De Business

Punem punctul pe știi

Bem de 1,6 ori mai putina bere decat cehii

marți, 26 iunie 2012, 20:14
2 MIN
 Bem de 1,6 ori mai putina bere decat cehii

 Romanului ii place berea. Cel putin acest lucru reiese din datele oferite de catre directorul general al Asociatiei „Berarii Romaniei“, prezent ieri la Iasi. Potrivit studiului „Ernst&Young, “Contributia industriei berii la nivelul economiei europene, editia 2011“, in Romania s-au consumat, anul trecut,  89 de litri de bere pe cap de locuitor. „Asta ne-a clasat pe locul 7 in Europa. Cehii sunt pe primul loc cu 144 de litri pe cap de locuitor, urmati de germani cu 107 litri de bere si apoi de austriecii cu 105 litri de bere consumata pe cap de locuitori. Ultimele clasate in acest top sunt Franta cu 30 de litri si Italia cu 26 de litri de bere“, a detaliat Constatin Bratu, directorul general al Asociatiei „Berarii Romaniei“. Potrivit acestuia, in anul 2010, ponderea berilor fabricate si consumate in Romania a fost de 99%, in timp ce anul trecut ponderea a fost de 98,4 procente. „Pot spune ca suntem foarte patrioti cand vine vorba de bere. Unul din doua judete ale Romaniei are o fabrica de bere, in prezent existand 20 de fabrici de bere pe teritoriul Romaniei. 4,4% din berea consumata in Europa este produsa la noi in tara“, a adaugat Bratu. Potrivit studiului mentionat, in proportie de 51,3% romanii prefera berea la pet, 30,2% la sticla, 14,8% la cutie, 3,7% la drought. „Puternic lovita de criza economica care a indus o scaderea majora a puterii de cumparare a romanilor, piata berii s-a confruntat in ultimii ani cu o contractie importanta la nivelul consumului, scaderea cumulata in anii 2009 si 2010 atingand 16%. Chiar si asa producatorii de bere au ramas importanti contribuitori la bugetul de stat al Romaniei, 45% din pretul unei beri fiind reprezentat de taxe. Doar la nivelul anului 2010, un moment extrem de greu pentru industria berii, veniturile la bugetul de stat obtinute prin incasarile de TVA si alte taxe, relationate productiei de bere si vanzarilor au fost estimate la 651 milioane de euro, conform studiului Ernst&Young“, a directorul Asociatiei „Berarii Romaniei“. Potrivit acestuia, in Europa exista 3.500 de sortimente de bere, iar in intreaga lume sunt 20.000 de marci de bere, produse in peste 180 de stiluri, in functie de amestecul de cereale folosit, procesarea ingredientelor principale si temperatura folosita in procesul de fermentatie.

Comentarii