De Business

Punem punctul pe știi

Ciobani cu diploma

miercuri, 25 iunie 2003, 23:00
3 MIN
 Ciobani cu diploma

Incepind din toamna, ciobanii, dogarii, mesterii artizanali, cosarii sau plapumarii, toti cei care au deprins meserie din tata-n fiu, daca nu isi vor scoate atestat de specialitate, vor fi „haituiti” de inspectorii de la Fisc.
Deschiderea sezonului de vinatoare pentru ciobanii fara diploma a fost declarata pentru data de 7 noiembrie, odata cu intrarea in vigoare a legii privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice de catre persoane fizice. Cei care vor sa scape de griji trebuie sa ia lectii de muls oile, de pascut vacile sau de umplere a plapumelor cu lina, cursuri care se vor tine la Agentia Judeteana de Ocupare si Formare Profesionala.
La sfirsitul acestora vor sustine examenul de atestare. Dupa obtinerea autorizatiilor pentru desfasurarea activitatii, proprietarii de diploma trebuie sa se inscrie la Registrul de Comert si la Directiile Finantelor Publice Locale pentru plata impozitelor si altor dari catre stat. Cei care vor fi prinsi fara diploma vor suporta rigorile legii, putindu-se merge pina la intocmirea de dosar penal.
„Vom intocmi o programa de curs”
Cuvintul de ordine, din aceasta toamna, pentru toti cei care muncesc va fi „atestarea”. Indiferent de vechimea in meserie, cei care nu vor avea patalama la mina, care sa dovedeasca faptul ca au absolvit un curs de specializare, vor avea de a face cu legea. Incepind cu 7 noiembrie intra in vigoare Legea 507/2002, privitoare la organizarea si desfasurarea unor activitati economice de catre persoane fizice. Conform actului normativ, un cioban, de exemplu, nu va putea sa-si faca meseria daca nu a fost absolvit astfel de cursuri. Pentru aceasta, respectivul trebuie sa se prezinte la Agentia Judeteana de Ocupare si Formare Profesionala si sa solicite inscrierea la curs. „In functie de numarul solicitarilor, agentia va organiza cursul de specializare. Legea prevede un numar de minim 5 persoane inscrise, dar se poate lucra si cu o singura persoana. Daca vor fi solicitari, vom intocmi o programa pentru curs , pe care o vom trimite spre aprobare conducerii de la Bucuresti. Odata obtinut avizul, se va trece la predarea cursului, ce va cuprinde atit teorie cit si practica. In cazul oierilor, vom solicita sprijinul specialistilor de la Facultatea de Medicina Veterinara si de la sectia Zootehnie de la Institutul de Agronomie, iar pentru partea practica unui agent economic de profil”, a declarat Liviu Filipescu, directorul AJOFP Iasi.
Comisie de specialisti constituita la nivel de judet
La sfirsit, cursantii vor sustine un examen de atestare. Exista posibilitatea ca o persoana care practica o meserie de peste 30 de ani sa nu treaca de examenul final si astfel sa nu primeasca atestarea pe meserie. Examinatorii specialisti vor fi desemnati de o comisie constituita la nivelul judetului, comisie din care vor face parte directorul Directiei Judetene de Munca, un reprezentant al AJOFM, unul al Inspectoratului Judetean Scolar, din partea patronatului si din partea sindicatelor.
Aceeasi comisie va analiza lucrarile cursantilor si va decide daca merita sau nu atestarea pe meserie. Cu atestatul in buzunar, proaspatul cioban cu acte va merge la Primaria din localitatea de domiciliu si va solicita eliberarea unei autorizatii pentru desfasurarea activitatii de oierit. Odata obtinut si acest document, va trebuie sa se prezinte la Registrul Comertului pentru a fi inregistrat ca persoana fizica ce presteaza servicii. Calvarul nu se opreste aici, deoarece mai este necesar un drum pina la Directia Finantelor Publice Locale din raza de competenta in care are domiciliu pentru a fi luat in evidenta platitorilor de dari la stat.
De abia dupa aceea ciobanul se va putea intoarce linistit la oile sale. In aceeasi situatie se afla si dogarii, plapumarii, florarii, tinichigicii, mestesugarii si toti cei care practica meserii simple fara atestare. (V. MIRON)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii