 700 de kilograme de argint.

„Cea mai scumpa bijuterie este un colier din argint cu piatra semipretioasa, «ochiul tigrului». Pandativul este un unicat adus din Thailanda si costa 1.220 RON", a mentionat Ana Luchian, manager resurse umane la Decebal Z. Aceasta a mai precizat ca cea mai costisitoare bijuterie pe care a vindut-o pina in prezent este un set compus din colier, cercei si bratara cu pietre acvamarin a carui pret se situa in jurul sumei de 1.500 RON. Decebal Z numara circa 35 de angajati si detine magazine in mai multe localitati din Moldova si Bucuresti.

Comentarii