De Business

Punem punctul pe știi

Armata de lacuste a lui Relu Fenechiu

Subtitlu

joi, 17 mai 2007, 19:11
6 MIN
 Armata de lacuste a lui Relu Fenechiu
Valerian Salavastru, finul deputatului

O armata de liberali in subordinea deputatului PNL Relu Fenechiu s-a instalat in conducerea fabricilior iesene la care statul mai este actionar. Cele mai multe functii, respectiv membru in Consiliu de Administratie (CA) la Fortus, Constructii Feroviare Moldova (CFM) si Antibiotice, le detine chiar asistenta personala a deputatului liberal, si anume Alina Haila. Aceasta este urmata de finul lui Fenechiu si seful de cabinet al Prefectului, Valerian Salavastru, care a fost uns recent drept administrator al societatii Lactis, si mai ocupa si functia de membru in CA la CFM. Lista oamenilor de partid ai deputatului liberal se completeaza cu Marius Danga, seful Organizatiei Municipale PNL, Catrinel Florescu, angajata la biroul din Iasi al ministrului Cristian Adomnitei, Ioana Manea, contabila in cadrul firmei Fene Grup si Sorin Flutur, varul fostului ministru al Agriculturii, Gheorghe Flutur, fost membru PNL, actual presedinte al PLD. In total, acestia ridica lunar de la fabricile la care statul este actionar circa 16.500 RON. Suma nu este mare, dar munca depusa pentru acesti bani consta in cele mai multe cazuri in deplasarea pina la sediul firmei si bifarea prezentei. Fenechiu isi lauda protejatii si sustine ca acestia se ingrijesc de viitorul fabricilor la care statul este actionar, si ca au fost instalati in functie la recomandarea sa si a PNL.

Alina Haila, sefa de cabinet a lui Fenechiu

Iata cum se traieste bine

Asistenta personala a deputatului iesean, Alina Haila, ridica lunar de la cele trei fabrici in care este membru CA peste 8.000 RON. Un venit frumusel avind in vedere faptul ca participa lunar la cite o singura sedinta. Potrivit directorului Ioan Nani, de la Antibiotice,  cea mai profitabila fabrica de stat din Iasi, Haila incaseaza 1.400 RON. De asemenea, veniturile ei se completeaza cu inca 800 RON, suma ce o primeste de la CFM, o fabrica cu datorii de aproximativ 70 milioane RON. Culmea, cea mai mare remuneratie, de circa 6.000 RON, o primeste de la societatea cu cele mai mari datorii, respectiv Fortus, ale carei creante se ridica la 110 milioane RON. Potrivit datelor financiare ale companiei, Fortus a inregistrat in cursul anului trecut si pierderi de 29 milioane de lei. In ciuda acestor realitati la ultima Adunare a Actionarilor s-a hotarit majorarea renumeratiei membrilor CA si a presedintelului fabricii la 40%, respectiv 50% din salariul directorului care este de peste 15.000 lei. Aproape la fel de bine platit este si Marius Danga, seful Organizatiei Municipale PNL. Membru in cadrul Consiliului de Administratie al Terom din 2005, liberalul iesean a fost uns recent drept administrator. Potrivit lui Danga, functia este doar pentru citeva luni si nu are de indeplinit prea multe sarcini. In schimb, salariul pe care il va incasa, potrivit unor surse din cadrul Terom, se ridica la circa 4.000 RON. „Nu am primit inca nici un salariu de la Terom. Stiu doar ca indemnizatia este cit salariul directorului general, dar la salariul dinsului se adauga probabil si sporul de vechime", a declarat Danga. In prezent, Terom inregistreaza datorii de aproape 70 milioane RON, iar fabrica a intrat in lichidare, toti salariatii urmind a fi disponibilizati cu salarii compensatorii.

A cazut reduta dupa reduta

Marius Danga, seful Organizatiei Municipale a PNL

Si finul deputatului liberal, Valerian Salavastru, seful Corpului de Control al Prefecturii, si-a asigurat un salariu lunar de 1.300 RON. Acesta este si coleg cu Alina Haila la CFM. In plus, recent a fost numit administrator provizoriu la societatea falimentara Lactis, unde statul este actionar majoritar. „Ca administrator al Lactis primesc in jur de cinci milioane lei vechi (n.r.: 500 RON)", a precizat Salavastru. In cursul anului trecut, fosta fabrica de procesare a laptelui a avut pierderi de 12,7 milioane RON, de 60 de ori mai mare decit in anul precedent. O parte din armata lui Fenechiu a fost instalata inca din 2005 si in cadrul CA al societatii Nicolina SA. Aici bifeaza cite o prezenta pe luna Catrinel Florescu, angajata a biroului din Iasi al noului ministru al invatamintului, Cristian Adomnitei si Ioana Manea, contabila in cadrul Fene Grup, firma detinuta de Fenechiu. Remuneratia lunara reprezinta 20% din salariul directorului Mihai Barbulescu, stabilit la circa 6.000 RON. Un calcul matematic arata ca Florescu si Manea au un venit de circa 1.200 RON. „Mare lucru nu fac, ca nici nu au ce sa faca. Stiti bine ca fabrica nu mai lucreaza de mult timp", a explicat un fost salariat al Nicolina SA, care a dorit sa-si pastreze anonimatul. Recent, fabrica ieseana a vindut in cadrul unor licitatii doua active in suprafata totala de circa 18 hectare, pentru care a obtinut peste 18 milioane de euro.

Cum vede liberalismul deputatul Fenechiu

Ultimul din tabara liberala este Sorin Flutur, sef al CFR Regionala Moldova, var al fostului ministru al agriculturii Gheroghe Flutur, si apropiat al deputatului PNL Relu Fenechiu. Acesta completeaza Consiliul de administratie al CFM alaturi de Alina Haila si Valerian Salavastru, incasind aceeasi remuneratie de 800 RON. Din varii motive, directorul CFM, Paul Butnariu, neaga prezenta acestora in cadrul CA al societatii. „AVAS (n.r. – Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului care detine 40% din actiunile CFM) nu mai are reprezentanti in CA", a declarat Butnariu. Nici Maricel Popa, actionar semnificativ al societatii iesene nu a dorit sa detalieze situatia actuala a CA. „Nu stiu cit cistiga directorul societatii. Nu stiu cine este presedintele Consiliului de Administratie, poate Dumnezeu si Sfintul Petru", a comentat, cu intentia de a fi ironic, Popa. Insa, potrivit datelor Registrului Comertului, printre membrii CA ai societatii CFM se numara si cei trei liberali. Contactat de reporterii „Ziarului de Iasi", deputatul Fenechiu i-a laudat pe protejatii sai. „Este logic si normal sa fie asa. Este o guvernare liberala si ne asumam raspunderea. Doar nu vroiati sa va punem pe voi (n.r. – reporterii Ziarului de Iasi) ca v-ar fi pichetat sediul fostii angajati ai Nicolina", a spus, tot cu intentia de a fi ironic, Fenechiu. Mai mult de atit, deputatul liberal recunoaste sprijinul acordat acestora pentru instalarea in functii la fabricile statului. „Eu i-am recomandat. Partidul PNL i-a sprijinit. Filiala liberala de la Iasi se asigura de viitorul acestor fabrici", a spus Fenechiu.

PD-ul pierde teren, dupa o perioada infloritoare

De cealalata parte, PD, scos recent de la putere, mai are un singur reprezentant in cadrul unei societati iesene la care statul mai are actiuni. Vasile Afilipoaie, seful organizatiei PD Tirgu Frumos si angajat al EON, cistiga lunar 1.250 lei din functia de membru al CA la  Avicola, societate al carei actionar majoritar este George Becali. „Nu ma intereseaza aceste aspecte si nu este problema mea pe cine trimite AVAS-ul in CA", a sustinut Corneliu Rosu, director executiv al Avicola. In schimb, dupa Adunarea Generala a Actionarilor de la sfirsitul lunii trecute, reprezentantii Avicola au declarat ca pentru prima data planul financiar pentru anul in curs a fost aprobat si de reprezentantii statului. PD a mai avut un reprezentant instalat in functia de membru al CA si la Fortus. Insa, la mijlocul lunii trecute, conducerea societatii a operat schimbari in cadrul CA, reducind numarul de membrii de la noua la sapte. Printre cei exclusi s-a numarat si Constantin Chiriac, membru PD si profesor universitar. De asemenea si Magdalena Ghemu, secretara senatorului PD Dan Cirlan, precum si membrul PD, Constantin Neagu au detinut o perioada buna functia de mebru al CA la societatea Moldoplast. La inceputul acestui an, cind actionar majoritar a devenit omul de afaceri Michel Nseir, a schimbat in cadrul unei Adunari Generale componenta Consiliului de Administratie. „In prezent sint doar trei membri, printre care si eu. Toti sintem din cadrul fabricii", a declarat Dan Rascutoi, administrator Moldoplast.

Comentarii