De Business

Punem punctul pe știi

Cistiga mai mult decit Obama

duminică, 24 octombrie 2010, 18:30
5 MIN
 Cistiga mai mult decit Obama

Topul celor mai mari venituri nete obtine anul trecut de catre notari si avocati este plin de surprize. Nume cunoscute din bransa cum ar fi Claudiu Cheptine, Liliana Blaj, Georgeta Maximovici, Gabriela Lungu, Stela Badarau sau Silvia Frost nu apar in primele cinci pozitii. Clasamentul este dominat insa de nume mai putin cunoscute sau "notari de cartier", cum singuri se caracterizeaza. Cum se explica aceasta situatie? Cel mai probabil printre notarii si avocatii din judet pot fi intilnite persoane cu venituri brute mai mari decit ale celor din top, dar cum acestia au inregistrat cheltuieli mari, prin urmare si sumele nete au fost mai mici fata de cele din clasament.

"Ma indoiesc ca eu sint prima"

"Ziarul de Iasi" a solicitat in baza Legii privind informatiile de interes public Directiei Generale a Finantelor Publice Judetene (DGFPJ) Iasi un top cinci pentru cele mai mari venituri nete declarate de catre avocati si notari. Desi institutia a prezentat doar cifrele, reporterii au reusit sa afle si cine sint cei carora le corespund sumele furnizate de institutie. La capitolul notari, primul loc este ocupat de catre Raluca Macovei, ale caror venituri nete au fost anul trecut de 709.000 de lei, adica aproximativ 170.000 de euro, ceea ce inseamna 14.000 de euro pe luna bani in mina. Contactata telefonic, aceasta a negat si a refuzat sa cometeze sumele. „Nici pe departe. Ma indoiesc ca eu sint prima. Una este ce aveti dumneavoasta si alta este realitatea", a sustinut Macovei. Locul secund este ocupat de catre Alexandru Ochiros cu 488.000  de lei venituri nete. „Nu stiu care au fost veniturile nete pe anul trecut si nici nu as vrea sa presupun o anumita cifra pentru ca ar insemna sa va dau o informatie gresita", a sustinut Ochiros.

"Nu stiu cum stau cu incasarile"

Cu venituri nete de 427.000 de lei figureaza cabinetul de avocatura a Danielei Badarau de pe bulevardul Stefan cel Mare. Reporterii au incercat sa obtina un punct de vedere de la Badarau timp de doua zile, dar aceasta nu a raspuns la nenumaratele apeluri telefonice. „Doamna este plecata la o semnare", „Reveniti mai tirziu, acum este cu un client" sau „Programul este scurt. Sansele sa o gasiti sint minime, dar incercati totusi mai tirziu", au fost discutiile purtate cu angajatii biroului notarial. Sora Birzu este ocupanta locului patru cu un venit net declarat de 421.000 de lei. Aceasta nu a confirmat, dar nici nu a infirmat cifrele. „Habar nu am daca sint reale cifrele. Nu stiu cum stau cu incasarile acum, apoi cum am stat in 2009. Multumesc lui Dumnezeu ca a mers relativ bine, cu toate ca incasarile au scazut anul trecut cu o treime fata de 2008, iar acum s-au dus la jumatate. Dar chiar nu stiu sa va spun o cifra", a sustinut Birzu. Ultimul loc a fost ocupat de catre Mihai Suleap cu venituri nete declarate de 305.000 de lei. Contactat telefonic, acesta a ramas uimit ca a intrat in Top 5. „Nu corespund cu realitatea ciferele dumneavoastra. Nu stiu care a fost venitul meu, dar nu am cum sa fiu in top cinci pentru ca sint notar de cartier, sa zic asa. Nu ma compar cu notarii vechi, cu cei care au lucrat la stat si care au cabinetele in centru. Nu are cum sa fie real clasamentul", a sustinut Suleap. Cum a fost posibil ca un notar „de cartier" sa detroneze unul din „centru"? Raspunsul pare relativ simplu.

Citeva explicatii

Cum poate fi explicata aceasta situatie? Legea le permite notarilor sa-si deconteze toate chetuielile deductibile, aici intrind chiriile spatilor unde isi defasoara activitatea, ratele la masini, dobinzile aferente creditelor bancare, cheltuieli de deplasare, de protocol, cu sponsorizari si mecenat sau cu amortizarea fiscala. „Acestia au voie la cheltuieli deductibile in limita bunului simt. Isi pot achizitiona masini pe biroul notarial si isi pot inchiria spatiul pe care il au in proprietate propriului biroului notarial, chiria fiind o cheltuiala deductibila, la fel ca si facturile la utilitati pentru spatiul respectiv", a explicat Maria Taran, purtator de cuvint DGFPJ Iasi. Cu alte cuvinte, este posibil, ca notarii cei mai cunoscuti sa nu fi aparut in clasament, deoarece au raportat cheltuieli mari si si-au diminuat drastic veniturile brute. „Nu inteleg ce cheltuieli asa de mari au avut ca sa ramina cu un sold mult mai mic decit al meu, de nu au intrat in top cinci? Eu am decontat sume foarte mici, printre care si chiria. Dar cei care au spatiile proprii ce cheltuieli asa de mari au avut?", a incheiat Suleap.

"V-a sarit caciula din cap"

In ceea ce priveste avocatii, cel mai mare venit net declarat anul trecut este de 1,48 milioane lei. Reporterii "Ziarului de Iasi" au reusit sa afle ca acesta a fost obtinut de catre avocatul Adrian Mogos si asociatii. „Nu stiu daca asa este pentru ca nu mi-am verificat situatia. Sintem vreo sase in acest cabinet de avocatura. Nu ma pling ca nu am avut incasari, ar fi pacat in fata lui Dumnezeu, dar altceva nu va mai spun", a sustinut Mogos. Locul secund a fost ocupat pe hirtie de Gabriela Barbu cu suma de 844.000 de lei net. Contactata telefonic, aceasta s-a aratat deranjata de topul realizat. „Asa v-ati gindit voi sa faceti un top? Si v-a sarit caciula din cap cind ati aflat suma? Lasati-ma sa verific in contabilitate si discutam dupa aceea", a fost pozitia avocatei Barbu. La un apel ulterior, aceasta a comentat ironic: „Aveti o cifra in plus la suma prezentata. Asa ca nici eu, nici asociata mea nu facem obiectul topului dumneavoastra", a incheiat Barbu. Pe locul trei se situeaza Ioana Carmen Laes. Avocata nu a putut fi contactata de reporteri pina la inchiderea editiei pentru a prezenta un punct de vedere. Potrivit informatiilor detinute, Laes a realizat anul trecut un venit net de 513.000 de lei. Avocatul Mircea Serban s-a situat pe locul patru in clasamentul realizat, veniturile nete ale acestuia fiind in anul 2009 de 486.000 de lei. „Chiar nu ma intereseaza sa apar intr-un astfel de top. Imi platesc toate taxele, impozitele si chiar nu am nevoie de publicitate. Din contra, mai rau faceti", a fost pozitia avocatului Serban.

Incasarile au scazut la nivelul din 1999

Ultimul loc ocupat in top cinci a fost ocupat de catre Liviu Bran cu un venit net declarat de 480.000 de lei. „Nu pot sa confirm. Probabil ca asa o fi, dar nu stiu cifrele pe de rost", a sustinut Bran. Intrebat care au fost efectele crizei asupra activitatii pe care o presteaza acesta nu a ezitat sa raspunda. „Anul 2009 a fost mult mai prost decit 2008, iar incasarile din 2010 se ridica la nivelul celor din 1998-1999. Este dificil pentru toata lumea. Clientul fiind in regres, la fel sintem si noi si mai ales pentru cei din domeniul business. Micsorarea tarifelor si permiterea clientului de a achita onorariile in rate au fost conditii impuse de criza. Practic muncim dublu pentru jumatate din bani", a incheiat Bran.

Comentarii